Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut, miercuri, dobânda de referință la 1-1,25%, confirmând așteptările analiștilor, însă a semnalat că o majorare ar putea fi operată până la finele anului. Totodată, banca centrală americană a anunțat că își va reduce gradual bilanțul, tăind până la 10 miliarde de dolari pe lună din banii reinvestiți din titlurile ajunse la maturitate.
Banca centrală a Cehiei a majorat dobânda de referință pentru prima dată în ultimii aproape 10 ani, fiind prima țară europeană care dă startul unui program de normalizare a dobânzilor, aflate la minime istorice în ultimii ani.
Rezerva Federală Americană infirmă așteptările pieței privind procesul de întărire a politicii monetare. Banca centrală a SUA își va menține bilanțul reinvestind banii din titlurile ajunse la maturitate, iar ridicarea de dobândă se mută cel mai devreme pentru decembrie. Cursul euro/dolari a explodat către un nivel de 1,1740 dolari pentru un euro, cel mai slab dolar în raport cu moneda unică europeană din ianuarie 2015 și până în prezent.
Rezerva federală a SUA (Fed) a majorat astăzi dobânda de politică monetară, pentru a doua oară în acest an, pe fondul evoluției mulțumitoare a pieței muncii și creșterii moderate a activității economice.
Economia Statelor Unite a creat, în aprilie, 211.000 de noi locuri de muncă, mai multe decât în martie, când au fost înființare 70.000 de posturi, arată datele Departamentul american al Muncii.
Președinte Rezervei Federale (Fed) a SUA, Janet Yellen, a sugerat că instituția pe care o conduce are în plan o nouă majorare a dobânzii-cheie chiar luna aceasta, informează Reuters și CNBC.
Acțiunile europene au închis ședința de astăzi în coborâre ușoară, în contextul în care investitorii cântăresc rezultatele financiare recente și comentariile oficialilor Rezervei Federale (Fed) a SUA legate de o eventuală majorare a dobânzii în viitorul apropiat.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat, miercuri, dobânda cheie, de la 0,25%-0,5% la 0,5%-0,75%, fiind prima decizie în acest sens de anul acesta.
Dolarul a crescut luni la cel mai ridicat nivel față de dolar de la începutul anului, în timp ce randamentele titlurilor de stat americane sunt în creștere, moneda americană fiind susținută de alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA și de planurile lui de a crește cheltuielile guvernamentale, ceea ce ar urma să se reflecte într-un deficit bugetar mai mare și accelerarea inflației.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut, miercuri, dobânda de referință, la 0,25-0,5%, la ultima ședință înainte de alegerile pentru Casa Albă, dar sugerează că va opta pentru o majorare la întâlnirea din decembrie.
Economia Statelor Unite a creat 156.000 de noi locuri de muncă luna trecută, mai puține decât în august, când au fost create 167.000 de posturi, însă analiștii citați de presa internațională consideră, în general, că avansul este suficient de solid astfel încât Rezerva Federală (Fed) a SUA să își mențină intenția de a majora dobânda cheie anul acesta. Totuși, septembrie a fost a treia lună consecutivă în care piața americană a muncii a încetinit.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut, miercuri, dobânda de referință, la 0,25-0,5%, dar sugerează că o majorare a acesteia este încă așteptată până la finele anului.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a păstrat miercuri dobânda de referință la 0,25-0,50%, confirmând așteptările analiștilor, însă comentariile membrilor Comitetului de politică monetară (FOMC) sugerează că o majorare a ratelor ar putea fi în cărți la ședința din septembrie.
Principalele burse europene au închis în creștere miercuri, sprijinite de rezultatele financiare peste așteptări raportate de companii precum LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton și Peugeot, însă avansul la nivelul indicelui Stoxx Europe 600 a fost modest, în condițiile în care investitorii s-au arătat precauți înaintea anunțului privind deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale (Fed) din SUA.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut miercuri neschimbat nivelul dobânzii de referință, la 0,25-0,5%, în linie cu așteptările analiștilor, pe fondul încetinirii pieței muncii, și a reiterat faptul că anticipează creșterea dobânzii cheie în două etape în 2016.
Analiștii anticipează că Rezerva Federală (Fed) a SUA va păstra neschimbat nivelul dobânzii, în condițiile în care datele recente privind piața muncii au dezamăgit, iar riscul ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE), în urma referendumului programat pe 23 iunie, crează incertitudini legate de perspectivele economiei globale, informează Reuters.
Majorarea dobânzii de politică monetară în SUA trebuie să fie realizată treptat, pentru a nu fi dăunătoare economiilor emergente, unde multe companii se împrumută în dolari, spune directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat miercuri dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, de la 0-0,25% la 0,25-0,5%, aceasta fiind prima creștere din ultimii aproape 10 ani. Decizia semnalează începutul unui nou ciclu de politici monetare, după aproximativ șapte ani în care dobânzile au fost menținute aproape de zero.
Janet Yellen, președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), a afirmat că este încrezătoare cu privire la perspectivele economiei americane și a atras atenția că amânarea majorării dobânzii cheie pentru prea mult timp ar putea forța instituția să înăsprească politica monetară prea rapid pe viitor, ceea ce ar putea provoca recesiune, potrivit Bloomberg.
Economia americană a crescut peste estimările inițiale în trimestrul al treilea, ceea ce ridică probabilitatea ca Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze dobânda de referință la ședința de politică monetară care va avea loc în decembrie, transmit Reuters și MarketWatch.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menținut astăzi neschimbat nivelul dobânzii de referință, la 0-0,25%, pe fondul încetinirii pieței muncii, dar a anunțat că aceasta ar putea fi majorată în decembrie, trasmite presa internațională.