Regele Mihai a pierdut, vineri, la Curtea de Apel, procesul prin care contestă obligațiile fiscale către bugetul de stat, decizia putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de cinci zile.
Casa Regală a României va primi în folosință gratuită, pentru 99 de ani, Palatul Elisabeta, iar cheltuielile de funcționare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, dar cu obligația ca șeful Casei Regale, astăzi Regele Mihai, să prezinte anual Parlamentului, în scris sau în persoană, un raport. Astăzi, cheltuielile de întreținere a Palatului Elisabeta scot din buzunarul Casei Regale aproximativ 5.000 euro lunar.
Regele Mihai a decis să se retragă din viața publică, după ce a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazat și leucemie cronică și a fost supus unei intervenții chirurgicale, Casa regală urmând să fie reprezentată în toate acțiunile publice de către fiica sa Margareta.
"Timpul României voastre a început!" este mesajul Regelui Mihai I pentru tinerii protestatari, cărora le transmite că democrația și libertatea se recâștigă permanent, nu doar prin legi bune, ci prin legi în care oamenii să creadă, prin promovarea constantă a valorilor autentice și a eticii.
Regele Mihai a decis să îi retragă lui Sorin Oprescu calitatea de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofițer, după ce primarul Capitalei a fost arestat, fiind acuzat de luare de mită.