Polițiștilor din toată țara le-a fost recomandat, ca o primă formă de protest, să nu mai aplice amenzi, ci numai „AVERTISMENT”, încercând astfel să atenționeze noul Guvern să majoreze veniturile polițiștilor prin amendamente la Legea Salarizării care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.
Poliția de Frontieră a primit 14 oferte pentru mentenanța evolutivă a sistemului de supraveghere SCOMAR, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor care desfășoară activități ilegale de trafic la Marea Neagră. Cu o durată de 18 luni, contractul a fost estimat la 60,5 milioane de lei, fără TVA.
IGPR anunță că desfășoară 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică, trafic de droguri și infracțiuni împotriva patrimoniului, cu consecințe deosebit de grave. În cadrul acestei acțiuni au loc 457 de percheziții, iar 367 de persoane urmează să fie duse la audieri.
Polițiștii locali din sectorul 6 au fost scoși la tablă. Primăria vrea să restructureze instituția și a început să-i testeze pe agenți. Rezultatele indică însă faptul că unii polițiști nu știu să scrie deloc în timp ce alții nu știu să scrie corect gramatical. Însă cea mai mare problemă rămâne chiar redactarea unui proces verbal.
Asocierea Arctic Stream (lider) și Tema Energy a câștigat o licitație organizată de Poliția Română pentru furnizarea de echipamente hardware și aplicații software, care vizează creșterea capacității de stocare și transmitere a datelor în cadrul sistemului IT al instituției.
Opt mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare în Capitală și județul Ilfov. Conform autorităților, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 1.2 milioane lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, vrea să dea afară aproape 25% din cei 400 de polițiști locali. Primarul spune că dorește să reformeze instituția și a luat această decizie în urma unui val uriaș de plângeri venite de la cetățeni. Cine pleacă și cine rămâne se va stabili în baza examenului care s-a desfășurat în aceste zile. ”Rămân cei care cunosc legislația și știu să scrie și să citească”, spune primarul.
Poliția Română avertizează asupra unui nou tip de înșelăciune - mesaje trimise prin e-mail și atribuite Poliției Rutiere, prin care șoferii sunt anunțați că ar fi fost sancționați în trafic pentru depășirea vitezei legale.
Poliția Română anunță că investighează un tip de înșelăciune legat de comercializarea de certificate verzi de vaccinare anti-COVID false. Astfel, sunt postate anunțuri privind vânzarea de astfel de documente, în schimbul a aproximativ 100 de euro sau echivalent bitcoin, banii fiind ceruți rapid, iar după ce se face plata vânzătorul nu mai transmite nimic. "Acest tip de înșelăciune este facilitat de anonimatul oferit de aplicațiile securizate de comunicare și de plată, precum și de reticența persoanelor înșelate de a sesiza faptele, întrucât acestea sunt de natură penală", afirmă polițiștii.
Poliția Română scoate la concurs 1.828 de posturi de agenți și ofițeri de poliție, precum și de personal contractual, prin încadrare directă. Înscrierile se fac online, la unitățile de poliție care au scos posturile la concurs.
Adepții mișcării No Vax au creat un grup pe rețeaua Telegram și amenințau cu acțiuni violente în timpul demonstrațiilor de protest la adresa guvernului.
Mai multe bucăți din tavan s-au desprins și au căzut în Secția de Poliție 3 din Capitală.
Un radar al Poliției Rutiere a înregistrat duminică o viteză record în România - 288 de kilometri la oră, pe autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu.
Traficanții foloseau cartele prepay ca să nu fie identificați de polițiști, iar în timpul discuțiilor cu potențialii consumatori vorbeau codat și de cele mai multe ori se limitau doar la stabilirea locului întâlnirii.
Polițiștii și procurorii au efectuat percheziții în județele Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș, la persoane bănuite de evaziune fiscală și delapidare. Doi bărbați sunt suspectați că și-ar fi însușit peste 1,2 milioane de lei din conturile unui ONG.
Amenzi în valoare de peste 30.000 de lei au fost aplicate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de polițiști în București, fiind depistați trei șoferi drogați și patru aflați sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii au reținut peste 21 de permise de conducere.
Conform unui proiect al Poliției române menit să reducă accidentele din trafic, decesele rezultate în urma acestora, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, se prevede că un ”comportament agresiv” în tarfic se va sancționa cu amenda și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. Vezi în articol ce intră în categoria ”comportament agresiv”.
Poliția Română a transmis că, în primele șapte luni ale anului, s-au produs 2.586 de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane și rănirea gravă a altor 2.004.
Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pun în aplicare 5 mandate de percheziție în municipiul București și în județul Iasi.
Procurorii DIICOT - Structura centrală, împreună cu IGPF și IGPR, efectuează 17 percheziții în București și în cinci județe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârșirea de fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani.
Un număr de 19 percheziții au loc în București, Ilfov, Brașov și Dâmbovița, în cazul unei societăți care a furnizat reactivi chimici neconformi unor laboratoare private și de stat. În acest dosar se desfățoară cercetări pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și trafic de produse sau substanțe toxice.
Poliția de Frontieră a primit 14 oferte pentru mentenanța evolutivă a sistemului de supraveghere SCOMAR, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor care desfășoară activități ilegale de trafic la Marea Neagră. Cu o durată de 18 luni, contractul a fost estimat la 60,5 milioane de lei, fără TVA.
Un polițist din București îi transmite ministrului Lucian Bode, într-o scrisoare deschisă, că uniforma este ”total depășită”, iar 80 - 90% dintre lucrători au apelat la ”ajustarea” ei, pentru că pantalonii la dungă și ”pantofii cu găurele și talpa de cauciuc” nu fac față la 8 ore cu 12 intervenții la apeluri 112. ”Nu de puține ori mi-am petrecut jumătate din program cu pantalonii la dungă, specifici CFR, rupți între picioare și nu numai”, afirmă polițistul. ”Nimeni nu ne-a întrebat dacă ne e frig, cald, foame, sete sau din ce bani spălăm și reparăm mașinile ministerului, dar am fost "hăituiți" pe tema uniformei”, adaugă acesta, cerând intervenția ministrului Bode.
Polițiștii fac, joi, nouă percheziții în București și în județele Brașov, Constanța, Prahova și Bihor la sediile unor sex shop-uri care ar comercializa ilegal produse care conțin nitrit izopropilic, o substanță toxică. Zece persoane vor fi duse la audieri.
Polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu angajați ai Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale făcute la trei ansambluri rutiere, peste 59 de tone de deșeuri din material plastic, metal și oțel, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale.