Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, afirmă că „problema coliziunii între dreptul european și dreptul național nu este nouă, nu e particulară României”, el arătând că România respectă supremația dreptului european. Predoiu face această afirmație în contextul discuțiilor despre decizia Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) care consideră că judecătorii instanțelor naționale care nu aplică prevederi ale curților constituționale ce funcționează la nivel național nu pot fi expuși riscului de a răspunde disciplinar pentru acest fapt, dacă deciziile judecătorilor constituționali nu sunt în concordanță cu dreptul Uniunii Europene.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a solicitat procurorului general Gabriela Scutea să investigheze ”orice tip de activitate infracțională ce ar putea fi desfășurată în contextul crizei energiei și a fenomenului asociat de majorare a facturilor la energie”.
Vicepreședintele Comisiei Europene Vera Jourova a afirmat într-o întâlnire cu ministrul Justiției Cătălin Predoiu că este gata să sprijine accelerarea reformelor în domeniul Justiției în România, în vederea îndeplinirii obiectivelor MCV și ridicării MCV pe baza rezultatelor concrete din teren, subliniind disponibilitatea de a angaja un dialog la București cu toți actorii implicați în realizarea reformelor din Justiție, transmite Ministerul Justiției.
Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a evocat, la reuniunea informală a JAI de la Zagreb, ideea unui mecanism de evaluare a justiției și a statului de drept pentru toate țările membre, fără a exista paralelisme. De asemenea, el a afirmat că ar fi bine ca toate țările UE să combată corupția așa cum o face România, inclusiv în domeniul fondurilor europene.