Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a prelungit cu 24 luni și suplimentat cu 50 milioane de lei, la 120 milioane de lei, un împrumut contractat în 2016 de la CEC Bank.
O parte din măsurile aplicate în domeniul insolvenței pe perioada stării de alertă vor fi menținute încă un an, conform unui proiect de lege discutat de Guvern și care va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
O parte din măsurile aplicate în domeniul insolvenței pe perioada stării de alertă vor fi menținute încă un an, conform unui proiect de lege discutat de Guvern și care va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
Autorizația de construire va putea fi prelungită cu maximum 24 de luni, înainte cu cel puțin 45 de zile de expirare, prevede un amendament avizat în comisiile de specialitate ale Parlamentului și care urmează să primească votul final în Parlament. Totodată, autorizațiile care au intrat în ultmele 30 de zile de valabilitate vor fi prelungite automat cu încă 90 de zile.
Comisia Europeană a propus, joi, prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a regulamentului privind certificatul digital COVID al UE.
Voucherele de vacanță primite în 2022 de către angajații din sistemul public vor putea fi folosite doar la unități turistice care nu înregistrează datorii către stat mai vechi de 90 de zile, a decis Guvernul. Anterior, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, anunțase acest lucru pentru Profit.ro, precizând că decontarea acestor vouchere prin sistemul eFactură va fi implementată de la 1 aprilie.
Voucherele de vacanță primite de către angajații din sistemul public vor putea fi folosite doar la unități turistice care nu înregistrează datorii către stat mai vechi de 90 de zile, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Ordonanța pregătită la nivelul guvernului prevede și decontarea acestor vouchere prin sistemul eFactură, de la data de 1 aprilie.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a prelungit cu 12 luni și suplimentat cu 57 milioane de lei, la 190 milioane de lei, împrumutul contractat în 2009 de la UniCredit Bank, pe care anterior l-a majorat de la 80 milioane de lei la 100 milioane de lei și, ulterior, la 133 milioane de lei.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 a aprobat, duminică, prelungirea stării de alertă în sector, care fusese instituită în luna iulie, din cauza situației sanitare generate de neridicarea deșeurilor. Astfel, i se solicită prefectului Capitalei să își dea acordul pentru prelungirea cu 15 zile a măsurii.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a prelungit cu doi ani, până la finele lunii august 2023, un contract de împrumut cu Eximbank România în sumă de 200 milioane de lei. De asemenea, compania a prelungit cu un an, până la 1 septembrie 2022, un credit de 121,8 milioane de lei contractat de la Intesa SanPaolo România.
Plata rovinietei va fi suspendată pe perioada stării de asediu sau de urgență, iar pe perioada stării de alertă, valoarea rovinietei va fi redusă la jumătate. În cazul achitării rovinietei prealabil acestor stări, valabilitatea va fi prelungită, prevede un proiect legislativ propus de PSD și analizat de Profit.ro.
Măsurile de sprijin pentru economie sub forma programelor de creditare cu garanții de stat, precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Leasing sau IMM Factor, adoptate de Guvern în 2020, vor continua și vor fi deschise pentru noi beneficiari cel puțin până la 31 decembrie 2021, a anunțat președintele PNL, Ludovic Orban.
Senatorii au adoptat ordonanța cu modificări aduse programului de muncă flexibilă (Kurzarbeit), printre care și majorarea la cel mult 80% a reducerii duratei de muncă, dar fără propunerea ca reducerea să fie aplicată de angajator doar în urma acordului salariaților. După cum a relatat însă anterior Profit.ro, modificarea avea șanse slabe să fie adoptată de actuala majoritate parlamentară.
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) ar urma să fie aplicat de angajator doar în urma acordului salariaților, prevede un amendament adoptat de o comisie parlamentară, la inițiativa senatorului PSD Titus Corlățean. Modificarea are însă șanse slabe să fie adoptată rapid, de actuala majoritate parlamentară.
Greutatea cu care decurge procesul de liberalizare a pieței electricității, fie ca urmare a lipsei de informare a consumatorilor, fie ca urmare a personalului și infrastructurii deficitare (online și offline) a furnizorilor, i-a făcut pe aceștia să facă concesii din ce în ce mai importante. Astfel, după ce a fost primul furnizor care a anunțat prelungirea termenului de semnare a unui contract concurențial până la 31 martie înainte ca ANRE să decidă acest lucru, CEZ Vânzare a anunțat o nouă prelungire cu alte 3 luni, până la 30 iunie 2021, a perioadei până la care consumatorii casnici care au beneficiat de prețuri reglementate pot semna un contract concurențial cu compania, fără a achita de la 1 ianuarie prețul de serviciu universal.
Guvernul a decis, marți, prin hotărâre, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de miercuri, 13 ianuarie 2021.
Guvernul a decis prelungirea până la 31 decembrie 2021 a valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019 și 2020, ca urmare a menținerii situației de pandemie. De asemenea, voucherele de vacanță vor fi emise și în 2021.
Programul de muncă flexibilă (Kurzarbeit) ar putea fi permanentizat în țara noastră, a declarat luni prim-ministrul Florin Cîțu.
Prefectura Ilfov anunță că a fost prelungită, pentru șapte zile, carantina în Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni.
Carantina în orașul Bragadiru și în comuna Chiajna a fost prelungită cu 7 zile, măsura intrând în vigoare vineri seară.
Șomajul tehnic suportat de stat se va aplica până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate în care se reglementează restricții din cauza pandemiei, a decis Guvernul, prin ordonanță de urgență. De asemenea, perioada de aplicare facilităților pentru programul de muncă flexibilă (Kurzrbeit) va fi prelungită până la aceeși dată.
Ministerul Economiei a transmis deja notificări băncilor, astfel încât de săptămâna viitoare, începând de luni, cel mai târziu marți, să fie efectuate plățile pentru cele peste 22.000 de firme admise în cadrul primei măsuri a granturilor pentru IMM, în valoare de 1 miliard de euro. Totodată, Guvernul ar putea decide în ședința de joi seară ca Măsura 1 să fie redeschisă, a anunțat, în cadrul videoconferinței Profit.ro - IMM-urile în criză, secretatarul de stat în Ministerul Economiei, Liviu Rogojinaru.
Guvernul pregătește prelungirea până la 31 decembrie 2021 a valabilității voucherelor de vacanță emise în 2019, ca urmare a menținerii situației de pandemie. De asemenea, voucherele de vacanță emise în 2020 și 2021 vor avea o valabilitate de 2 ani.
Șomajul tehnic suportat de stat se va aplica până la 30 iunie 2021, pentru toate domeniile de activitate în care se reglementează restricții din cauza pandemiei, a decis Guvernul, prin ordonnță de urgență. De asemenea, perioada de aplicare facilităților pentru programul de muncă flexibilă (Kurzrbeit) va fi prelungită până la aceeși dată.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a prelungit cu 12 luni și suplimentat cu 33 milioane de lei, la 133 milioane de lei, împrumutul contractat în 2009 de la UniCredit Bank, pe care anterior l-a majorat de la 80 milioane de lei la 100 milioane de lei.