Aproximativ 60% dintre potențialii cumpărători caută apartamente nou construite, iar cererea va continua să rămână relativ stabilă, dacă nu va crește. Piața este în prezent în stadiul în care cererea eligibilă este relativ aproape de ofertă. Nivelul total al vânzărilor este aproximativ comparabil cu anul 2007, înainte de izbucnirea crizei financiare.
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 3,1% în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, piața locală având, alături de Letonia, cele mai mari scumpiri din Uniunea Europeană la această categorie.
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 6,6%, în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2017, avansul fiind peste media Uniunii Europene, relevă datele Eurostat.
Prețurile locuințelor au continuat să crească anul trecut, cele mai căutate fiind apartamentele cu două camere și garsonierele, pentru care creșterea a fost de aproximativ 7%, respectiv 9% față de 2016. "Creșterea este sustenabilă, nu poate fi vorba de bulă imobiliară”, susțin experții imobiliari.
Locuințele scoase la vânzare în România s-au scumpit în al treilea trimestru al anului trecut cu 6,2% raportat la perioada similară din 2016, peste avansul de 4,6% consemnat la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui raport Eurostat.
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 4,9% în trimestrul al doilea comparativ cu precedentele trei luni, al treilea cel mai mare avans la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor publicate de Eurostat miercuri. Scumpirea a accelerat de la 1,2% în primele trei luni ale anului.
Prețurile locuințelor din România au crescut în ultima perioadă, însă rămân cu circa 18% sub nivelurile înregistrate înainte de criza financiară. Un angajat cu salariul mediu pe economie are nevoie în prezent să muncească 10 ani pentru a-și cumpăra o locuință, față de 26 de ani în 2008.
În primul trimestru din 2017, apartamentele din România s-au scumpit cu 4% față de nivelul atins în cele trei luni anterioare.
România a urcat de pe locul 31 pe locul 15 într-un clasament global al prețurilor la locuințe realizat de Knight Frank Global House Index, dublându-și creșterea de la 3,6% în 2015 la 7,8% în 2016.
Prețurile locuințelor din Londra au înregistrat în februarie cea mai mare scădere anuală din ultimii șase ani, cumpărătorii fiind descurajați de nivelul foarte ridicat al acestora, transmite Bloomberg.
România este singurul stat din Uniunea Europeană unde prețurile locuințelor au scăzut în trimestrul al treilea din 2016 față de cel de-al doilea, cu 0,7%, la nivelul Uniunii Europene având loc o creștere de 1,5%, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat.
Prețurile de vânzare pentru apartamente, noi sau vechi, în marile orașe au crescut în ultima lună cu 1,7%, de la 1.028 de euro pe metru pătrat util, la finele lunii august, până la 1.045 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală fiind cu 8,4% mai mare decât cea solicitată în perioada similară a anului trecut, Cluj-Napoca nu mai conduce în clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, fiind surclasat de Timișoara.
Prețurile locuințelor din România au urcat cu 3,3% în primul trimestru din 2016, comparativ cu precedentele trei luni, aceasta fiind a treia mare creștere înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor publicate, marți, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Dacă referendumul privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană va fi câștigat de tabăra Brexit, prețurile locuințelor din Regatul Unit vor scădea cu procente cuprinse între 10 și 18%, a declarat ministrul Finanțelor de la Londra, George Osborne.
Prețurile minime medii de tranzacționare pentru apartamentele vechi din Capitală au depășit nivelul de 1.500 de euro pe metru pătrat util în primul trimestru, locuințele din zona Nerva Traian și Calea Călarașilor înregistrând cele mai mari scumpiri din București, de până la 11%, arată o analiză realizată de HomeFinders.
Diferența dintre cele mai scumpe și cele mai ieftine locuințe din București este de peste 3 ori. Dacă în zona Kiseleff-Aviatorilor prețul mediu este de 2.739 de euro/mp, în Rahova media este de 824 euro/mp, potrivit imobiliare.ro. În alte orașe mari din țară diferența este mult mai mică, de doar câteva procente.
Prețurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel național (noi și vechi) au consemnat, în februarie, un salt de 4,5%, ajungând astfel să depășească pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util – sub care s-au situat începând din mai 2012. Astfel, prețul mediu cerut de vânzători se situează, în prezent, la 1.015 euro pe metru pătrat, față de 971 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute, potrivit imobiliare.ro.
Proprietarii de apartamente din centrul, semicentrul și nordul Capitalei au cerut prețuri mai mici în februarie, în timp ce proprietarii de apartamente din est, sud și vest au operat creșteri, conform analizei realizate de firma imobiliară HomeFinders.
Prețurilor solicitate de proprietarii de apartamente din zonele centrale, semicentrale și de nord ale Capitalei au crescut anul trecut în medie cu 4,6%, în timp ce în est, sud și vest, prețurile au scăzut cu 1,87%, potrivit unei analizei realizate de HomeFinders.
În pofida crizei imobiliare care a zguduit piețele globale în 2007-2008, investițiile din sector sunt considerate în continuare printre cele mai bune plasamente pe termen lung, iar avansul prețurilor înregistrat în ultimul an pe principalele piețe rezidențiale ale lumii reflectă atât o cerere ridicată pentru locuințe, cât și creșterea puterii de cumpărare.
Anul 2016 are toate premisele să fie unul cu mai multe investiții rezidențiale ale dezvoltatorilor străini, care, după o analiza atentă a pieței, au în plan să înceapă proiecte de dimensiuni mari în București, consideră Andreea Comșa, managing director al companiei imobiliare Premier Estate Management.
Prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național s-a diminuat, în ultima lună, cu 1,6%, de la 980 la 964 de euro pe metru pătrat util, însă valoarea actuală rămâne cu 4,7% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 921 de euro pe metru pătrat. Dintre marile orașe, cele mai importante creșteri au fost consemnate în Cluj-Napoca și Timișoara, în vreme ce la polul opus se situează Bucureștiul, potrivit Imobiliare.ro.
România are nevoie de zeci de mii de locuințe, având în vedere că în ultimii șase ani livrările de unități noi au reprezentat doar 7% din fondul locativ modern, reprezentat de locuințe cu baia în interior și racordate la rețeaua de termoficare sau cu centrală proprie, potrivit companiei de consultanță RealTime.
Conform evaluărilor operate în intervalul iulie-septembrie la cererea băncilor, garanțiile ipotecare pe segmentul construcțiilor rezidențiale sunt prinse în contabilitatea băncilor la niveluri de 500-1.000 euro pe metru pătrat, spun datele centralizate de ANEVAR. Nicolae Noica, profesor la Universitatea de Construcții, afirmă că prețul de construcție plus o marjă de 15% ar fi de maximum 500-600 de euro pe metru pătrat.
Piața rezidențială pare să-și fi încheiat declinul declanșat de recesiunea economică globală, fapt vizibil atât din punctul de vedere al evoluției prețurilor, care au crescut din luna decembrie cu circa 10% la nivelul principalelor orașe, cât și din perspectiva cererii de locuințe, în condițiile în care 36% dintre români au o nevoie imobiliară, iar mai mult de jumătate dintre aceștia vor să cumpere, potrivit imobiliare.ro.