Pfizer va prelua compania biofarmaceutică Arena Pharmaceuticals într-o tranzacție evaluată la 6,7 miliarde de dolari, în urma căreia va obține acces la terapii potențiale împotriva bolilor imunoinflamatorii.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Creditele pentru persoanele din grupuri vulnerabile vor fi garantate integral de stat, potrivit proiectului de lege promulgat joi de președintele Iohannis.
Programul "Prima casă” va fi transformat într-un program social, denumit "O familie, o casă", în cadrul căruia vor mai putea accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Creditele pentru persoanele din grupuri vulnerabile vor fi garantate integral de stat, potrivit unui proiect de lege adoptat prin votul final al Camerei Deputaților.