Înregistrările pentru votul în străinătate la alegerile prezidențiale sunt prelungite, joi, de Guvern, prin ordonanță de urgență, până la 15 septembrie.
România și SUA vor căuta să evite riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G, se arată într-o Declarație comună semnată astăzi, la Washington, în contextul întâlnirii de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump și președintele Klaus Iohannis.
SUA vor prelungi cu 90 de zile o licență temporară acordată companiilor americane care vor să facă afaceri cu Huawei, a anunțat secretarul american pentru Comerț, Wilbur Ross, confirmând informațiile vehiculate anterior în presă.
Mandatul actualului CEO al Orange România, Liudmila Climoc, care expiră la 30 aprilie, a fost prelungit cu 2 ani, până la finele lunii aprilie 2021, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație al operatorului adoptate în luna februarie. Climoc, fost director general al Orange Moldova, a preluat conducerea liderului local de telefonie mobilă la 1 mai 2016.
Net Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT de pe piața locală, deținut de antreprenorul Marcel Borodi, este preluat de grupul francez SNEF, cu venituri anuale de peste 900 milioane euro, tranzacția fiind avizată de Consiliul Concurenței.
Plata ajutorului de stat, conform schemei care promovează dezvoltarea regională prin utilizarea tehnologiilor noi, va fi prelungită inclusiv în anul 2019, astfel încât să fie soluționate toate cererile de plată depuse până la sfârșitul acestui an.
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, la revizuirea căruia se muncește de 5 ani, din 2013, și a cărui valabilitate a fost prelungită succesiv de 4 ori în ultimii 18 ani, respectiv de la adoptarea sa inițială din anul 2000, va fi prelungit din nou, din cauza faptului că revizuirea sa nu va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.
Șeful Telekom România, Miroslav Majoros, va continua să conducă grupul de firme și în 2019, mandatul acestuia fiind prelungit cu 1 an, au transmis reprezentanții grupului pentru Profit.ro.
Net Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT de pe piața locală, deținut de antreprenorul Marcel Borodi, va fi preluat de grupul francez SNEF, cu venituri anuale de peste 900 milioane euro, tranzacția fiind analizată de Consiliul Concurenței.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile vor aplica de săptămâna viitoare noi reguli, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro. Cea mai importantă și intens cerută de antreprenori: eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. De luni, angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și unele taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar a fost tot mai intens contestată de angajatori, ca și de ONG-uri locale.
Net Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT de pe piața locală, deținut de antreprenorul Marcel Borodi, a prelungit și majorat linia de credit de la ING Bank România de la 2,5 milioane de euro la 6,4 milioane de euro.
Pentru a reduce deficitul forței de muncă și a aduce și menține muncitorii străini pe piața internă, autoritățile au făcut deja primul pas și au decis, conform datelor analizate de Profit.ro, eliminarea obligației angajatorilor de a le acorda străinilor care cer prelungirea dreptului de ședere temporară în România cel puțin salariul mediu brut pe economie. Angajatorii le vor putea plăti doar salariul minim și vor avea și taxe reduse. Profit.ro a anunțat recent că o bonă filipineză care lucrează pentru o familie din București a contestat la Curtea Constituțională obligația salariului mediu. Regula a fost introdusă de Guvernul Boc pentru protejarea forței de muncă autohtone, dar este tot mai intens contestată de angajatori, în condițiile crizei de personal, ca și de ONG-urile locale care militează pentru drepturile migranților și refugiaților.
Cartelul statelor exportatoare de petrol (OPEC) și alți mari producători, printre care și Rusia, au decis astăzi, potrivit unor surse Reuters și Tass, prelungirea cu 9 luni a acordului de reducere a producției, care ar fi urmat să expire în martie 2018.
Tibbett Logistics, unul dintre jucătorii de top de pe piața de logistică și transport din România, va asigura în continuare livrarea produselor Albalact pe rutele principale din întreaga țară, ca urmare a câștigării licitației organizate de producătorul român de lactate. Tibbett, parte a grupului britanic Keswick Enterprises, colaborează cu Albalact din 2014.
Cotațiile petrolului au scăzut abrupt joi, în pofida deciziei OPEC de a prelungi acordul privind plafonarea producției până la finele lunii martie 2018, în condițiile în care investitorii sunt dezamăgiți că membrii cartelului nu au convenit o reducere suplimentară a producției de petrol. “Piețele au cumpărat zvonuri și au vândut fapte”, spune un trader.
Comisia de supraveghere a OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești de petrol și gaze, OMV Petrom, a decis să activeze clauzele de prelungire cu doi ani a contractelor celor mai importanți membri ai Directoratului executiv al companiei austriece: președintele Rainer Seele și directorul responsabil cu sectorul upstream (explorare și producție), Johann Pleininger.
Mandatul directorului general provizoriu al Poștei Române, Andrei Stănescu, a fost prelungit cu două luni, până în iulie, au transmis reprezentanții companiei, la solicitarea Profit.ro. El a fost numit în funcție în ianuarie 2017 pentru un mandat de 4 luni, după ce Alexandru Petrescu, care conducea compania din iunie 2014, a fost instalat ministru al Economiei. Astăzi, Petrescu este ministru pentru Mediul de Afaceri.
Acționarii producătorului de energie Nuclearelectrica nu au aprobat reînnoirea mandatelor cu încă patru ani pentru șase din cei șapte membri ai consiliului de administrație al companiei, în condițiile în care mandatele acestora urmau să expire în aprilie 2017. Singurul membru al CA al cărui mandat a fost reînnoit este Sebastian Tcaciuc.
Guvernul a obținut prelungirea cu un an, până în aprilie 2019, a duratei de executare a Planului de reorganizare judiciară a Oltchim, în așteptarea unui investitor care să verse bani în compania a cărei privatizare a eșuat în 2012, în urma unui "show" cu influențe politice înainte de alegerile parlamentare și cu Dan Diaconescu în prim plan. La scurt timp după acel episod, în anul următor, compania a intrat în insolvență.
Tribunalul București a decis să admită cererile formulate de Asociația Asigurătorilor din Ungaria, în calitate de creditor, și de KPMG Restructuring, în calitate de lichidator, pentru prelungirea termenelor fixate în cadrul procedurii de faliment la Astra Asigurări.
Compania Covalact Covasna, controlată de fondul de investiții american Sigma Bleyzer, a prelungit la finalul anului trecut mandatul Comitetului Director, format din directorul general Cornel Dănilă și directorul general adjunct, Oana-Liliana Laslo, până în noiembrie 2019.