Noul Guvern minoritar portughez a anunțat că va menține bugetele echilibrate, va continua reducerea nivelului datoriei țării și va finaliza procesul de privatizare a companiei aeriene de stat TAP, planificat de mult timp, transmite Reuters.
Portugalia a atras anul trecut un număr record de turiști străini, peste 18 milioane, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INE), în condițiile în care Organizația Mondiale a Turismului (UNWTO) se așteaptă ca în acest an turismul mondial să se redreseze complet în urma pandemiei, transmit DPA și Reuters.
Fermierii din Portugalia și Spania s-au unit pe rețelele de socializare pentru a întrerupe în comun traficul vehiculelor la granița spaniolă dintre Vilar Formoso (Portugalia) și Fuentes de Oñoro (Spania), pe 6 februarie, potrivit Rador Radio România.
Sute de agricultori portughezi s-au alături mișcării de protest a colegilor europeni și au blocat joi dimineața mai multe șosele, inclusiv două puncte de trecere a graniței cu Spania, reclamând greutățile cu care se confruntă în activitatea lor, relatează AFP.
Președintele guvernului regional din Madeira, Miguel Albuquerque, a demisionat după ce a fost acuzat de corupție activă și pasivă, fraudă, delapidare și încălcare a statului de drept. Aceasta este a treia criză politică pe care a suferit-o Portugalia în acest an și ar putea conduce populația la urne pentru a patra oară.
Portugalia a obținut venituri record din turism în 2023, a anunțat Nuno Fazenda, secretar de stat pentru turism, comerț și servicii, care se așteaptă ca acest sector să crească în continuare, transmite Bloomberg.
Procesul de privatizare al companiei aeriene portugheze de stat TAP, va dura câteva luni, și ar urma să fie finalizat anul viitor, susține ministrul de Finanțe Fernando Medina, transmite Reuters.
Președintelui Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, în vârstă de 74 de ani, i s-a făcut rău în timpul unui eveniment public, el fiind luat pe brațe și dus apoi la spital, conform presei portugheze.
Numărul turiștilor străini care au vizitat Portugalia în perioada ianuarie-martie 2023 a depășit pragul de 2,8 milioane de persoane, ceea ce înseamnă cel mai bun prim trimestru din istorie, în pofida inflației și a dobânzilor ridicate, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INE), transmite Reuters.
Executivul de la Lisabona intenționează să introducă, timp ce șase luni, o cotă zero de TVA la o listă de 44 de produse alimentare de bază pentru a combate inflația ridicată, a anunțat premierul António Costa, transmite DPA.
Mii de persoane au manifestat la Lisabona pentru a protesta față de explozia prețurilor, la apelul unei mișcări pentru "o viață echitabilă" reunind asociații din cartierele periferice și activiști pentru dreptul la locuință, notează AF
Guvernul portughez vrea să îi forțeze pe proprietarii de locuințe libere din întreaga țară să pună aceste locuințe la dispoziția chiriașilor pe termen lung, în ideea de a crește oferta de locuințe de pe o piață imobiliară care este inaccesibilă pentru mulți localnici, transmite Bloomberg.
Sectorul turismului din Portugalia, unul dintre principalele motoare ale economiei, a generat anul trecut venituri record de 22 de miliarde de euro, a anunțat ministrul Economiei, Antonio Costa Silva, informează AFP.
Stimulați de telemuncă, mulți străini optează pentru clima bună și securitatea din Portugalia pentru a-și stabili "biroul" în această țară, așa că executivul de la Lisabona s-a gândit să profite de sosirea "nomazilor digitali" și să emită o viză specifică, dar cu o condiție: "nomazii digitali" trebuie să câștige aproape 3.000 de euro pe lună.
Parlamentul Portugaliei a aprobat impunerea unei taxe de 33% pe profiturile excesive ale companiilor energetice și retailerilor din domeniul alimentar, în condițiile în care rata inflației este la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, transmite Reuters.
Investițiile din Portugalia prin intermediul ”vizei de aur”, care oferă străinilor bogați drept de ședere, au crescut în noiembrie cu aproape 50%, în timp ce guvernul se gândește dacă să renunțe la acest sistem controversat, transmite Reuters.
Numărul vizitatorilor străini care au sosit luna trecută în Portugalia a depășit nivelul de dinaintea pandemiei, pentru prima dată de când au fost ridicate majoritatea restricțiilor, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INE), transmite Reuters.
Portugalia va pune capăt obligativității purtării măștii de protecție în transportul public, a anunțat guvernul pe portughez. Măsura era în vigoare din 2020 pentru a combate coronavirusul, relatează AFP.
Intrarea Digi Communications, compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, pe piața 5G din Belgia este indicată drept o "surpriză istorică", grupul român fiind primul nou jucător de telefonie mobilă cu drepturi depline din Belgia în ultimul sfert de secol.
Digi Communications, compania care deține operatorul telecom RCS&RDS, intră pe piața 5G din Belgia, în parteneriat cu Citymesh, parte a grupului belgian Cegeka, într-o operațiune prezentată drept surpriză.
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) a variat în 2021 între 55% din media Uniunii Europene în Bulgaria și 277% în Luxemburg, iar zece state membre au avut acest indicator peste media din blocul comunitar, arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
După Marea Britanie, Spania și Portugalia au anunțat la rândul lor că au identificat aproximativ treizeci de cazuri suspecte sau confirmate de variola maimuței, o boală rară în Europa, informează AFP.
Portugalia a blocat vânzarea unei vile în valoare de 10 milioane de euro care îi aparține miliardarului rus Roman Abramovici, notează jurnalul Publico, citat de The Guardian.
Premierul portughez Antonio Costa a cerut să fie stabilit în Uniunea Europeană un preț maxim de referință pentru gazele naturale, iar TVA la produsele energetice să fie redusă urgent, pentru a proteja consumatorii de creșterea prețurilor, transmite Reuters.
Portugalia va elimina, începând de luni, restricțiile pentru călătorii care dețin un certificat sanitar european și nu le va mai cere să prezinte un test negativ de Covid-19 înainte de a intra pe teritoriu, potrivit unui decret publicat duminică, informează AFP.