Topul celor mai mari despăgubiri plătite de Omniasig pe principalele linii de produse din portofoliu.
Guvernul va aproba azi proiectul de prelungire până la finele anului a tarifelor la polițele RCA, a anunțat premierul Ciolacu, care a adăugat că astfel e prevenită creșterea tarifelor în perioada sărbătorilor de iarnă. Actuala măsură de plafonare a tarifelor RCA expira la 10 octombrie.
Noua lege RCA schimbă regulile pentru șoferi. Potrivit unui document, șoferii care rămân fără permis de conducere vor putea să suspende polița RCA pe toată perioada în care nu au carnet. Mai mult, polița RCA ar putea fi verificată chiar și atunci când mașina este parcată sau în mișcare.
Proiectul prin care Guvernul intenționează să extindă perioada de plafonare a tarifelor la polițele RCA până la finele acestui an, discutat în ședința de ieri, a fost prezentat în dezbatere publică. Detalii AICI și AICI.
Guvernul a discutat în primă lectură un proiect de prelungire până la finele anului a tarifelor la polițele RCA. Documentul ar urma însă să fie aprobat doar într-una din ședințele viitoare.
Euroins Insurance Group (EIG), acționarul direct al Euroins Romania și parte a grupului bulgar Eurohold, susține că procesul intentat de CITR împotriva EIG Re nu are temei legal, deoarece Euroins România și EIG Re au semnat un contract de reasigurare care a respectat în totalitate legislația națională și cea a UE și a fost aprobat de autoritatea competentă în acest caz – Comisia de Supraveghere Financiară din Bulgaria (FSC).
CITR Filiala București SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins România, a solicitat Tribunalului București să anuleze, în contradictoriu cu Insurance Company EIG Re EAD (Bulgaria), o serie de contracte de reasigurare și de transfer de instrumente financiare, care însumează 1,567 miliarde de lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a acordat Eazy Asigurări, parte din D Craig Holding, divizia de investiții condusă de Sacha și Augusta Dragic, care controlează și grupul de pariuri sportive Superbet, autorizația de funcționare și a avizat acționarii semnificativi și conducerea companiei, conform informațiilor Profit.ro.
Tabelul preliminar al datoriilor Euroins România însumează cinci miliarde de lei, din care 600 milioane de lei sunt scadente în acest moment, potrivit datelor CITR filiala București, lichidatorul judiciar al fostului asigurător.
Ministerul Finanțelor Publice a publicat un proiect de ordonanță de urgență prin care valabilitatea polițelor emise de asigurătorii în faliment va fi prelungită cu 90 de zile. Viitorul act normativ are în vedere polițele RCA emise de Euroins, care, după decizia instanței din luna iunie, urmau să fie anulate în data de 8 septembrie. Pentru că foarte puțini șoferi cu polițe Euroins valabile au denunțat contractele de asigurare, autoritățile au decis prelungirea termenului de valabilitate cu 90 de zile. Astfel, dacă viitoarea OUG va intra în vigoare, polițele RCA emise de Euroins vor fi prelungite până la începutul lunii decembrie.
Românii care dețin trotinete electrice care au o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h ar putea fi obligați să le asigure RCA chiar din acest an, potrivit unor modificări legislative pregătite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru transpunerea unei Directive UE care modifică legislația RCA.
FAST Brokers va intermedia, în urma câștigării unei licitații, polița RCA pentru servicii de asigurare RCA a autovehiculelor din cadrul unităților subordonate Statului Major al Forțelor Aeriene. Estimată la 7,79 milioane de lei, polița a fost atribuită pentru 2,44 milioane de lei și acoperă perioada 01.08.2023-31.07.2024.
Polițele RCA pot fi cumpărate în avans cu două luni după modificarea Normei 20, iar denunțarea polițelor Euroins ar putea fi prelungită cu 90 de zile, a declarat Valentin Ionescu, șeful Direcției Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Asirom VIG a câștigat o licitație pe care Distribuție Energie Electrică România (DEER) a inițiat-o pentru achiziționarea de servicii de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) și CASCO, necesare parcului auto al companiei pe o perioadă de 12 luni.
Ministerul Finanțelor Publice a publicat un proiect de ordonanță de urgență prin care valabilitatea polițelor emise de asigurătorii în faliment va fi prelungită cu 90 de zile. Viitorul act normativ are în vedere polițele RCA emise de Euroins, care, după decizia instanței din luna iunie, urmau să fie anulate în data de 8 septembrie. Pentru că foarte puțini șoferi cu polițe Euroins valabile au denunțat contractele de asigurare, autoritățile au decis prelungirea termenului de valabilitate cu 90 de zile. Astfel, dacă viitoarea OUG va intra în vigoare, polițele RCA emise de Euroins vor fi prelungite până la începutul lunii decembrie.
Asirom, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a câștigat o licitație organizată de Societatea de Transport Bucuresti (STB) pentru asigurarea RCA și CASCO a parcului auto al transportatorului public din Capitală. Cele două polițe au fost semnate de la suma de 18,91 milioane de lei, de la un estimat de 20,18 milioane de lei pentru 12 luni.
Polițele RCA deținute la Euroins ar putea fi prelungite prin Ordonanță de Guvern, la propunerea oficialilor Autorității de Supraveghere Financiară.
Asirom, companie controlată de grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), a depus singura ofertă la o licitație organizată de Societatea de Transport Bucuresti (STB) pentru asigurarea RCA și CASCO a parcului auto al transportatorului public din Capitală. Cele două polițe au fost estimate la 20,18 milioane de lei pentru 12 luni.
Grawe Romania, subsidiara grupului austriac Grawe, a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) autorizarea unei infuzii de capital de 29,6 milioane de lei, de la 120,4 milioane de lei la 150 milioane de lei, potrivit informațiilor Profit.ro.
Ministerul Apărării Naționale, prin UM 01144 Roman, a atribuit Asirom Vienna Insurance Group, prin licitație publică, un contract pentru servicii de asigurare RCA și CASCO, polița fiind semnată pentru 17,75 milioane de lei pe 12 luni, de la un estimat de 17,99 milioane de lei.
Ultimii 10 ani au adus ieșirea mai multor jucători importanți de pe segmentul RCA, unii în urma insolvenței, alții în urma unor decizii comerciale.
Șoferii disciplinați își vor putea păstra bonificația bonus-malus timp de 3 ani de la încheierea ultimei polițe de asigurare RCA, chiar dacă își schimbă mașina, potrivit unui proiect legislativ inițiat în Parlament.
Un grup de 20 de deputați USR a depus spre dezbatere un proiect de lege care urmărește ieftinirea prețurilor polițelor RCA prin eliminarea "suprataxei" pe care unitățile de reparații auto o aplică pentru serviciile prestate și decontate în baza asigurărilor RCA și sistemului de subvenționare a clienților cu risc ridicat și costuri ridicate de către clienții cu risc scăzut și costuri reduse.
O companie privată care dorește să intre pe piața RCA se află în a doua fază de autorizare la ASF și poate începe activitarea în vară, dacă nu vor apărea probleme, a anunțat directorul general al Direcției Asigurări din ASF, Valentin Ionescu.
Guvernul va aproba miercuri plafonarea pentru 6 luni a prețurilor RCA la nivelul de la sfârșitul lunii februarie 2023, cu o condiție: ca în această perioadă ASF și Consiliul Concurenței să vină cu modificările necesare la legea RCA pentru a fi evitate pe viitor alte crize și falimente, a declarat premierul Nicolae Ciucă.