Nissan a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al startup-ului Vehicle Energy Japan, de la consorțiul INCJ, fondat de guvernul japonez împreună cu alți investitori. Compania livrează baterii pentru mașinile Mazda, Nissan, Ford, dar și celor de la Renault și, în curând, către Dacia.
Producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei vor putea solicita amânarea, cu până la 9 luni, a plății ratelor la credite, fără costuri suplimentare, cu obligația plății dobânzii și comisioanelor, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență elaborat de Guvern. Măsura este pregătită după ce PNL a contestat anul acesta la Curtea Constituțională două proiecte de lege, adoptate de Parlament, prin care se permitea agricultorilor afectați de secetă suspendarea ratelor cu până la 18 luni.
Producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei vor putea solicita amânarea, cu până la 18 luni, a plății ratelor la credite, incluzând dobânzi și comisioane, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei vor putea solicita amânarea, cu până la 18 luni, a plății ratelor la credite, incluzând dobânzi și comisioane.