Importatorul și distribuitorul de produse petroliere Petrolexportimport a raportat pierderi de 115,09 milioane lei în 2015, de peste 71 de ori mai mari decât cele din 2014, compania trecând la cheltuieli consecințele sechestrului instituit de ANAF pe activele și conturile Petrolexportimport, pentru datorii de 110,5 milioane lei rezultate din importurile de țiței pe datorie ale României din anii ’90.
În programul electoral al președintelui Iohannis figura ideea că proprietarii terenurilor pe care se exploatează resurse minerale, precum și autoritățile locale în jurisdicția cărora se derulează astfel de lucrări, ar trebui să primească o parte din redevențele plătite de companiile de petrol, gaze și minerit, redevențe care, în prezent, merg integral la bugetul central de stat.
Rezervele sigure, dovedite, de gaze naturale ale României au scăzut cu peste 26% în perioada 2014-2016, de la 150 la 101,37 miliarde metri cubi, iar cele de țiței, cu peste 35%, reiese din compararea datelor prezentate în ultimul draft de Strategie energetică națională, publicat recent de Ministerul Energiei, cu cele din documentul similar pus în dezbatere publică de instituție în decembrie 2014.
Compania britanică își anunțase intenția de a renunța la contract încă din februarie anul trecut, în raportul anual pe 2014, în care se mai preciza că OMV Petrom s-a declarat de acord să discute opțiuni de retragere prematură, urmând să se găsească un nou partener, care să continue operațiunile curente si sa dezvolte în continuare zăcămintele.
OMV Petrom a înregistrat, anul trecut, prima pierdere netă de la preluarea companiei de către grupul austriac OMV, din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, cu un rezultat negativ de 690 milioane lei, față de un profit net de 2,1 miliarde lei în 2014, și a anunțat că intenționează să propună acționarilor nedistribuirea de dividende pentru 2015.
Întreaga industrie a serviciilor petroliere a resimțit din plin anul trecut deprecierea masivă a cotațiilor la țiței. Potrivit datelor INS, industria de servicii anexe extracției de petrol și gaze a cunoscut în 2015 o comprimare de aproape 40% față de 2014.
Reuters scria, la finalul lunii trecute, că Iranul este în grafic cu planul de majorare a producției sale de țiței cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancțiunilor internaționale, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deținută de Lukoil. Lukoil este, de altfel, cel mai mare client al Oil Terminal, cu o pondere de peste o treime în totalul cifrei de afaceri.
Cantitatea totală de țiței și produse petroliere transportată de Conpet, anul trecut, a crescut cu 5,5%, la aproape 6,99 milioane tone, pe seama avansului semnificativ al cantităților de petrol din import transportate, cu 15,6%, la 3,08 milioane tone. În schimb, cantitatea de țiței de producție internă transportată, provenind în exclusivitate de la OMV Petrom, a scăzut cu 1,34% (peste 53.000 tone), la 3,905 milioane tone.
Exxon și OMV Petrom trebuie să adopte cel târziu în 2017 decizia finală de investiție cu privire la proiectul de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră. Americanii au anunțat, recent, că vor reduce cu 25% cheltuielile totale de capital în 2016, la circa 23,2 miliarde dolari, după ce prăbușirea cotațiilor mondiale la țiței a dus la scăderea cu 50% a profitului net al companiei pe 2015, la 16,1 miliarde dolari.
Profit.ro a... profitat de legea privind transparența decizională și a participat la dezbaterea publică pe marginea proiectului ANRM de majorare a tarifului reglementat perceput de compania de stat Conpet pentru transportul țițeiului extras de OMV Petrom la rafinăria Petrobrazi.
Cotațiile petrolului au scăzut miercuri cu peste 3% pe piețele internaționale, după ce datele privind creșterea neașteptată a stocurilor de țiței din SUA în penultima săptămână a anului au reaprins temerile investitorilor legate de menținerea unui excedent de producție la nivel global pe parcursul anului 2016, relatează MarketWatch.
În ultima săptămână, titlurile OMV Petrom au cunoscut o ușoară revenire, apreciindu-se cu 4,7%, de la un minim de 0,2890 lei/acțiune la un maxim de 0,3025 lei/acțiune. Anul acesta, prețul acțiunilor companiei a scăzut cu peste 26%, din cauza prăbușirii cotațiilor mondiale la țiței.
Din cauza ieftinirii drastice a țițeiului din ultimul an, OMV Petrom și-a revizuit în scădere amplă estimările de preț pe următorii ani, ceea ce a obligat compania să ajusteze în jos valoarea zăcămintelor de țiței și gaze din portofoliu cu 786 milioane lei.
OMV și-a revizuit în minus estimările cu privire la prețul mediu al barilului de țiței în următorii ani, ceea ce a obligat grupul austriac să-și reevalueze activele din sectorul de explorare și producție de hidrocarburi la o valoare în scădere cu 1 miliard de euro.
Prețul spot al sortimentului de țiței Brent s-a redus cu 49% între 30 septembrie 2014 și 30 septembrie 2015, în vreme ce, în același interval, prețul mediu al benzinei comercializate în România a scăzut cu 16,5%, iar cel al motorinei - cu 17,6%.
Profitul E.ON, cea mai mare companie de utilități din Germania, a scăzut cu 21% în primul semestru din 2015, din cauza reducerii prețului la energie și a declinului prețului la țiței, potrivit Bloomberg.