Produsul intern brut a scăzut anul trecut cu 3,9%, date mai bune decât erau anticipate atât în prognoza oficială, cât și în estimările băncilor. Evoluția vine după o creștere puternică în trimestrul patru, deși economia a fost afectată de noi restricții legate de pandemia COVID-19 începând cu toamna anului trecut.
Banca Națională a României arată, în minuta recentei ședințe de politică monetară, în care a redus dobânda cheie la 1,25%, că scăderea ratelor de dobândă din piețele financiare vine pe fondul constituirii unui nou Guvern și că măsurile anunțate deja pe partea de cheltuieli arată o consolidarea a veniturilor bugetare mai devreme decât era prognozat. Deși rămân incertitudini, cel puțin până la votarea bugetului pe 2021, BNR arată că un deficit fiscal mai mic ar aduce costuri de finanțare mai reduse. Strângerea relativă a pungii finanțelor publice pare a fi principalul motiv pentru care banca centrală a relaxat politica monetară.
Activitatea economică în zona euro a coborât, în ianuarie, la minimul ultimelor 2 luni, pe fondul noului val de restricții menite să țină sub control numărul îmbolnăvirilor cu Covid-19.
Germania, cea mai mare economie europeană, reduce prognoza de creștere economică pentru acest an, din cauza restricțiilor dure adoptate ca răspuns la pandemia de Covid-19.
Executivul PNL-USR-UDMR are ca obiectiv închiderea rapidă a decalajului față Uniunea Europeană și atingerea unui nivel al producției pe locuitor de 85% din media comunitară în 2024, ceea ce presupune cea mai rapidă creștere în raport cu restul țărilor din ultimii 30 de ani și atingerea unui nivel similar de dezvoltare al celor din țările baltice, indică date analizate de Profit.ro. Ce ne mai promit noii guvernanți.
Activitatea economică din zona euro a ajuns aproape de nivelul de stabilizare după o creștere neașteptată în decembrie, ceea ce ar putea indica o rezistență la valul doi al pandemiei COVID 19.
ING Bank vede o creștere economică mai mică în 2021, de la 5,2% la 4,1%, după ce datele din trimestrul 3, deși au arătat o revenire a activității, s-au plasat sub așteptările analiștilor, iar restricțiile legate de pandemia COVID 19 amenință cererea externă.
Indicatorii privind activitatea companiilor din zona euro arată o încetinire în septembrie pe fondul scăderii sectorului serviciilor, în condițiile în care cazurile de COVID-19 sunt în creștere la nivel european.
Perspectivele pentru consum în următorii 4-5 ani nu mai sunt la fel de bune ca în precedenții din cauza unor creșteri mai lente ale salariilor, care nu vor mai avea o dinamică de două cifre ci una de 5-7%, a arătat Ciprian Dascălu, economist șef la Băncii Comerciale Române, în emisiunea Profit Live. Evoluția consumului va depinde și de cum va rezolva viitorul guvern problema deficitului bugetar, dacă va reuși să îl reducă fără o creștere a taxelor.
Banca Comercială Română a revizuit în sus prognoza de creștere economică pentru 2022-2024 cu 1,2 – 1,4 puncte procentuale, ca urmare a efectelor benefice așteptate din planul european de recuperare.
Scăderea economică anuală de 10,5% din aprilie-iunie, respectiv de 12,3% în termeni trimestriali, este printre cele mai adânci din regiune. Economiștii spun că situația putea fi și mai rea și din acest punct economia va reveni pe creștere dacă epidemia nu se va acutiza. Totuși, ING a revizuit în jos prognoza pentru anul viitor și se așteaptă la o recuperare într-un V mai plat.
Situația economică generală din România este considerată nefavorabilă de mai bine de jumătate dintre firme ca urmare a pandemiei COVID-19 și acest lucru se vede cel mai mult în scăderea vânzărilor și a cererii, potrivit unui studiu realizat de iSense pentru UniCredit Bank. Mai bine de una din trei firme consideră că digitalizarea reprezintă o soluție în contextul actual.
Economia revine la viață după ridicarea restricțiilor de mișcare, dar activitatea este încă departe de normal. Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, spune la Profit TV că se așteaptă la o revenire într-un “V” mai lin, dar cu condiția ca epidemia să nu revină într-un nou val la finele acestui an sau în 2021. Politicile bugetare ar putea încurca suplimentar calculele viitoare, în condițiile în care o majorare cu 40% a pensiilor ar aduce deficitul la un nivel nesustenabil și ar atrage retrogradarea de către agențiile de rating.
Economia ar putea reveni rapid după o cădere abruptă, dar evoluția depinde de cea a pandemiei – un al doilea val de îmbolnăviri ar fi greu de gestionat economic de România, care nu mai are la îndemână resurse fiscale, arată Valentin Tătaru, economist al ING Bank, la emisiunea Profit Live. O îngrijorare vine și din deficitul de cont curent, care va trebui să fie finanțat din intrări nesustenabile de capital, după ce investițiile străine directe au devenit negative.
Banca Națională a României se așteaptă la o contracție semnificativă a economiei în acest an, mai ales ca urmare a unui declin sever în trimestrul 2, urmat de o redresare moderată anul viitor, dar sub potențialul de creștere. Banca centrală notează că perspectivele sunt dominate de multe incertitudini legate de criza COVID-19, la care se adaugă și cele generate de politica fiscală, într-o perioadă cu alegeri și în care trebuie să intre în vigoare noua lege a pensiilor.
Industria prelucrătoare din Germania a înregistrat noi scăderi record în aprilie, pentru a doua lună consecutivă, în condițiile în care pandemia de coronavirus a redus puternic cererea de bunuri în cea mai mare economie europeană.
Pandemia de coronavirus a afectat puternic regiunea Uniunii Europene cu cea mai rapidă creștere economică în primul trimestru, împingând majoritatea membrilor estici ai blocului comunitar înspre cea mai severă recesiune de la căderea Cortinei de fier.
Evoluția economiei a surprins pozitiv analiștii, care se așteptau la o contracție în primul trimestru din acest an comparativ cu trimestrul 4 din 2019. Produsul intern brut a avansat, în schimb, cu 0,3%, evoluție pe care analiștii o pun pe seama cheltuielilor “uriașe” ale statului, care a înregistrat un deficit bugetar record în primul trimestru. Pe de altă parte, efectele economice ale pandemiei sunt așteptate să se vadă cel mai acut în trimestrul 2, deși România va evita cel mai probabil o recesiune tehnică.
Economia UE se va contracta cu 7,4% în acest an în contextul pandemiei de coronavirus, o scădere record de la Marea Depresiune, ce va fi recuperată doar parțial anul viitor, neuniform la nivelul statelor membre, potrivit proiecțiilor actualizate ale Comisiei Europene.
Economia României se va contracta cu 5% în 2020, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus, estimează Fondul Monetar Internațional (FMI). La nivel mondial, “Marele Blocaj” economic este așteptat să declanșeze cea mai severă recesiune de la Marea Depresiune din anii ’30.
Din cauza pandemiei de coronavirus, de la o creștere economică de până la 4%, România va înregistra pe anul în curs, cel mai probabil, o recesiune de până la 3%, a declarat premierul Ludovic Orban.
Economiștii UniCredit se așteaptă la o scădere de 6% a produsului intern brut global în 2020, după o scădere a producției de două ori mai adâncă decât cea din criza financiară din 2008-2009, pe fondul pandemiei de coronavirus. Economia zonei euro va fi lovită deosebit de dur de măsurile de distanțare socială, cu o cădere de 13% a PIB, de trei ori mai amplă decât cea din 2009, și deficitele și datoriile publice ar urma să explodeze. Vestea relativ bună e că revenirea ar fi ceva mai rapidă decât la precedenta criză, însă va fi nevoie de ani pentru a ajunge la nivelul din 2019.
BCR a revizuit prognoza pentru 2020 de la o creștere de 1,8% la o scădere de 4,7% a economiei, în contextul epidemiei de coronavirus. Situația fiscală se va înrăutăți și mai mult decât era așteptat și deficitul public va exploda la 7,3% din produsul intern brut, cu o creștere a datoriei publice la peste 40% din PIB, ceea ce va aduce și presiuni mai mari pentru scăderea ratingului suveran. Totodată, rata șomajului ar urma să crească de aproape trei ori până finele anului. Vestea bună este că anul viitor economia ar reveni pe creștere.
Slovacia și Cehia vor intra în recesiune, în timp ce economia Croației va stagna, ca urmare a efectelor măsurilor pentru combaterea epidemiei de coronavirus, arată o analiză Erste. Creșterea economică a României a fost revizuită în scădere pentru a treia oară în două săptămâni, de această dată la 1,8%, în timp ce șomajul ar urma să înregistreze una dintre cele mai mari creșteri din regiune și să ajungă la aproape 6%.
ING Bank înrăutățește din nou estimarea privind economia României în 2020. Dacă săptămâna trecută a tăiat prognoza de la 3,6% la 2,1%, azi o duce în teritoriu negativ la -0,9%, cea mai mare scădere din regiune. Trimestrul doi va fi îngrozitor și va urma apoi o revenire treptată, anticipează analiștii băncii olandeze.