Încă 3 companii energetice de stat vor fi scutite de la aplicarea prevederilor așa-numitei ″Legi a austerității″ nr. 296/2023, după ce anterior existase OK-ul pe exceptarea de la aceasta a Complexului Energetic Valea Jiului, cel care a preluat recent activele funcționale energetice și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan în contul ștergerii de datorii bugetare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență de peste 7 ani.
Primăria Oradea a inaugurat Incubatorul de afaceri, denumit "Cresc Oradea Mare", o investiție de 24 de milioane de lei, derulată timp de cinci ani și realizată prin reabilitarea clădirii fostului Spital de neuropsihiatrie, abandonat și aflat în ruină, din strada Louis Pasteur nr. 28.
UniCredit Bank Romania va acorda Primăriei Municipiului București (PMB) un credit de peste 118 milioane de lei în următorii 10 ani, în vederea cofinanțării proiectelor Capitalei care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru realizarea unor obiective de investiții de interes local, relevă datele analizate de Profit.ro.
Asociația Investitorilor de Real Estate din România (AREI), organism care reunește cei mai mari proprietari de clădiri din țară, susține transferul de competență în aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale de la Consiliul General al Municipiului București către consiliile locale de sector ca măsură inclusă în noul cod al urbanismului.
Primăria Capitalei vrea să lărgească strada Dimitrie Pompeiu la două benzi pe sens și să extindă tramvaiul până în bd. Barbu Văcărescu, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Primăria a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar.
Primăria Municipiului București (PMB) vrea un împrumut pe 10 ani în valoare totală de peste 118 milioane de lei, în vederea cofinanțării proiectelor Capitalei care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru realizarea unor obiective de investiții de interes local.
Primăria Capitalei urmează să contracteze un împrumut în valoare de până la 118.645.000 lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani, conform unei hotărâri aprobate în ședința de vineri a Consiliului General.
Urmează concedieri la Primăria municipiului Brașov, a anunțat primarul municipiului, Allen Coliban, în ședința de plen a consiliului local, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a anunțat că va fi reconfigurată circulația pentru a crea o nouă legătură rapidă între nordul și centrul Capitalei.
Casa de insolvență CITR anunță că Primăria Sibiu a cumpărat Fabrica de Cultură din Sibiu, deținută de Construcții SA, companie aflată în insolvență. Valoarea totală a bunurilor cumpărate de Primăria Sibiu prin licitație publică este de 5,29 milioane de euro. Spațiul valorificat include un teren intravilan de 34.000 de metri pătrați și construcții cu o suprafață totală de 6.776 metri pătrați. Spațiul găzduiește spectacole faimoase, inclusiv Faust.
Politicile verzi sunt extrem de costisitoare, arată Serviciu Public pentru administrarea parcărilor al Primăriei Cluj, care propune ca proprietarii de mașini electrice din oraș să plătească încărcarea mașinilor electrice la stațiile publice
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că a demarat licitația pentru Drumul Radial 3, în lungime de peste 10 kilometri, a cărui valoare este estimată la peste 21 de milioane de lei, fără TVA.
Primăria Capitalei atacă în instanță încă un calup de 28 de autorizații date pe PUZ Sector 2. Pentru 13, acțiunile de anulare au fost deja depuse la Tribunalul București, zilele trecute, potrivit datelor de pe portalul instanțelor, iar pentru restul, municipalitatea va face acțiune până la finalul săptămânii, a declarat primarul general, Nicușor Dan, pentru HotNews.ro. Primăria Capitalei a atacat în principal autorizațiile de construire care betonează spații verzi sau densifică exagerat, a explicat primarul general.
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a anunțat candidatura lui Liviu Negoiță la Primăria Sectorului 3.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a confirmat faptul că va candida din nou, ca independent, la alegerile viitoare pentru București, cu susținerea partidelor care își doresc acest lucru.
Electrocentrale București (ELCEN), cel mai important producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, a încheiat un contract cu Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, de achiziție a cantității de gaze necesare pentru generarea de agent termic destinat încălzirii la iarnă a locuințelor bucureștenilor racordați la rețeaua centralizată.
Primăria Capitalei anunță că a atribuit contractele pentru lucrările de reabilitare a altor 3 loturi de linii de tramvai.
Primăria Capitalei și sindicaliștii din STB, care amenință cu greva generală de câteva luni, au ajuns la o înțelegere după întâlnirea care s-a desfășurat marți dimineață între viceprimarul Stelian Bujduveanu, conducerea STB și sindicaliști.
Primăria Municipiului București a lansat site-ul infoaer.pmb.ro, prin care bucureștenii au acces în timp real la informațiile referitoare la calitatea aerului din oraș.
Primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că a semnat documentele pentru demararea procedurii de achiziție publică pentru terminarea lucrărilor la patinoarul Flamaropol și în câteva zile firmele interesate se vor putea înscrie la licitație
Primăria București anunță, vineri, că a atribuit contractele pentru lucrările de reabilitarea a 6 loturi de linii de tramvai.
Primăria Capitalei supune dezbaterii publice cinci proiecte de hotărâre, care vizează încetarea activității Centrului de Protecție a Plantelor, Centrului Metropolitan Ioan Dalles, Centrului Cultural Expo Arte, Centrului Cultural "Lumina" și Casei Artelor "Dinu Lipatti".
Banca Comercială Română (BCR) a câștigat o licitație organizată de Primăria Municipiului București (PMB) pentru furnizarea unui împrumut de 150 milioane de lei, banii urmând să finanțeze mai multe investiții publice de interes local. Pe perioada contractului de împrumut, de 10 ani, instituția va achita dobânzi în sumă totală de 37,361 milioane de lei.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni că, de la finalul săptămânii trecute, lipsa apei calde în București este ″o responsabilitate a Ministerului Energiei, care nu a fost gata cu CET-ul lui (CET Sud – n.r.) să producă″. Marți, ministrul PNL de resort, Sebastian Burduja, i-a dat replica spunând că CET Sud și-a reluat producția în termenul anunțat după o revizie programată și a amintit de datoria de aproape 1 miliard de lei a operatorului Termoenergetica, deținut de municipalitatea bucureșteană, față de producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), controlat de Ministerul Energiei.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, afirmă că își dorește să fie, din nou, la alegerile locale de anul viitor, candidatul partidelor de dreapta pentru funcția de edil al municipiului București. El arată că a răspuns, la finalul lunii trecute, în cadrul unui raport, tuturor preocupărilor liberalilor cu privire la administrația Capitalei. ”Nu văd un motiv pentru care lucrurile pe care le-am pornit împreună să se întrerupă”, adaugă Nicușor Dan.