În pofida faptului că România este cel de-al doilea mare producător de gaze din Uniunea Europeană, la finalul săptămânii trecute nivelul importurilor de gaze a ajuns la aproximativ 50% din cel al producției interne. Și asta în condițiile unei perioade destul de călduroase pentru o lună de toamnă.
Orice intervenție administrativă asupra prețului gazelor naturale generează reacții negative la nivelul producției și înmagazinării acestora, a declarat președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), expertul în energie și gaze Dumitru Chisăliță, la videoconferința Profit.ro Oil&Gas - "Unde sunt gazele din Marea Neagră când avem mai mare nevoie?".
Cel de-al doilea mare producător de gaze autohton, OMV Petrom, și-a redus cantitatea de gaze extrasă în trimestrul al treilea cu 10,15% față de cea din trimestrul al doilea și cu aproape 15% față de cea din cel de-al treilea trimestru al anului trecut, pe lângă declinul natural al producției și impactul vânzăriii activelor din Kazahstan, compania efectuând și mai multe operațiuni de mentenanță, așa cum a anunțat Profit.ro la finalul lunii august.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a asigurat 54% din producția locală în prima jumătate a anului, pregătește o strategie care vizează reducerea la zero a emisiilor nete de CO2 ale activității sale până în 2050, în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene.
Compania petrolieră Black Sea Oil&Gas (BSOG), controlată de grupul american de asset management Carlyle, singurul concesionar de perimetre de gaze naturale din Marea Neagră care a luat până în prezent decizia finală de a investi în offshore-ul românesc, nu se așteaptă ca până la finalul acestui an să finalizeze toate lucrările aferente Proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) pentru a putea declanșa producția așa cum își propusese. În plus, date fiind întârzierile semnificative, compania preferă să nu avanseze o nouă dată de începere a producției.
Amromco Energy, cel de-al treilea producător de gaze naturale din România ca volum de extracție după Romgaz și OMV Petrom, controlat de traderul elvețian de mărfuri Mercuria, a solicitat în instanță modificarea contractelor de livrare de gaze încheiate anul trecut cu mai mulți cumpărători angro, argumentând că, din motive care nu puteau fi prevăzute la încheierea acestora și pentru care nu este responsabil, înțelegerile au ajuns să fie excesiv de păguboase pentru Amromco. Producătorul a cerut și suspendarea de urgență, prin ordonanțe președințiale, a executării respectivelor contracte până la soluționarea litigiilor pe fond sau limitarea obligației de livrare în baza acestora la 200 MWh de gaze pe zi, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.
Producția internă de gaze a început să revină treptat la normal, după ce în mai puțin de o săptămână s-a diminuat cu o pătrime, atingând cel mai redus nivel din istorie, de 176 GWh. OMV Petrom, unul dintre cei doi mari producători autohtoni, a confirmat, pentru Profit.ro, că în această perioadă compania a efectuat operațiuni de mentenanță și a estimat că producția va reveni la nivelul anterior “în perioada imediat următoare”.
Producția zilnică de gaze autohtonă s-a redus în ultima săptămână cu o pătrime, ca urmare, probabil, a efectuării de lucrări de mentenanță la unele zăcăminte. Drept urmare, a doua zi după declanșarea procesului de reducere a producției, prețul gazului pe piața pentru ziua următoare (PZU), operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM), a ajuns la un nivel record de 222,76 lei/MWh.
Mitul independenței energetice a României pare a fi ajuns la final. Dacă nu în prezent, în mod sigur în următorii 10 ani. România a importat în prima jumătate a acestui an peste 25% din gazele naturale utilizate și aproximativ 71,5% din țițeiul consumat. Iar perspectivele sunt sumbre, potrivit gigantului britanic BP, la actualul nivel de utilizare, resursele dovedite și exploatabile comercial ale României de gaze se vor epuiza în 9,1 ani, iar cele de țiței, în 22,7 ani.
Producătorii români de energie se străduiesc să își adapteze proiectele la viteza cu care Uniunea Europeană modifică legislația comunitară în materie, înăsprind progresiv normele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și impunând limite și reguli tot mai exigente în această privință, dar și la lentoarea cu care legislația națională este îmbunătățită în vederea stimulării investițiilor în capacități noi de producție, vitale pentru siguranța energetică a României, a reieșit din dezbaterile din cadrul celei de-a cincea ediții a Videoconferinței Profit Energy.forum - Energia post-coronavirus.
Traderul elvețian de mărfuri și energie AOT Energy Switzerland AG, al cărui pachet majoritar de acțiuni a aparținut familiei fostului cel mai bogat belgian, Albert Frere, decedat în decembrie 2018, ar intenționa să finanțeze un proiect energetic mixt la Arad, constând în construirea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 45 MW și a unei instalații de producție de hidrogen prin electroliză de 3 MW.
România a avansat în 2020 o poziție în topul principalilor producători de gaze din Uniunea Europeană (UE), ajungând pe locul al doilea, cu o producție de 9 miliarde metri cubi, dublându-și totodată ponderea procentuală, de la 9,1% în 2019 la 16,5% din volumul total de gaze produs de statele UE anul trecut. Însă nu performanțele deosebite ale României, care de altfel nu există (în 2020 România și-a redus cu 10% producția de gaze), sunt explicația acestei situații, ci Brexit-ul și reducerea producției în restul statelor europene, în special în Olanda, actuala ocupantă a primului loc, unde producția a scăzut de la 33,7 miliarde metri cubi în 2019 la 24 miliarde metri cubi în 2020.
Directorul general al companiei, Marius Aristotel Jude, a răspuns astfel unei întrebări legate de eventuala legătură dintre recenta ofertă fermă a Romgaz de preluare a subsidiarei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze din Marea Neagră Neptun Deep, și perspectiva de modificare a Legii offshore, evocată în mod repetat de actuala guvernare și solicitată de 3 ani de petroliștii activi în Marea Neagră.
OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, și-a redus atât producția de hidrocarburi, cât și vânzările de țiței, gaze și carburanți în primul trimestru al acestui an, singurul sector în care evoluția a fost una pozitivă fiind cel al producției de electricitate.
Scăderea producției interne de gaze, diminuarea considerabilă a cantității de gaze înmagazinate în urma unei ierni lungi și introducerea programului de ofertare a gazelor au condus la o scumpire considerabilă a gazelor de pe piața internă, care se tranzacționează la un preț mai mare cu peste 50% față de cel de anul trecut.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a obținut venituri de aproape 17 milioane de dolari în România anul trecut, în creștere cu 11% față de anul precedent, în urma punerii în funcțiune a unei noi sonde la Moftinu, în județul Satu Mare.
Cea mai importantă companie din sectorul energetic din România, OMV Petrom, estimează că-și va reduce în 2021 cu 9% producția de hidrocarburi, în special cea de gaze (-14%), și că-și va micșora implicit și volumul de gaze vândut, compensat de o majorare a celui de electricitate. Cu toate acestea, compania prognozează o creștere a profitului net cu 32%, de la 1,38 miliarde lei în 2020 la 1,82 miliarde de lei în 2021, pariind probabil pe revenirea vânzărilor de carburanți și pe majorări de prețuri la energia electrică.
Din cauza frigului, care a dus la înghețarea multor instalații de producție, transport și distribuție, coroborată cu creștere masivă a cererii în special în scopul încălzirii, prețurile la gaze în Texas au consemnat creșteri astronomice luna trecută, la echivalentul a peste 700 dolari/MWh. Peste 4 milioane de texani au rămas fără curent electric și căldură în timpul valului de frig din februarie.
Romgaz și-a majorat, în ultimul trimestru al anului trecut, producția până la nivelul celei din perioada similară a lui 2019, după ce în trimestrele al doilea și al treilea aceasta scăzuse considerabil. Cu toate acestea, pe întreg anul trecut, producția principalului producător de gaze din România a scăzut cu 14,2%, la 29,24 milioane barili echivalent petrol (bep).
OMV Petrom și-a redus, în ultimul trimestru al anului trecut, cu 7,64% producția de hidrocarburi comparativ cu perioada similară a anului precedent și cu 0,77% față de cea din trimestrul al treilea, ajungând la un nivel de 120,2 mii barili echivalent petrol (bep) pe zi.
Exportul de gaze în Ungaria pare a se fi stopat în noiembrie, după ce în a doua parte a lunii septembrie și în octombrie acesta a ajuns la un nivel mediu record de peste 16 GWh/zi, existând unele zile în care acesta a sărit și de 21,5 GWh/zi. Potrivit reglementatorului maghiar MEKH, importurile importante de gaze efectuate din România au fost rezultatul liberalizării pieței efectuată de autoritățile de la București, al indisponibilității de capacități de import din Austria pe termen scurt și al intrării în revizie a punctului de interconectare ungaro-austriaco-slovac Mosonmagyaróvár pe 21 septembrie.
Proiectul de modificare a Legii offshore, anunțat ca intenție în premieră luna trecută la Profit Energy.Forum, va include o relaxare a supraimpozitării producției de gaze naturale din Marea Neagră, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei Niculae Havrileț, la conferința online “Petrolul în noua economiei”, organizat de EM360 și România Durabilă.
Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de stat prin Ministerul Economiei, a decis să abandoneze unul dintre cele 9 mari perimetre de hidrocarburi din România la care deține participație de 100%, 8 Est Depresiunea Panonică, după ce lucrările de prospectare și explorare derulate acolo nu au dus la descoperirea de zăcăminte de gaze exploatabile comercial.
Producția de gaze naturale a producătorului de profil controlat de stat Romgaz a scăzut cu 23,8% în trimestrul al treilea din 2020, potrivit informațiilor preliminare publicate de companie, de la aproape 1,25 miliarde metri cubi în T3 2019 la 952 milioane metri cubi în perioada similară a anului în curs.
Lichidatorul judiciar al combinatului de îngrășăminte chimice Chemgas Holding Slobozia, aflat în faliment, parte a grupului Interagro controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, a transmis la începutul lunii octombrie instituțiilor abilitate ale statului, precum și sindicatului din întreprindere, o notificare privind intenția de concediere colectivă a salariaților combinatului, se arată într-un document al lichidatorului Expert Insolvență SPRL.