Băncile vor amâna plata ratelor pentru clienții afectați de criza provocată de răspândirea COVID-19, în cazul populației fiind suficientă pentru aprobarea facilității o declarație pe proprie răspundere că au fost afectate veniturile față de situația anterioară declanșării situației de urgență, a transmis astăzi Ministerul Finanțelor. Pentru debitorii PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, precum și pentru profesii liberale și profesii care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei, creditorii vor aproba dacă activitatea a fost întreruptă total sau parțial ca efect al deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate, cu următoarele urmări: restrângerea pieței de desfacere, restrângerea numărului de angajați, diminuarea numărului de furnizori, și altele.
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de PSD prin care persoanele fizice și juridice vor putea cere de la bănci amânarea ratelor la bănci și IFN pentru o perioadă de până la 9 luni, fără ca dobânzile și comisioanele restante să mai fie plătite ulterior. Persoanele fizice nu trebuie neapărat să fi înregistrat vreo scădere a veniturilor pentru a beneficia de facilitate.
Banca Comercială Română a primit 13.000 de cereri de la persoanele fizice pentru amânarea ratelor, în contextul pandemiei, în timp ce solicitările de la firme acoperă 3-4% din portofoliul de credite pentru persoane juridice. Banca a aplicat o schemă voluntară pentru sprijinirea clienților înainte de intervenția guvernului printr-o ordonanță de urgență.
Guvernul ceh a aprobat o schemă privind o amânare de până la șase luni a plății ratelor la creditele ipotecare, de consum și ale companiilor, pentru a sprijini țara în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmit DPA și Reuters.
Posibilitatea amânării ratelor fără nicio verificare și fără niciun cost de către populație și firme pe o perioadă de până la 9 luni, așa cum este prinsă într-un proiect al PSD trecut de Senat, permite și chiar încurajează și pe cei care n-au nevoie de nicio restructurare să nu mai plătească creditele și apoi să-și reducă și datoriile “gratis”. De cealaltă parte, pierderile potențiale ale băncilor sunt de ordinul miliardelor și ar putea depăși recordul istoric.
Debitorii care apelează la amânarea plăților la credite pe baza OUG 37/2020 vor plăti rate mai mari după expirarea perioadei de suspendare de până la 9 luni. Cel mai mare impact va fi în cazul celor cu credite aflate încă în prima parte de rambursare, pentru că dobânzile amânate vor fi mai ridicate, arată calculele Profit.ro.
Partidul Social Democrat a trecut de comisiile din Senat propriul proiect prin care instituțiile de credit vor fi obligate să suspende ratele la cererea debitorilor de aproape toate felurile, pentru o perioadă de până la 9 luni, fără niciun cost și fără niciun criteriu. Vor fi suspendate și executările silite în curs, inclusiv cele deschise de recuperatorii de creanțe. În vigoare este deja o ordonanță de urgență a guvernului pe aceeași temă.
Guvernul a publicat ordonanța prin care persoanele fizice și firmele afectate de epidemia de coronavirus vor putea solicita băncilor și instituțiilor financiare nebancare amânarea ratelor pe o perioadă de până la 9 luni. Ordonanța a fost modificată în Guvern după ce fusese aprobată inițial săptămâna trecută. În noua formă, debitorii cu credite ipotecare nu vor mai plăti dobândă la dobânda amânată, ci se va face o creanță distinctă, garantată integral de stat.
Dobânda nu se va capitaliza în cazul creditelor ipotecare, termenul în care va putea fi solicitată amânarea ratelor la credite de către populație și firme va fi de 45 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar persoanele care au acum restanțe la credite dar ar dori să poată solicita amânare vor avea posibilitatea să aducă la zi creditele pentru a putea accesa facilitatea, au anunțat astăzi premierul, Ludovic Orban, și ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Băncile din România cer “echilibru și rațiune economică” în deciziile autorităților publice și recomandă evitarea unor soluții generalizate precum amânarea plății ratelor cu 9 luni, care ar putea duce la probleme de lichiditate. Comentariile bancherilor vin în contextul în care Guvernul discută din nou ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor după ce a fost criticat, inclusiv pentru că debitorii ar urma să plătească dobânzi la dobânzile amânate.
Ordonanța care oferă populației și firmelor posibilitatea să amâne plata ratelor pentru o perioadă de până la 9 luni va fi modificată astăzi în ședința de Guvern pentru a "clarifica mai multe discuții apărute în spațiul public", a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.
Ministrul ceh de Finanțe, Alena Schillerova, vrea ca băncile să pună în aplicare o soluție generalizată de amânare cu șase luni a ratelor la creditele ipotecare, de consum și la cele ale companiilor, dând asigurări că legislația este pregătită pentru a fi prezentată săptămâna aceasta Guvernului, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Partidul Social Democrat a venit cu propriul proiect prin care instituțiile de credit vor fi obligate să suspende ratele la cererea debitorilor persoane fizice, PFA, profesioniști și IMM. Senatorul Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice, vine deja cu amendamente prin care vor fi suspendate și executările silite în curs.
Amânarea plății ratelor după ordonanța aprobată de Guvern s-ar putea să fie costisitoare pentru debitori. Ratele vor crește ca urmare a capitalizării dobânzilor la care se vor plăti noi dobânzi, astfel că soluția ar trebui să fie doar una de avarie pentru debitori. Doar scăderea dobânzilor din piață va reduce costurile.
Debitorii persoane fizice, PFA și IMM vor putea cere băncilor și instituțiilor financiare nebancare suspendarea cu până la 9 luni a ratelor la creditele în derulare, dar doar în anumite condiții. Persoanele fizice trebuie să aibă veniturile afectate direct sau indirect de pandemie, iar IMM trebuie să aibă activitatea afectată de deciziile autorităților, arată sursele Profit.ro.
Amânarea la plată a ratelor la bănci nu este în avantajul persoanei fizice sau juridice dacă aceasta le poate susține în continuare, deoarece perioada imediat următoare va fi una a dobânzilor scăzute, iar peste ani e greu de crezut că putem face un scenariu care să arate mult mai bine, a declarat, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), Dan Suciu.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu spune că Guvernul va adopta joi o ordonanță de urgență pentru păsuirea pentru o perioadă apropiată de 6 luni a celor cu rate la bănci, persoane fizice și juridice, în contextul epidemiei de coronavirus.
Guvernul este dispus să suporte o parte din dobânda pe care cetățenii și firmele o suportă la plata ratelor bancare, a declarat marți seară premierul Ludovic Orban. Acesta a arătat că Guvernul a discutat cu sistemul financiar bancar pentru a identifica cele mai bune soluții de susținere a persoanelor fizice și juridice care au credite, astfel încât să le ofere ”o gură de oxigen” în situația actuală a pandemiei de coronavirus.
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) avertizează, într-o reacție transmisă la solicitarea Profit.ro, că proiectul de lege prin care PSD vrea să suspende, la cerere, până la finele anului, toate obligațiile de plată către bănci pentru persoanele fizice și firmele care au credite riscă să producă efecte contrare celor scontate pentru clienți și economie. CPBR spune că băncile au anunțat deja din proprie inițiativă măsuri de sprijin pentru clienții afectați în acesată perioadă, iar orice măsură luată de autorități nu ar trebui luată fără a ține seama de pericolul decontării costurilor în alte sectoare funcționale.
Parlamentarii Partidului Social Democrat au anunțat inițierea unui proiect de lege care prevede suspendarea, la cerere, a tuturor obligațiilor de plată către bănci în ceea ce privește creditele și dobânzile aferente.
BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai mare grup financiar din România, se alătură băncilor care oferă înlesniri la plata creditelor pentru populație și firme, în contextul epidemiei de coronavirus.
Guvernul trebuie să modifice legislația privind programul Prima Casă pentru ca băncile să poată legal suspenda ratele persoanelor care nu le mai pot plăti din cauza efectelor epidemiei de coronavirus. Totodată, trebuie analizată și oportunitatea modificării regulamentelor prudențiale (care obligă băncile să facă provizioane) pentru a putea restructura sau amâna la plată creditele acordate populației și firmelor, arată o solicitare a organizației patronale a băncilor transmisă autorităților.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) analizează din perspectiva afectării interesului economic al consumatorului amânarea plății ratelor bancare cu 90 de zile pentru românii care au credite imobiliare și nu numai, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat, duminică, pentru Agerpres, Paul Anghel, directorul general al ANPC.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat sâmbătă seara, că poartă discuții cu mediul bancar pentru ca cetățenii care au rate la bănci să poată plăti cu întârziere, date fiind dificultățile generate de criza epidemiei de coronavirus.
Italia a suspendat, prin decizie a Guvernului, plata ratelor la creditele ipotecare în contextul crizei de coronavirus și propuneri în acest sens au început să vină și în România din partea unor politicieni, deși România nu este nici pe departe la fel de mult afectată de epidemie. În țară sunt, totuși, peste 11.000 de persoane izolate obligatoriu la domiciliu și peste 100 în carantină instituționalizată, care ar putea avea probleme cu rambursarea la timp a ratelor, mai ales dacă nu au folosit până acum internet banking și se vor afla în imposibilitate obiectivă de a se deplasa pentru a plăti sau pentru a informa banca de situație. Profit.ro a întrebat cele mai importante bănci din țară ce soluții au pentru aceștia și ce proceduri trebuie urmate pentru a întârzia plățile fără sancțiuni. Unele le au deja pregătite și pentru particularitățile acestei crize, altele nu pot comunica nicio măsură sau soluție adaptată momentului, existând și cazuri în care problematică poate fi chiar și comunicarea telefonică sau prin email.