Departamentul de Justiție al SUA se află în fazele incipiente ale întocmirii unei potențiale plângeri antitrust împotriva Apple, a informat vineri Politico, citând o persoană care are cunoștință directă a acestei acțiuni, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Meta Platforms a ajuns la un acord în valoare de 37,5 milioane de dolari, într-un proces în care compania-mamă a Facebook este acuzată de încălcarea confidențialității utilizatorilor prin urmărirea mișcărilor acestora fără permisiune, prin intermediul smartphone-urilor lor, transmite Reuters.
Pentru a scăpa de un proces în care a fost acuzat că nu a informat corect utilizatorii cu privire la colectarea datelor de localizare, Google a fost de acord să plătească 60 de milioane de dolari.
Un grup de dezvoltatori francezi de aplicații pentru iPhone a dat Apple în judecată pentru comisioanele pe care compania le percepe prin App Store.
Apple a depășit așteptările analiștilor cu rezultatele pe trimestrul 2, atât în privința profitului, cât și a veniturilor.
Koss și Apple și-au încheiat disputa privind brevetele pentru căștile wireless, înainte de a se ajunge la un proces.
Euroins România, parte a grupului bulgar Eurohold, a pierdut la prima instanță în dosarul privind anularea a două amenzi în sumă totală de 5,86 milioane de lei aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în decembrie 2021. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs de ambele părți la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Posesorii laptopurilor MacBook cu tastatură „fluture” din mai multe state americane vor primi compensații în valoare de 50 de milioane pentru a renunța la procesul intentat Apple.
Un judecător din SUA a ordonat Google, divizie a grupului Alphabet, să plătească peste 971.000 de dolari, reprezentând comisioane și costuri juridice, ca penalizare pentru comportament incorect într-un proces privind confidențialitatea, în instanța federală din California, transmite Reuters.
Twitter și-a concediat 30% din echipa sa de achiziție de talente. Anunțul a fost făcut înainte ca Elon Musk să renunță la tranzacția platformei sociale
Miliardarul sud-african Elon Musk a ridiculizat luni anunțul reprezentanților Twitter potrivit cărora îl vor chema în instanță după ce a renunțat să cumpere platforma social media, relatează CNN.
Acțiunile Twitter scad semnficativ pre-market după ce Elon Musk a decis să renunțe la cumpărarea companiei.
Twitter se pregătește să îl dea în judecată pe miliardarul Elon Musk, după ce acesta a decis să renunțe la preluarea companiei. În acest context, platforma de socializare a angajat o firmă de avocatură puternică pe segmentul fuziunilor, Wachtell, Lipton, Rosen & Katz LLP, potrivit surselor Bloomberg.
Un număr de 34 de inculpați deferiți Justiției în urmă cu zece ani, printre care se află medici și farmaciști, pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, uz de fals, dare de mită și spălarea banilor, au fost achitați definitiv de Curtea de Apel București, după ce judecătorii au constat că faptele s-au prescris.
Fără a recunoaște că și-a indus în eroare investitorii, Nvidia alege calea înțelegerii pentru a scăpa de procesul în care autoritățile americane au acuzat compania exact de acest lucru.
Un grup de persoane și entități au intentat o acțiune colectivă în justiție împotriva Credit Suisse, în Statele Unite, susținând că banca elvețiană a indus în eroare investitorii cu privire la tranzacții comerciale legate de oligarhi ruși, a declarat firma de avocatură Pomerantz, transmite Reuters.
Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament și promulgată acum de președintele Klaus Iohannis.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) trebuie să achite Oracle România cheltuieli de judecată de 10.000 lei într-un dosar în care subsidiara gigantului american Oracle a obținut anularea unui avertisment contravențional aplicat de instituție în februarie 2020. Sancțiunea a survenit unei reclamații depusă de un fost angajat al Oracle România, care a susținut că a fost hărțuit de către companie la locul de muncă pe criteriul cețățeniei/naționalității, prin schimbarea încadrării din funcția de reprezentant comercial în cea de analist. Hotărârea instanței poate fi atacată cu recurs.
Organizațiile neguvernamentale ar putea avea la dispoziție doar 60 de zile pentru formularea cererilor de suspendare a autorizațiilor de construire și maximum un an pentru atacarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) dacă se adoptă un proiect de lege inițiat de un grup de senatori liberali condus de Daniel Fenechiu. Astăzi nu există o limitare în timp a acestor demersuri juridice.
Un fost angajat al retailerului german Kaufland din România a obținut în instanță, în urma unei hotărâri definitive, anularea deciziei de concediere, reangajarea pe post, plata tuturor drepturilor salariale, a cheltuielilor de judecată și despăgubiri morale de 10.000 lei pentru "reala suferință fizică" invocată ca fiind generată de către fostul angajator în ultimele 12 luni ale contractului de muncă.
Retailerul Mega Image a reușit să obțină în instanță, în urma unei decizii definitive, anularea unei decizii din aprilie 2015 prin care Consiliul Concurenței a sancționat compania cu amendă de 24,57 milioane de lei pentru că, alături de alți 3 retaileri și 21 de furnizori ai acestora, s-ar fi înțeles pentru fixarea prețurilor în perioada 2005 - 2009.
Toate contravențiile, inclusiv cele privind regulile de circulație, vor putea fi contestate la judecătoria în a cărei rază de competență își are domiciliul sau sediul contravenientul, nu la judecătoria în a cărei rază a fost constatată fapta contravențională, prevede o inițiativă legislativă adoptată de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Operatorul aerian național Tarom a pierdut procesul împotriva unei amenzi de 16,62 milioane de lei a Consiliul Concurenței din septembrie 2020, aplicată pentru că ar fi facilitat schimbul de informații privind componente ale politicii de preț ale agențiilor de turism sancționate de instituție în decembrie 2018. De asemenea, amenda a fost motivată de faptul că Tarom ar fi refuzat contractarea de zboruri charter în mod direct cu anumite agenții de turism care nu se raliau la cartel sau care nu respectau aspectele convenite în cadrul cartelului. În plus, susține Consiliul Concurenței, compania aeriană ar fi îngreunat accesul agențiilor de turism la contractarea zborurilor charte și/sau a favorizat anumite agenții de turism în alocarea zborurilor charter, în perioada 6 iunie 2013 - 25 septembrie 2015.
Nissan Motor și-a validat noile mandate ale directorilor din Consiliul de Administrație, fiind validați toți cei care au făcut parte din echipa anterioară. Numele aprobate de companie vof trebui să fie votate de Adunarea Generală a Acționarilor.
Euroins România, unul dintre principalii asigurători locali, a pierdut procesul în care a contestat o amendă de 500.000 lei, sancțiune aplicată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în februarie 2020 pentru că ar fi întârziat plata despăgubirilor aferente polițelor RCA. Hotărârea magistraților poate fi atacată cu recurs.