Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie prezintă variații ușoare față de cele anterioare, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care este pregătită să intervină pentru evitarea eventualelor dezechilibre în această piață.
Banca Japoniei (BoJ) a decis luni să mențină dobânda de referință și a stabilit amplificarea cumpărării de titluri și alte măsuri, precum crearea unei noi linii de finanțare pentru companii, totul pentru a face față impactului COVID-19, relatează agenția EFE.
Plenul Senatului a decis, luni, prin votul majorității, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. ASF anunțase că nu susține această propunere.
Senatorii din comisia de buget au decis, marți, să respingă proiectul de lege prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ar fi fost obligată să calculeze, împreună cu Institutul Național de Statistică, și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA. Săptămâna trecută, comisia întocmise un raport de adoptare a legii, dar luni plenul Senatului a decis să retrimită proiectul comisiei. ASF a anunțat că nu susține această propunere, pe motiv că instituția nu are competențe în domeniu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu susține ideea în baza căreia, împreună cu Institutul Național de Statistică, să stabilească și să publice anual prețurile de referință la lucrările de reparații acoperite prin intermediul polițelor RCA, măsură prevăzută deja într-un proiect de modificare și completare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tamvaie.
Furnizorii de pe piața de energie electrică nu vor mai fi obligați de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniu Energiei (ANRE) să ofere, pentru a deveni furnizori de ultimă instanță (FUI) opționali, un discount asumat față de prețul pentru serviciul universal aplicat de Furnizorul de ultimă Instanță (FUI) obligat.
Un proiect de lege privind indexarea anuală, cu 100% din rata inflației, a indicatorului social de referință (ISR), în raport cu care este calculată atât indemnizația de șomaj, cât și alocația de stat pentru copii, a primit raport favorabil din partea comisiei de specialitate și urmează să primească votul final în Camera Deputaților. Valoarea ISR nu a mai fost actualizată de peste 10 ani.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), împreună cu Institutul Național de Statistică, va stabili și publica anual prețurile de referință la lucrările acoperite prin intermediul polițelor RCA, se arată într-un proiect de modificare și completare a Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tamvaie.
Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie sunt gândite să scadă în următoarele 6 luni, reiese din tarifele de referință pentru această categorie de asigurări pregătite de autorități și analizate de Profit.ro. Care vor fi prețurile.
Măsura este avută în vedere de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru corelarea legislației prețului de referință pentru redevențele la gaze cu prevederile OUG nr. 114/2018, care a plafonat la 68 lei/MWh prețul gazelor vândute de producătorii interni furnizorilor pentru acoperirea consumului populației și centralelor termice care alimentează sistemele centralizate de încălzire de tip RADET.
Banca Națională a României anunță că va publica "indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor" (IRCC) începând cu 2 mai. Aceasta este noua referință pentru creditele noi în lei, care înlocuiește cotațiile ROBOR.
Prețurile polițelor de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie ar putea crește în următoarele 6 luni reiese din datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), care a publicat tarifele de referință pentru această categorie de asigurări, care sunt mai mari față de cifrele anunțate de instituție în octombrie 2018.
Guvernul analizează propunerea avansată în Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială cu privire la modificarea taxei impuse băncilor în funcție de nivelul Robor, urmând să discute cu sectorul bancher posibile modificări ale Ordonanței de urgență nr. 114/ 2018 în ce privește indicele de referință al taxei, dar și cu privire la care anume active financiare vor fi taxate și chiar cu privire la nivelul taxei impuse băncilor.
Majorarea Indicatorului Social de Referință (ISR) nu poate fi realizată de Guvern în momentul actual, deoarece ar risca apariția ”unor dificultăți” în plata drepturilor șomerilor și altor persoane expuse sărăciei, arată un document oficial. ISR nu a mai fost modificat de peste 10 ani, deși Guvernul ar trebui să-l actualizeze anual în funcție de creșterile prețurilor. Executivul analizează însă majorarea alocației de stat pentru copii.
Deși Guvernul a stabilit, recent, prin ordonanță, menținerea și pentru 2019 a punctului de amendă la nivelul de 145 de lei, parlamentarii PSD propun acum o nouă modalitate de calcul al punctului de amendă, formulă care ar duce la reducerea cu circa o treime a valorii punctului.
Instanța de apel din București a decis, definitiv, că Banca Comercială Română a utilizat o clauză abuzivă pentru calculul dobânzilor în contractele încheiat înainte de 2010 cu persoanele fizice și a decis eliminarea acesteia din contractele consumatorilor, după ce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a chemat în instanță instituția de credit în 2014.
Romgaz, unul dintre cei doi mari producători de gaze naturale din România, a înregistrat pe primele trei trimestre ale anului un profit net de aproximativ un miliard de lei, în scădere cu 14% față de perioada similară a anului trecut, ca urmare a modificării formulei de calcul a redevenței prin introducerea prețului de referință de pe bursa de la Viena, superior celui realizat de companie în România, și a impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.
Statul român a încasat în prima jumătate a acestui an redevențe aferente activității de producere a gazelor naturale în valoare de 432,7 milioane de lei, echivalent unui procent de 67% din totalul redevențelor încasate pe 2017, ca urmare a modificării prețului de referință din formula de calcul a redevențelor. Însă sumele încasate de stat de pe urma activității de extracție a gazelor naturale sunt aproape duble, încasărilor din redevențe adăugându-li-se și cele din impozitul special pe veniturile suplimentare rezultate din liberalizarea prețului gazelor.
Ernst&Young Assurance Services a câștigat, în fața Deloitte și KPMG Advisory, un contract pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatorii a fost eliminată. Anterior, cum a anunțat Profit.ro, Deloitte a fost actuarul instituției, după ce a câștigat o licitație în acest sens la începutul acestui an.
Romgaz a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 797 milioane de lei, în scădere cu 10% față de profitul realizat în perioada similară a anului trecut (de 887,5 milioane lei) ca urmare a majorării cu 18% a cheltuielilor (și cu doar 5% a veniturilor). Principalele cheltuieli suplimentare au fost de natură fiscală: redevența fiind calculată la prețul gazului de la Viena (+42,53% față de semestrul 1 al anului trecut), care a antrenat și o majorare cu 60 de milioane de lei a cheltuielilor cu plata impozitului asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale.
Romgaz va achita statului român impozite pe producție în acest an mai mari cu 19% decât cele prognozate în bugetul companiei ca urmare a calculării redevenței petroliere la noul preț de referință de la hub-ul de la Baumgarten, Austria, stabilit în una februarie de Agenția de Reglementare a Resurselor Minerale (ANRM). În total însă, ca urmare a majorării impozitării pe producție, activitatea companiei va fi afectată, iar statul român va încasa de la Romgaz impozite totale și dividende cu 35% sub cele percepute în 2017.
Banca Națională a României are astăzi o nouă ședință pe teme de politică monetară. Românii cu credite în lei, dar și cei cu economii în moneda națională, așteaptă să vadă dacă banca centrală va continua cu creșterea dobânzii cheie sau dacă va evalua mai întâi impactul deciziilor trecute. „Va fi o decizie la limită”, spune un analist, în condițiile în care presiunea de vânzare pe piețele emergente este în creștere, BNR vinde din rezervă pentru a ține leul, iar dobânzile interbancare sunt în creștere, într-o perioadă când inflația a ieșit din intervalul de confort al băncii centrale.
Ernst&Young Assurance Services și asocierile formate din Deloitte Audit România, Deloitte Advisory Polonia și Deloitte Advisory Cehia, respectiv KPMG Advisory si KPMG Audit au depus oferte pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatorii a fost eliminată. Anterior, cum a anunțat Profit.ro, Deloitte a fost actuarul instituției, după ce a câștigat o licitație în acest sens la începutul acestui an. Contractul a fost atribuit atunci pentru 165.000 lei, fără TVA, pentru o perioadă de 3 luni.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) caută din nou actuar pentru calcularea tarifului de referință la polițele RCA, care a fost introdus după 19 mai 2017, când plafonarea prețurilor la polițele de răspundere civilă auto obligatori a fost eliminată. Anterior, așa cum a anunțat Profit.ro, Deloitte a fost actuarul instituției, după ce a câștigat o licitație în acest sens la începutul acestui an. Contractul a fost atribuit atunci pentru 165.000 lei, fără TVA, pentru o perioadă de 3 luni.
Dolarul american a trecut marți de 4 lei pentru prima dată începând din vara anului trecut. Cursul anunțat de BNR a crescut cu 7,6 bani, la 4,028 lei/dolar, cea mai ridicată referință începând din iulie anul trecut. Mișcarea amplă de depreciere a leului în raport cu dolarul a fost determinată de scăderea euro pe piețele externe în raport cu moneda americană.