Anterior, în august anul acesta, tranzacția globală prin care grupul german Bayer a preluat concernul american Monsanto contra sumei de 62,5 miliarde dolari, finalizată în iunie și care a creat cel mai mare grup din sectorul mondial al pesticidelor și semințelor, fusese perfectată și la nivelul României prin preluarea de către entitatea juridică olandeză Bayer New RO M3695 Min II BV a 99,99995692% din capitalul Monsanto România SRL de la Monsanto Crop BV, fostul asociat principal, de asemenea o firmă înregistrată în Olanda.
Producătorul german de sisteme pentru dozarea adezivilor și rășinilor Scheugenpflug, având printre clienți Continental, BMW Group, Bosch, Audi, a deschis o subsidiară la Sibiu, prima din România.
Doi investitori au dat în judecată Tesla și pe directorul general al companiei, Elon Musk, acuzând o “schemă frauduloasă” pusă la cale de aceștia pentru “a decima” vânzătorii în lipsă, printre argumentele citate fiind și mesajele de pe Twitter prin care Musk a anunțat că se gândește să delisteze producătorul auto de la bursă.
Banca Comercială Română spune că decizia Tribunalului București în procesul cu ANPC prin care au fost declarate abuzive mai multe clauze legate de costurile creditelor acordate înainte de 2010 nu mai are relevanță, pentru că contractele în derulare nu mai conțin clauzele respective. BCR declară că, totuși, va ataca cu apel decizia.
Raiffeisen Bank a pierdut, pe fond, un proces cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care vizează mai multe clauze din contractele de credite de consum cu ipotecă încheiate cu persoanele fizice înainte de 2010. Tribunalul București a considerat abuzivă clauza care permitea băncii să modifice dobânda în funcție de criterii netransparente. Pentru aceeași practică, Raiffeisen a primit, săptămâna trecută, un ordin de încetare emis de ANPC.
Curtea de Justiție de la Luxemburg a luat o hotărâre ce (re)aprinde speranțele debitorilor în franci elvețieni, care s-au trezit cu rate duble la credite după declanșarea crizei, ca urmare a aprecierii francului. Curtea dă dreptul instanțelor naționale să se pronunțe pe clauzele de rambursare a creditului în valuta contractuală, însă cea mai importantă sarcină revine judecătorilor din țară, care vor trebui să evalueze dacă principii precum nominalismul monetar sunt incidente și dacă băncile au avut capacitatea să evalueze că moneda elvețiană își va dubla valoarea în raport cu leul.
La Direcția Juridică a Primăriei lucrează în total 74 de persoane, din care doar 52 au calitatea de consilieri juridici. Dintre aceștia, numai 27 pot reprezenta municipalitatea în instanță. Un număr de 15 consilieri juridici ai PMB au atribuții în ceea ce privește aplicarea legilor proprietății.
Omul de afaceri Marius Usturoiu a câștigat în instanță dreptul de a opera în continuare hotelul Mercur-Minerva din Mamaia, după ce contractul acestuia a fost reziliat în toamnă de Sorin Fati, proprietarul hotelului, decizie luată în contextul intrării în faliment a agenției de turism Mareea a lui Usturoiu.
Într-o perioadă în care multe dintre hotelurile de la mare au vândut deja masiv locuri pentru vară, una dintre cele mai importante structuri de cazare all inclusive de pe litoralul românesc, Mercur-Minerva din Mamaia, nu a pornit încă vânzările. Proprietarul complexului este în litigiu cu șeful agenției Mareea, iar tribunalul va decide miercuri cine va administra hotelul.
Tribunalul București a decis că Banca Românească a utilizat clauze abuzive în contractele de credit de nevoi personale încheiate cu clienții înainte de 2010, în urma unui proces inițiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Banca, având acționariat grecesc, va trebui să elimine un comision și să schimbe modul de calcul al dobânzilor din toate contractele de acest tip, dacă decizia instanței va rămâne definitivă.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pierdut, pe fond, un litigiu cu Piraeus Bank în care reclama existența unor clauze abuzive în contractele de credit în franci elvețieni semnate cu clienții înainte de criză. Decizia Tribunalului București poate fi atacată cu apel.
Alpha Bank pierde definitiv un proces pe clauze abuzive cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și este obligată să elimine mai multe clauze privind dobânzile și comisioanele din toate contractele de credit de consum încheiate înainte de 2010.
Cei zece manageri angajați în urmă cu doi ani pentru a restructura Transilvania Hotels & Travel, divizia de turism a SIF Transilvania, și demiși după doar câteva luni au câștigat procesele împotriva companiei, blocând conturile acesteia.
Judecătoria Sectorului 2 din București vine cu o decizie în premieră privind un contract de credit în franci elvețieni. Instanța dispune adaptarea unei clauze contractuale, astfel încât debitorul va plăti ratele lunare către Bancpost la un curs de schimb mai mic decât cel prezent, dar peste cel din 2007, de la momentul semnării contractului.
Legea dării în plată, în forma în care a ieșit de la Curtea Constituțională a României, va genera dificultăți de interpretare la nivel instanțelor și multe soluții divergente, spun doi judecători care au participat la o conferință de specialitate organizată de Institutul Bancar Român.
Băncile au câștigat, în ultimele două luni, majoritatea proceselor pe darea în plată în care există sentințe definitive. Cele mai multe instanțe de fond așteaptă motivarea deciziilor luate în octombrie de Curtea Constituțională pe această lege. O decizie a fost deja motivată, însă nu a putut fi publicată de Monitorul Oficial.
Inspectorii Fiscului sunt obligați să depună sesizări penale pentru orice suspiciune de infracțiune, iar contribuabilii le răspund cu plângeri pentru abuz în serviciu. Din aceste motive, ANAF are un stoc mare de plângeri penale trimise la parchete, nereușind să recupereze sumele din dosare, iar majoritatea inspectorilor au acțiuni deschise în instanțe.
Admisibilitatea cererilor clienților privind plata creditelor la cursul de la data acordării, așa-numita "înghețare" a cursului, este decisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, printr-o hotărâre prealabilă. Instanța Supremă a fost sesizată de Tribunalul Dolj să lămurească interpretarea unor articole privind protecția consumatorilor, dar și dacă este aplicat principiul nominalismului la creditele în franci elvețieni acordate înainte de criză.
Mai mulți investitori din landul german unde se află sediul Volkswagen au dat în judecată grupul auto, cerând daune totale de 8,2 miliarde de euro ca urmare a pierderilor cauzate de scandalul emisiilor poluante.
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB) a eliminat plafonul de 1.000 de lei de la care consumatorii pot cere intervenția unui conciliator pentru a rezolva problemele cu banca și a modificat procedura de lucru, în condițiile în care a primit doar 144 de cereri conforme.
Românii nemulțumiți de bănci n-au dat năvală să caute arbitrajul nou-înființatului Centru de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar. Centrul a primit 117 solicitări în patru luni, din care aproape 42 au fost clasate ca neconforme. Doar cinci dosare au fost rezolvate de conciliatori.
Tribunalul București a respins o acțiune a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor împotriva Credit Europe Ipotecar IFN, parte a grupului cu capital turcesc Credit Europe. ANPC a solicitat eliminarea mai multor clauze contractuale legate de comisioane și dobânzi din toate contractele instituției financiare. Până acum, Autoritatea a pierdut definitiv un proces cu efecte erga omnes cu Credit Europe și a câștigat pe fond un altul.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a pierdut pe fond un proces cu Bancpost și un altul cu OTP Bank, în care denunța mai multe posibile clauze abuzive din contractele de credit ipotecar încheiate de cele două bănci înainte de 2010. Autoritatea poate ataca cu apel decizia luată de Tribunalul București.
Cea mai mare bancă locală vrea să închidă litigiile cu clienții și să scape de imaginea negativă acumulată în ultimii ani din cauza proceselor pe clauze abuzive. După ce a pierdut un litigiu de grup la Înalta Curte de Casație și Justiție și a câștigat un altul, BCR a decis să negocieze cu ambele grupuri de clienți reprezentate de avocatul Gheorghe Piperea.
Cele mai mari bănci britanice au cheltuit în ultimii 15 ani pentru procese și amenzi aproape 53 de miliarde de lire sterline, potrivit unui studiu realizat de institutul independent de cercetări New City Agenda, citat de Reuters.