Ministerul Energiei a elaborat deja proiectul programului de siguranță pentru alimentarea cu energie electrică și termică a României în iarna care vine și estimează o creștere cu 1,1% a consumului de energie electrică în intervalul noiembrie 2017 – martie 2018, față de perioada corespunzătoare anterioară, dar și o majorare cu peste 34% a costurilor estimate ale centralelor în cogenerare cu achiziția de combustibili.
Prețul de facturare de RADET către consumatorii casnici din București al căldurii și apei calde nu a mai fost modificat din 2011. Din 2015, RADET a solicitat de mai multe ori Primăriei Capitalei majorarea acestuia, pentru a reflecta creșterea costurilor, în special cu agentul termic achiziționat de la ELCEN, însă fără succes.
Strategia de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul București, aflată spre aprobare pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de vineri, conține o schiță de plan privind instalarea de panouri solare pe blocurile de locuințe și pe alte clădiri înalte din Capitală, care să fie utilizate la prepararea apei calde pentru bucureșteni.
Tariful la energie termică fără TVA pentru consumatorii casnici din Capitală ar putea fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Tariful la energie termică fără TVA plătit de consumatorii casnici din București poate fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Gazele vor fi cu peste 30% mai scumpe în 2030, comparativ cu nivelul de anul trecut, estimează Proiectul Strategiei energetice naționale. Cu toate acestea, în document se afirmă că nivelul de trai al gospodăriilor populației va crește, în intervalul respectiv, "într-un ritm cel puțin egal cu cel al creșterii prețurilor, astfel încât nivelul general de sărăcie energetică nu va crește din pricina prețului gazului natural".
Peste 12.000 de apartamente din întreaga țară s-au debranșat de la sistemele municipale de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) în primele 7 luni ale acestui an, alegând modalități alternative de încălzire, cum ar fi centralele de apartament, ceea ce agravează problemele deja semnificative cu care se confruntă rețelele centralizate de termoficare.
ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, a întrerupt de la 1 mai contractul de furnizare de gaze naturale cu producătorul controlat tot de stat Romgaz, care este și acționar minoritar la ELCEN, după ce OMV Petrom a oferit ELCEN un preț mai bun la gaze, iar Romgaz a cerut în instanță sechestru asigurător asupra activelor ELCEN pentru datorii de peste 320 milioane lei.
ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, a raportat pe anul trecut un profit net de 107,5 milioane lei, în condițiile în care are de recuperat de la RADET creanțe de peste 3,2 miliarde lei. ELCEN datorează la rândul său furnizorilor aproape 722 milioane lei, ANAF i-a pus sechestru pe bunuri de peste 1 miliard de lei, iar MFP i-a plătit rate de peste 42 milioane lei la un credit bancar contractat cu garanția statului.
RADET pune agravarea pierderilor în primul rând pe seama neaprobării de către Primărie a majorării tarifelor de transport și distribuție solicitate de Regie, dar se plânge și de faptul că reglementările ANRE o obligă să plătească mai întâi penalitățile la datoriile restante înregistrate față de furnizorul de energie termică și de-abia apoi debitul principal.
Reducerea TVA la căldură, restricționarea centralelor de apartament și subordonarea tuturor sistemelor locale de termoficare unei autorități centrale unice au fost concluziile unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei, parte din procesului de elaborare a noii strategii energetice a României.
RADET și Primăria Municipiului București au dat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate anul acesta de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă.
Regia a solicitat, pe 21 octombrie, diminuarea popririi de 100% impuse de către Electrocentrale București pe conturile Regiei pentru datorii neplătite și a cerut, totodată, primăriei Capitalei, bani pentru remedierea avariilor majore din rețeaua de termoficare a Bucureștiului.
Prețul de producție al energiei termice generate de Electrocentrale București (ELCEN), care alimentează sistemul de încălzire centrală din Capitală prin rețeaua de distribuție a RADET, nu se va majora în această iarnă, a declarat vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă.