Criza coronaviruslui a pus capăt aproape sigur celei mai lungi perioade de creștere economică din istoria Statelor Unite și a împins economia la începutul unui declin de scurtă durată, potrivit analiștilor intervievați de Reuters, care estimează că există o probabilitate de 80% de intrare în recesiune în acest an.
Amplificarea riscurilor geopolitice majore, care amenințau până nu demult să provoace o recesiune mondială, a făcut ca marile bănci centrale ale lumii, în primul rând Federal Reserve și Banca Centrală Europeană, să reia relaxarea politicilor lor monetare, ceea ce a redus costurile de finanțare pentru guverne și companii și a stimulat apetitul pentru risc al investitorilor, ca și activitatea economică, a declarat reputatul economist Nouriel Roubini, prezent la conferința Profit.ro, alături de șefii celor mai mari bănci din România.
Creșterea protecționismului în America riscă să genereze un proces de deglobalizare, de scădere a comerțului și investițiilor internaționale și chiar un război rece între cele mai mari două economii mondiale, avertizează economistul Nouriel Roubini.
Peste două treimi dintre americani se pregătesc pentru o posibilă recesiune, potrivit unui sondaj realizat de firma de sondaje YouGov în numele site-ului pentru finanțe personale Bankrate.com, transmite MarketWatch.
Economia americană a creat doar 130.000 de noi locuri de muncă în august, cea mai lentă creștere din ultimele 3 luni, potrivit datelor publicate de Departamentul Muncii din SUA, evoluția fiind semnificativ sub estimările din piață. Încetinirea pieței muncii crește șansele unei reduceri a dobânzii cheie la ședința de politică monetară a Rezervei Federale (Fed) de luna aceasta, în contextul în care războiul SUA-China amenință creșterea economică.
Majoritatea economiștilor se așteaptă ca economia americană să intre în recesiune în următorii doi ani, chiar dacă sunt de părere că data la care acest lucru se va întâmpla va fi amânată de acțiunile adoptate de Rezerva Federală (Fed), arată rezultatele unui sondaj de opinie publicat luni, transmite AFP.
Oficiali ai Casei Albe au respins îngrijorările legate de încetinirea activităților economie, afirmând că riscurile de recesiune sunt scăzute, în pofida turbulențelor care au avut loc în ultima săptămână pe piețele globale de obligațiuni. Aceștia au insistat și că războiul comercial cu China nu dăunează Statelor Unite, transmite Reuters.
Recenta escaladare a războiului comercial dintre Statele Unite și China a devansat viitoarea recesiune a economiei americane, potrivit majorității economiștilor intervievați de Reuters, care anticipează că Rezerva Federală va reduce dobânzile din nou în septembrie și încă o dată anul viitor.
Războiul comercial dintre Statele Unite și China a mărit în ultima lună riscul de recesiune pentru economia americană, potrivit majorității economiștilor intervievați de Reuters, care estimează că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple în următorii doi ani a urcat la 40%.
În pofida eforturilor președintelui Donald Trump, deficitul balanței comerciale a SUA a urcat la 621 miliarde de dolari în 2018, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, transmite AFP.
Investitorii care caută să determine probabilitatea unei viitoare recesiuni americane trebuie să se familiarizeze cu indicatorul cheie reprezentat de curba de randament.
Acțiunile europene ignoră riscurile legate de posibila intrare a Germaniei în recesiune tehnică și cresc miercuri, tranzacționându-se la maximul ultimelor aproape 4 săptămâni, pe fondul optimismului referitor la negocierile SUA-China, încheiate după trei zile.
Mark Spitznagel de la fondurile Universa Investments spune că spargerea balonului speculativ de pe bursă ar putea trage economia SUA în recesiune, o explozie nedorită de președintele ales Donald Trump pe parcursul mandatului său.
Economia globală dă semnale că este la finalul ciclului favorabil inaugurat în anul 2009, avertizează Andrei Rădulescu de la Banca Transilvania. Totuși, din punct de vedere macroeconomic și al prudenței actorilor din economie, România este mult mai robustă pentru a face față unui eventual șoc extern. „Suntem mult mai pregătiți ca economie să facem față unei noi unde de volatilitate și de turbulențe pe piețele internaționale.”
Marjele de profit ale corporațiilor americane și productivitatea muncitorilor par a fi atins un maxim, de la care să urmeze o etapă de declin, spune o analiză a Deutsche Bank. Cea mai mare bancă din Germania nu exclude ca deja economia SUA să fie în recesiune, după al patrulea cel mai lung ciclu de business de la finele celui de-al doilea război mondial.
Investitorul elvețian Marc Faber spune că influența economiei chineze asupra piețelor globale a crescut dramatic și că SUA sunt amenințate de recesiune.
O nouă recesiune globală, majorarea dobânzilor în SUA, dar și creșterea cotațiilor petrolului și dispariția așa-numiților unicorni – startup-uri, cele mai multe din domeniul tehnologic, evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari – sunt câteva dintre previziunile economiștilor și analiștilor financiari pentru anul 2016. În Europa, principala amenințare politică și economică va fi criza refugiaților, scrie Bloomberg.
Vânzările celui mai mare producător de utilaje din lume, Caterpillar, raportează scăderi anualizate ale vânzărilor de la 10% până la o treime.