Începând cu 1 ianuarie 2022, instituțiilor publice li se interzice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului, potrivit unui proiect legislativ, trecut anterior de Senat, și adoptat acum de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Dacian Cioloș, desemnat de Klaus Iohannis pentru postul de premier, le răspunde celor care cred că prin această nominalizare USR a fost atras într-o capcană politică, subliniind că USR este al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluție politică la criza actuală.
Am luat act de desemnarea făcută de președintele Klaus Iohannis. De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil, spune premierul demis, Florin Cîțu.
Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern, este declarația transmisă de Dacian Cioloș.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că îl propune pe liderul USR, Dacian Cioloș, drept candidat pentru postul de prim-ministru.
PNL nu va face nicio propunere pentru postul de premier la consultările de luni, de la Cotroceni, dacă nu se conturează o majoritate parlamentară, a decis vineri Biroul Executiv Național.
Liberalii anunță că Biroul Executiv Național a decis, în unanimitate, ca la consultările de la Controceni să fie propus Florin Cîți pentru funcția de premier. Propunerea va fi validată, luni, în ședința Biroului Politic Național. Delegația care va participa la consultările cu șeful statului va fi formată din Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu
Numărul maxim de posturi al Corpului de control al prim-ministrului va crește de la 77 la 92, exclusiv demnitarul și posturile aferente cabinetului acestuia. Totodată, structura organizatorică a instituției va fi modificată, urmând să crească numărul directorilor și șefilor de serviciu din cadrul Corpului de control al Guvernului.
Biroul Politic Național (BPN) al PNL a votat susținerea lui Florin Cîțu ca premier, potrivit unor surse politice.
Majorarea estimării de inflație pentru acest an, anunțată recent de BNR, a fost cauzată și de creșterea prețurilor la energia electrică, fenomen produs de accelerarea tranziției către energie verde în cadrul Uniunii Europene, a arătat prim-ministrul Cîțu.
Încasările anuale ale unui restaurant McDrive din București pot ajunge și la peste 5 milioane euro.
Senatul a adoptat un proiect legislativ, inițiat de liberali, prin care se interzice instituțiilor publice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului.
Premierul Florin Cîțu a declarat că vaccinul anti-Covid rămâne gratuit, iar Guvernul nu are în vedere să schimbe această situație.
Liberalii vor să interzică, printr-un nou proiect legislativ, instituțiilor publice să mai solicite persoanelor fizice sau firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții ale statului. Un proiect similar, intitulat chiar ”Lege anti-birocrație”, a fost însă inițiat încă din 2017, în calitate de senator, de actualul premier Florin Cîțu, dar, după ce a fost respinsă în Senat, inițiativa zace, din 2018, în Camera Deputaților.
Premier Capital plc, compania care operează lanțul de restaurante McDonald’s în România și alte cinci țări din Europa, a raportat anul trecut un profit înainte de taxe de 19 milioane de euro, în scădere cu 32%, de la 28 de milioane euro în 2019.
Romgaz a detronat OMV Petrom ca principal furnizor de gaze pe piața retail a consumatorilor non-casnici începând cu luna ianuarie, reușind ca în numai 6 luni să-și dubleze cotă de piață de la aproximativ 15% la peste 30%. În aceeași perioadă, cota OMV Petrom s-a înjumătățit, de la 44% la 22,5%.
Premierul Cîțu a declarat marți că este foarte important să fie adoptat un buget cât mai repede pentru București, dar a avertizat că Guvernul nu va susține de la bugetul național întârzieri care să ducă după aceea la incapacități de plată.
Whitbread, compania care deține lanțul hotelier Premier Inn, a înregistrat o pierdere anuală de £1 miliard anul trecut, după ce pandemia a dus la o scădere a vânzărilor cu aproape 75%.
România va demara vaccinarea pentru Covid-19 cu serul produs de Johnson&Johnson (J&J), a declarat miercuri premierul Cîțu, după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat că beneficiile acestuia sunt mai mari decât riscul producerii unor cazuri foarte rare de formare a unor cheaguri de sânge.
Corpul de control al prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății și la celelalte instituții din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea - Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).
Legislația secundară adoptată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei privind furnizarea de ultimă instanță are avantajul că nu îi lasă pe consumatori fără gaze în cazul în care furnizorul lor concurențial are probleme, însă și dezavantajul că facturile sunt variabile și, cel puțin pe timp de iarnă, mult mai scumpe decât cele negociate cu un furnizor concurențial. Un consumator non-casnic a găsit o soluție la această problemă, soluție care din păcate nu poate fi aplicată și de consumatorii casnici.
Premierul Florin Cîțu a afirmat, sâmbătă, la Focșani, că nu este momentul să ne relaxăm și că trebuie purtată masca de protecție de fiecare dată. "Ați văzut că a început să crească iarăși numărul persoanelor depistate pozitiv și depinde doar de noi să ținem situația sub control. (...) În același timp, vom lupta ca economia să rămână deschisă", a susținut premierul, citat de News.ro.
În urma problemelor AIK Energy, Premier Energy a preluat de la cel mai mai mare importator al ultimilor ani, în calitate de furnizor de ultimă instanță (FUI), 3.639 de clienți, dintre care 3.201 au semnat, în perioada legală de 3 luni, un contract concurențial.
Premierul Florin Cîțu a transmis live pe Facebook livrarea primelor doze de vaccin AstraZeneca către Republica Moldova.