În toamna anului trecut, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunța demararea lucrărilor la proiectul de modernizare și extindere a pieței Berceni - Sudului, investiție estimată la peste 35 milioane lei și care include construcția unei parcări cu 400 de locuri. Cel puțin la nivelul finalului anului 2017, și Băneasa Investments a lui Popoviciu avea în vedere un "plan de investiții și măsuri pentru reabilitarea și valorificarea complexului comercial BIG Berceni, în vederea măririi potențialului comercial al acestuia".
Pe de altă parte, prin două firme înregistrate în Cipru, Puiu Popoviciu a reclamat în vară statul român la Tribunalul Arbitral Internațional de la Washington și a cerut despăgubiri de cel puțin 200 milioane dolari pentru presupuse prejudicii create de sechestrele pe active imobiliare instituite de DNA în dosarul Ferma Băneasa.
Rolul profesorilor este de a descoperi potențialul în fiecare copil, de a determina elevul să conștientizeze calitățile și competențele pe care le are și de a-și seta un țel pe care să-l atingă, pentru că, indiferent de condițiile în care învață elevii din zonele defavorizate, aceștia pot face performanță, afirmă, la Profit TV, Corina Puiu, co-fondator și CEO Teach for Romania, un program, dezvoltat inițial în 1990 de către Teach for America în Statele Unite, care atrage absolvenți de top ce nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor.
Pretențiile sunt ridicate de două firme înregistrate în Cipru care dețin participații la mai multe companii prin care omul de afaceri Puiu Popoviciu derulează proiecte imobiliare și care susțin, potrivit MFP, că sechestrele instituite de DNA au avut ca efect exproprierea indirectă a investițiilor lor și ignorarea titlului pe care îl dețin asupra terenului din Băneasa.
Se iau în calcul două variante ale proiectului, respectiv se va construi fie o centrală termoelectrică mai mare, cu putere instalată termică de 250 Gcal/h, fie una mai mică, de 50-60 Gcal/h. Dat fiind că terenul se află în zona de protecție a aeroportului Băneasa, este posibil ca Autoritatea Aeronautică Română să nu aprobe prima variantă, care necesită construirea unui coș de fum de 50 de metri.
Potrivit unor surse la curent cu speța, obiectul plângerii împotriva României depuse la ICSID de cele două firme cipriote l-ar constitui sechestrele instituite de procurorii români pe mai multe active imobiliare ale unor companii controlate de acestea. Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv anul trecut la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și se află în prezent la Londra.
Nina Puiu este noul secretar general al Asociației Societăților Financiare din România (ALB), cea mai importantă asociație profesională reprezentând industriile de leasing financiar și credit de consum, după expirarea mandatului Melaniei Hăncilă.
Este vorba de terenul pus ca aport la capitalul companiei Băneasa Investments SA de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și pe care au fost construite mall-ul Băneasa, un ansamblu rezidențial și alte spații comerciale și imobiliare, dar și sediul Ambasadei SUA. Prejudiciul total reclamat în dosarul în care Popoviciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare se ridică la aproape 1 miliard de lei.
În octombrie anul trecut, primarul PSD al sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, declara că ia în calcul retragerea autorizației de funcționare a complexului Big Berceni dacă proprietarul nu amenajează locuri de parcare auto. În martie 2017, Consiliul Local al sectorului 4 a aprobat indicatorii tehnici ai proiectului "Amenajare parcare Piața Big Berceni", investiție în valoare de peste 6 milioane lei.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și care în prezent se află sub supraveghere judiciară la Londra, a depus o contestație în anulare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cauțiune, după ce a fost reținut luni de poliția londoneză, anunță Pro TV, care citează surse oficiale.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut la Londra, anunță Poliția Română.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv de magistrații instanței supreme la șapte ani de închisoare în dosarul "Ferma Băneasa", l-a angajat ca avocat pe un fost director al FBI, Louis Freeh.
Gabriel „Puiu” Popoviciu (58 de ani), condamnat astăzi la 7 ani de închisoare, este unul dintre cei mai influenți actori de pe piața imobiliară din România, căsătorit în 1980 cu Doina, fiica lui Ion Dincă, fost prim-vicepremier în regimul comunist. Imediat după Revoluție, Popoviciu a emigrat în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la New Jersey, însă a revenit ulterior în țară pentru a dezvolta afaceri.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa".
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a refuzat să dea declarații, marți, la instanța supremă, în dosarul în care a fost condamnat de Curtea de Apel București la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul "Ferma Băneasa", pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, el susținând că deocamdată se prevalează de dreptul la tăcere și că, în funcție de evoluția procesului, va decide ce va face
Până la soluționarea procesului civil în care statul încearcă să recupereze prejudiciul din dosarul "Ferma Băneasa", Băneasa Investments ar putea primi despăgubiri de 7,5 milioane lei de la stat chiar pentru exproprierea unor suprafețe din terenul Băneasa Shopping Center.
Lungmetrajul ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, și scurtmetrajul ”Scris/ Nescris”, de Adrian Silișteanu, au fost premiate la Trieste Film Festival 2017, care și-a desemnat sâmbătă câștigătorii. Premiul InCE (Iniziativa Centro Europea) 2017, în valoare de 3.000 de euro, a revenit lui Cristi Puiu, pentru filmul ”Sieranevada”, dar și ”pentru întreaga sa operă, pe care publicul nostru o cunoaște atât de bine”.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat, joi, de magistrații Curții de Apel București la nouă ani de închisoare cu executare în dosarul "Ferma Băneasa", decizia nefiind definitivă.
În realitate, despre viața social, politică și economică a României, spun mult mai multe postările de pe rețelele sociale, și nu rezultatele naționalei române de fotbal. Obiceiul postării de protest de Facebook seamănă leit cu cel al exercitării votului, este o tentativă de defulare. Cetățeanul/microbistul de ocazie s-a descărcat, fiind mulțumit că, prin acest gest, s-a delimitat de ceilalți, care fie au votat prost (susțin necondiționat echipa națională), fie n-au fost la vot (s-au uitat la telenovele sau au citit o carte).
Un procuror anticorupție a solicitat, luni, la Curtea de Apel București, condamnarea la 14 ani închisoare a omului de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată și continuată, precum și pentru dare de mită.
Lungmetrajele "Sieranevada", de Cristi Puiu, "Bacalaureat", de Cristian Mungiu, "Câini", de Bogdan Mirică, și scurtmetrajul ”4:15 p.m. sfârșitul lumii”, de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Sarga, sunt producțiile românești care au rămas în cursa pentru câștigarea unor trofee la ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, a cărei gală de închidere are loc duminică, de la ora 20.00.
La finalul lunii martie, Manuela Plăpcianu s-a retras din funcțiile de CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Artmark, locul său fiind luat de acționarul majoritar Alexandru Bâldea în postul de director general și de Horia-Roman Patapievici, fostul șef al Institutului Cultural Român, în cel de președinte.