Prețurile petrolului au scăzut vineri cu mai mult de un dolar pe baril, pe măsură ce dolarul s-a apreciat iar traderii au marcat profiturile în urma creșterii puternice din ultimele zile, dar au înregistrat pentru a treia oară creșteri pe ansamblul săptămânii, transmite Reuters.
Extracția de hidrocarburi a celui mai mare producător de țiței, gaze și produse petroliere rafinate din România, OMV Petrom, a scăzut cu 4,12% în primul trimestru al anului, comparativ cu T1 2022, de la 121,3 la 116,3 mii de barili echivalent petrol (bep) pe zi, potrivit datelor companiei.
Prețurile petrolului au coborât vineri cu aproape 3 dolari și au încheiat săptămâna în scădere, presat de îngrijorările că viitoarele majorări ale ratei dobânzii de către Rezerva Federală (Fed) a SUA ar putea afecta cererea și de semnele unei abundențe de țiței și combustibili pe piață, transmite Reuters.
Cel puțin patru supertancuri petroliere chineze transportă țiței rusesc Ural în China, conform surselor comerciale și a datelor de urmărire, deoarece Moscova caută nave pentru export după ce plafonul adoptat de G7 pentru prețul petrolului a restricționat utilizarea serviciilor occidentale de transport și de asigurări
Cel mai important sortiment de țiței rusesc, Ural, se tranzacționează în prezent la jumătatea prețului Brent-ului, de referință pe piețele globale, și cu mult sub plafonul impus de Grupul celor 7 (G7).
Cotațiile petrolului au crescut vineri, însă se îndreaptă spre un declin săptămânal de aproximativ 10%, pe fondul îngrijorărilor privind intrarea economiei globale în recesiune și reducerea cererii din China.
O reuniune a reprezentanților statelor membre UE, care era programată a avea loc vineri seara, pentru a discuta propunerea G7 privind plafonarea prețului pentru exporturile de petrol ale Rusiei, a fost anulată, au declarat pentru Reuters mai mulți diplomați europeni.
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei constănțene Petromidia, companie controlată de gigantul kazah de stat KazMunayGas prin subsidiara sa olandeză KMG International, nu mai găsește nave petroliere de dimensiuni mai mici în portul Novorosisk din Rusia pentru a aduce la rafinăria din România țiței produs în Kazahstan.
Insuficiența spațiilor de depozitare a țițeiului și produselor petroliere pe teritoriul României face ca o bună parte din stocurile constituite în mod obligatoriu potrivit legislației în vigoare să fie ținute în străinătate, neputând fi accesate imediat în caz de nevoie, iar starea precară a infrastructurii feroviare românești, la care se adaugă aglomerarea traficului pe calea ferată ca urmare a fluxurilor de mărfuri dinspre și către Ucraina, întârzie și mai mult tranzitul, se arată într-un document de poziție elaborat de Confederația Patronală Concordia.
Toți proprietarii de rafinării din România, inclusiv gigantul petrolier rus Lukoil, care deține unitatea de producție Petrotel Ploiești, au transmis autorităților că au găsit surse alternative de aprovizionare cu materie primă după data de 5 decembrie, când intră în vigoare embargoul impus de UE pe țițeiul produs în Federația Rusă, ca sancțiune pentru agresiunea militară împotriva Ucrainei, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, răspunzând unei întrebări.
Prețurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2%, pe fondul așteptărilor că întreruperile livrărilor SUA din Golful Mexic vor fi pe termen scurt, în timp ce temerile de recesiune au umbrit perspectivele cererii, transmite Reuters.
Petrolul Brent a urcat luni la cel mai mare nivel din ultimele două luni, în condițiile în care relaxarea restricțiilor din China a alimentat optimismul privind evoluția cererii.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a scumpit vineri benzina cu 4 bani/l atât în stațiile Petrom, cât și în cele OMV, păstrând însă același preț la motorină. În urma scumpirii accelerate a benzinei din ultimul timp, diferența dintre prețul acesteia și cel al combustibilului diesel a coborât de la peste 90 de bani la începutul lunii la 61 bani.
Lukoil a scumpit miercuri benzina cu 4 bani/l, la numai o zi după ce OMV Petrom majorase la rândul său prețurile la același carburant cu o sumă identică, ceea ce a făcut ca diferența de preț dintre benzina standard și diesel să coboare în medie, în stațiile din București, de la 90 de bani, la începutul acestei luni, la 65 de bani. Cea mai ieftină benzină din capitală poate fi achiziționată în prezent cu 8,11 lei/l în 3 stații Lukoil, iar cea mai ieftină motorină, cu 8,76 lei/l în 2 stații ale aceleiași companii.
Mai mulți comercianți pariază că prețul petrolului american va crește peste 100 de dolari pe baril încă din decembrie.
Cotațiile petrolului cresc din nou vineri, evoluția având la bază cererea robustă, susținută de revenirea puternică a consumului de carburanți, care avansează mult mai rapid decât oferta.
Petrolul West Texas Intermediate (WTI), de referință în SUA, a depășit vineri prețul 80 de dolari/baril pentru prima dată din noiembrie 2014.
Cotațiile petrolului au scăzut puternic în tranzacțiile de marți, până la minimele ultimelor aproape 6 săptămâni, pe fondul temerilor privind reducerea cererii în urma introducerii de noi restricții în Europa, menite să limiteze răspândirea coronavirusului.
Prețurile petrolului au încheiat luna mai cu creșteri istorice, fiind susținute de redresarea cererii și de reducerile record ale livrărilor de către producători, relatează CNBC, preluat de News.ro.
Guvernul justifică derogarea menționând inclusiv "contextul actual al răspândirii virusului SARS-CoV-2, care a impus luarea unor măsuri de reducere a exporturilor cu consecința afectării condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei", dar fără să elaboreze.
Transportul, manipularea și depozitarea țițeiului și produselor petroliere se vor scumpi, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) aprobând deja majorarea tarifelor practicate de Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, și pregătind o măsură similară și în beneficiul Conpet, operatorul sistemului național de transport prin conducte al țițeiului, condensatului, gazolinei și etanului.
Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești a finalizat recent un studiu demarat în 2015 la comanda ANRM, menit să stabilească cu ce sortiment internațional de referință va fi asimilată calitatea medie a țițeiului din România.
Qatarul, a patra sursă de importuri de gaze a Uniunii Europene și principalul exportator de LNG în comunitatea europeană, se va retrage din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de la 1 ianuarie 2019, pentru a se concentra pe producția de gaze naturale, în condițiile în care are printre cele mai mici producții de țiței din OPEC, transmite Bloomberg.