Grupul BRD a încheiat 2018 cu un profit record, în condițiile creșterii veniturilor și a scăderii costurilor cu riscul. Banca propune un dividend de 1,64 lei/acțiune, similar celui de anul trecut.
O adoptare de către Parlament a proiectului de lege pentru eliminarea exceptării creditelor ipotecare contractate prin programul Prima Casă de la posibilitatea de stingere prin darea în plată a imobilelor astfel achiziționate vadetermina băncile să se îndrepte împotriva statului pentru executarea garanției de 50% prevăzute de program, ceea ce va pune presiune pe finanțele publice, a transmis, la Profit Financial Forum, directorul general al BRD, Francois Bloch.
Grupul BRD Societe Generale a încheiat primele 9 luni din an cu un profit net în creștere cu 7,1% față de perioada similară a anului trecut la 1,14 miliarde de lei. Veniturile băncii sunt mai mari, pe fondul creșterii dobânzilor, și costul riscului s-a redus, în timp ce volumul creditelor a crescut ușor.
BRD Groupe Société Générale, a treia bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, a anunțat joi că a înregistrat un avans de 34,5% al profitului net în primul semestru, până la 757 milioane lei, față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii veniturilor operaționale și a scăderii costului de risc.
BRD Societe Generale și-a majorat profitul substanțial în primul trimestru din 2018, la 414 milioane de lei, cu 26% peste rezultatul net din primele trei luni din 2017, pe fondul creșterii veniturilor operaționale, mai ales a celor din dobânzi, și al unor eliberări de provizioane.
François Bloch, director executiv BRD Groupe Société Générale, spune că banca va continua o tendință indicată deja de recompensare a acționarilor cu mare parte din profitul net. BRD propune un dividend de 83% din profitul net record (în termeni nominali) înregistrat anul trecut și susține că are suficient capital pentru investiții și creșterea creditării.
BRD Groupe Société Générale a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,4 miliarde de lei, în creștere puternică față de 2016, pe fondul unor venituri în creștere, dar mai ales al eliberării unor provizioane de risc.
Banca Comercială Română, Banca Transilvania și BRD Societe Generale contestă deciziile autorităților fiscale prin care sunt silite să plătească impozite mai mari, potrivit datelor publicate în rapoartele instituțiilor de credit.
BRD-Groupe Societe Generale va propune ca 70% din profitul pe 2016 să fie distribuit sub formă de dividende, aceasta fiind cea mai mare rată de alocare de după privatizarea băncii, în 1999. O valoare record va avea și dividendul brut pe acțiune, care, la fel ca și randamentul, va fi mai mult decât dublu față de cel stabilit pentru anul precedent.
BRD-Groupe Société Générale anunță o creștere semnificativă a profitului net, cu 63,4%, până la 763 de milioane de lei în 2016 față de 467 milioane de lei în 2015, ca urmare a majorării veniturilor și, în special, a reducerii costurilor cu riscul.
Societe Generale, proprietara BRD, a obținut rezultate peste așteptări în trimestrul al treilea, susținute de redresarea operațiunilor internaționale de retail și de trading, care au compensat declinul veniturilor pe piața franceză, relatează Reuters.
Presiunea pusă pe subsidiare, în grupul Raiffeisen, pentru plata de dividende mari către banca mamă a continuat și anul acesta. Raiffeisen Bank România a aprobat distribuirea a trei sferturi din profitul contabil pe 2015 sub formă de dividende, după ce în anii anteriori a alocat sume și mai mari. În ultimii patru ani, dividendele acordate au însumat aproape un miliard și jumătate de lei.
Phiilippe Lhotte, actualul director general BRD Societe Generale, va fi înlocuit cu prim vicepreședintele băncii rusești Rosbank, Francois Bloch. A doua bancă din România, după active, anunță și un profit net de 381 de milioane lei după primele șase luni ale anului, în creștere cu peste 63% față de S1 2015.
Dacă legea dării în plată rămâne în forma curentă, atunci băncile vor investi astfel încât să facă diferențiere între clienți, active și regiuni atunci când dau credite ipotecare și pentru a putea cere avansuri personalizate, a declarat, la Profit LIVE, Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD Societe Generale.
Băncile se confruntă cu presiuni din ce în ce mai mari pe costuri și restricții de reglementare și sunt nevoite să investească mai susținut în tehnologie, iar asta va duce la reducerea numărului de bănci din sistem, spune Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD Societe Generale.
Emisiunea Profit LIVE de astăzi îl va avea invitat pe economistul Aurelian Dochia, membru în Consiliul de Administrație al uneia dintre cele mai mari bănci din țară, BRD-Groupe Societe Generale.
BRD Societe Generale a reușit să păstreze locul doi după active în sistemul bancar local la finele primelor trei luni. Profitul grupului cu acționariat francez a scăzut cu 14% față de primul trimestru din 2015, ca urmare a plăților către Fondul de Garantare, deși banca a avut afaceri în creștere.
BCR, BRD și Banca Transilvania au făcut un profit cumulat de aproape 1,6 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, după ce au curățat bilanțurile de o parte din creditele neperformante.