Polițiștii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în țară a unor mijloace de transport încărcate cu peste 47.000 de kilograme de deșeuri constând în aluminiu, anvelope uzate, utilaje agricole și deșeuri metalice pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.
Guvernul a decis limitarea la 15 a numărului de puncte de trecere a frontierei care vor putea fi tranzitate de mijloacele de transport încărcate cu deșeuri reciclabile. A fost astfel stabilită și trasabilitatea obligatorie de la graniță până la locul unde se va face reciclarea, pentru a elimina posibilitatea ca autocamioanele să se poată deplasa fără GPS.
Aplicarea și pentru deșeurile verzi, pentru o perioadă de 5 ani, a procedurii aplicabile importurilor de deșeuri periculoase a fost avizată de senatori în comisiile de specialitate, deși legea care este modificată astfel nu mai există, iar în comisia de mediu a fost propus un raport de respingere a proiectului legislativ inițiat în acest scop.
Adidas a construit o pereche de pantofi sportivi în care a folosit numai materiale reciclabile, fără a aplica vreun fel de adeziv.