Cota de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare obținute de producătorii interni de gaze naturale ca urmare a dereglementării prețurilor de vânzare va fi majorată de la 60% la 80% în situația în care prețul de vânzare depășește 85 lei/MWh, iar impozitul va deveni permanent, fiind eliminată limita de aplicare în timp a acestuia. Decizia confirmă informațiile anunțate recent de Profit.ro.
Doi dintre principalii concurenți ai Electrica Furnizare, Enel Energie și Enel Energie Muntenia din grupul italian omonim, au anunțat deja intrarea pe piața de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici. Cele două companii Enel au obținut licențe de furnizori de gaze în urmă cu mai bine cu un an, cum a anunțat Profit.ro în exclusivitate. Electrica Furnizare este cel mai mare furnizor de energie electrică din România.
Intrarea în faliment a Arelco Power riscă să lase mai mulți clienți industriali cu consum mare fără gaze naturale. Printre aceștia este și Oltchim, în cazul căruia întreruperea aprovizionării cu gaze ar însemna, conform Arelco, daune la instalații, blocarea producției și chiar riscul de a intra la rândul său în faliment. Oltchim își schimbă însă furnizorul și asigură că nu va fi în faliment.
Autoritățile vor să descurajeze majorarea prețurilor pe piața angro de gaze sau să profite de eventuale scumpiri prin creșterea de la 60% la 70% sau 80% a cotei de impunere pentru impozitul pe veniturile suplimentare obținute de producători. În plus, se vrea ca impozitul, introdus inițial în 2013 pe 1 an, dar menținut în fiecare an, să devină permanent, relevă un document guvernamental.
Localități întregi se debranșează de la sistemele termice centralizate și adoptă încălzirea pe bază de centrale individuale de apartament pe gaz, ceea ce pune mare presiune pe infrastructura de distribuție a gazelor naturale și îi obligă pe distribuitori la investiții importante în rețele, pentru a asigura capacitate suplimentară. Acest lucru se va reflecta în tarifele de distribuție și va duce la scumpirea gazelor, a declarat, la Profit Energy.forum, Corneliu Bodea, patron și CEO al grupului Adrem, totodată președinte al Asociației Centrul Român al Energiei.
Decizia depinde de mai mulți factori, inclusiv de ce va decide Guvernul cu privire la reglementarea fiscală a sectorului de țiței și gaze, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe. În prezent, consorțiul OMV Petrom-ExxonMobil analizează viabilitatea comercială a exploatării zăcămintelor de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.
Din 2008, prețul de referință al gazelor pentru calculul redevențelor a fost fixat de ANRM la nivelul de 495 lei/mia de metri cubi, adică 45,71 lei/MWh, cât era la acea dată prețul reglementat de vânzare al gazelor naturale din producția internă. În prezent, pe piețele centralizate de gaze din România, gazele se vând cu prețuri cuprinse între 61 și 90 lei/MWh, iar pe bursele europene - cu circa 15 euro/MWh.
Întrebată dacă s-au majorat prețurile de vânzare a gazelor de către producători către furnizori după liberalizarea de la 1 aprilie, Mariana Gheorghe nu a dat un răspuns precis. "Au fost diferite tranzacții de vânzare, unele mai scumpe, altele mai ieftine. Când cererea a fost mai mare, și prețurile au fost mai mari", a declarat CEO-ul OMV Petrom.
Engie România, alături de celălalt mare furnizor local, E.ON Energie, s-a opus liberalizării de la 1 aprilie 2017 a prețului de achiziție de către furnizori de la producători a gazelor destinate populației. În februarie, directorul general al companiei, Eric Stab, declara că piața nu este pregătită pentru liberalizare și că această măsură va duce la creșterea facturilor pentru consumatorii casnici.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale, se află într-un litigiu cu miză de 130 milioane dolari cu o companie de la care achiziționează gaze naturale din import, litigiu care se judecă în cadrul unui proces de arbitraj.
"Sperăm să putem închide aceste discuții (cu Guvernul român - n.r.) în mod satisfăcător în următoarele câteva luni. Iar dacă putem face asta, vom trece la faza de dezvoltare, pentru că este un proiect care, cu o fiscalitate corectă și stabilă, va funcționa la prețurile actuale", a declarat Mark Albers, vicepreședinte-senior al ExxonMobil, la o întâlnire cu analiștii de investiții.
Furnizarea de gaze naturale pentru populație, la prețuri finale reglementate, este dominată în prezent de doi mari jucători, Engie și E.ON Energie, care controlează cumulat peste 92% din aceasta. Cele două companii dețin și majoritatea rețelelor locale de distribuție a gazelor naturale din România.
Potrivit legislației în vigoare, orice investiție a Transgaz în extinderea sistemului național de conducte de gaze trebuie recuperată din încasări. Tarifele de transport se regăsesc în prețul final al gazelor achitat de consumatori. La nivelul anului trecut, acestea aveau o pondere de circa 17-18% în costul total de achiziție a gazelor naturale destinate clienților casnici și producătorilor de energie termică pentru populație.
Electrocentrale București, furnizorul de agent termic al RADET, aflat în insolvență, negociază cu firma intermediară WIEE AG reluarea importurilor de gaze de la gigantul rus de stat Gazprom, după ce a denunțat contractul cu intermediarul, vechi de 6 ani, din cauza imposibilității de a-și onora obligațiile și a presiunii exercitate de WIEE.
Guvernul nu va mai stabili prețul cu care producătorii locali de gaze își vând furnizorilor producția destinată consumatorilor casici, acesta urmând să fie liberalizat și stabilit exclusiv de către cerere și ofertă. În schimb, ANRE va continua să țină sub control prețul final la gaze pe care consumatorii casnici îl achită furnizorilor, prețul respectiv urmând să fie în continuare unul fix și reglementat, stabilit de Autoritate.
După cum Profit.ro a relatat în exclusivitate la acea dată, furnizorii de curent electric Enel Energie și Enel Energie Muntenia, subsidiare românești ale grupului italian de utilități omonim, au obținut, la jumătatea lunii aprilie 2016, și licențe de furnizare de gaze naturale de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Operatorul a primit un număr de patru oferte la această licitație, potrivit informațiilor Transgaz, din care trei de la giganți mondiali în inginerie.Contractul, care se va întinde pe 3 ani, presupune livrarea de unități de comprimare complete, inclusiv punere în funcțiune, iar ofertanții trebuie să dovedească o capacitate de producție de minimum 6 grupuri de comprimare pe an.
Fostul șef al Consiliului Județean Giurgiu Vasile Mustățea, concitadin și coleg de partid în ALDE cu ministrul Energiei, Toma Petcu, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al furnizorului de gaze naturale și energie electrică E.ON Energie, controlat de grupul energetic german omonim, la propunerea Ministerului Energiei, care deține aproape 32% din acțiunile companiei.
Guvernul va iniția noi discuții cu Comisia Europeană privind liberalizarea prețului la gazele naturale de la 1 aprilie, după ce companiile de utilități au solicitat amânarea acestui termen. Guvernul a discutat, luni seară, cu parlamentarii, care ar trebui să aprobe și prin lege data liberalizării, stabilită de fostul Guvern prin ordonanță de urgență, iar membrii Executivului au decis să promoveze o nouă ordonanță care să modifice condițiile de aplicare a liberalizării prețului la gazele naturale.
Profitul net al producătorului de gaze controlat de statul român Romgaz a scăzut cu peste 14% anul trecut, la 1,02 miliarde lei, în urma reducerii cifrei de afaceri cu aproape 16%, la 3,4 miliarde lei, determinată de scăderea cu 24% a producției de gaze naturale, pe fondul creșterii puternice a importurilor de gaze ale României.
Prețul gazelor pentru populație ar putea crește cu până la 10% de la 1 aprilie, după ce va fi liberalizat prețul gazelor de producție internă pentru consumatorii casnici, iar cel al energiei electrice pentru populație s-ar putea majora cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie, a anunțat, miercuri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileț.
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.
Transgaz a lansat, astăzi, patru licitații pentru materiale, componente și echipamente necesare proiectului construirii conductei BRUA, cele patru contracte care urmează să fie atribuite putând ajunge, cumulat, la valoarea însumată maximă de aproape 300 milioane euro, cu tot cu TVA.
Datele arată că, în primele 10 luni din acest an, importurile de gaze ale României au crescut de peste 8 ori față de perioada similară din 2015, de la doar 75,7 la 620,9 mii tone echivalent petrol. Prețul mediu al gazelor importate în UE din state terțe a scăzut cu peste 21% în perioada noiembrie 2015 – noiembrie 2016.
Gazele vor fi cu peste 30% mai scumpe în 2030, comparativ cu nivelul de anul trecut, estimează Proiectul Strategiei energetice naționale. Cu toate acestea, în document se afirmă că nivelul de trai al gospodăriilor populației va crește, în intervalul respectiv, "într-un ritm cel puțin egal cu cel al creșterii prețurilor, astfel încât nivelul general de sărăcie energetică nu va crește din pricina prețului gazului natural".