Eliminarea GPL-ului din Legea energiei a fost inițiată și adoptată chiar la solicitarea ANRE, cu o justificare publică generoasă.
Șapte companii de top din domeniul inteligenței artificiale, printre care OpenAI, Meta, Alphabet, Microsoft și Amazon, și-au luat angajamente voluntare față de Casa Albă în vederea implementării de măsuri precum marcarea cu filigrane a conținutului generat de inteligența artificială pentru a contribui la creșterea siguranței tehnologiei, a anunțat administrația președintelui Joe Biden.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) trebuie să stabilească o serie de reglementări în privința serviciilor de încărcare a mașinilor electrice, cu standarde de calitate pe care să le respecte furnizorii și sancțiuni pentru încălcarea lor, afirmă Corina Murafa, expert în politici energetice, lector în cadrul ASE și membru în Consiliul Economic și Social.
Bitcoin se tranzacționează vineri la cel mai scăzut nivel de la jumătatea lunii martie, în condițiile în care volatilitatea ridicată, determinată de lichiditatea scăzută, continuă să afecteze piețele de criptomonede.
Reclamele la monede virtuale în Belgia vor fi însoțite obligatoriu de mesajul “Singura garanție în cripto este riscul”, potrivit noilor norme anunțate de autoritățile belgiene.
Președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Jerome Powell, și-a reluat avertismentele cu privire la riscurile asociate tranzacțiilor cu criptomonede și alte active digitale, atenționând băncile centrale să fie “foarte atente” dacă vor să intre pe o piață marcată de “fraude” și “lipsă de transparență”.
Numărul total al românilor care și-au instalat panouri solare pe case sau în curți și produc electricitate nu doar pentru consumul propriu, livrând surplusul în sistemul energetic național, aproape s-a triplat anul trecut, de la circa 14.000 în ianuarie la peste 41.000 în decembrie, arată datele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Guvernul Marii Britanii a anunțat vineri reforme ample ale reglementărilor sale financiare, despre care spune că vor revizui legile UE care ”sufocă creșterea”, transmite CNBC.
Airbnb, Booking.com și alte platforme online care oferă servicii de închirieri de locuințe pe termen scurt vor fi obligate să transmită autorităților publice informații cu privire la numărul de persoane care folosesc platformele și durata șederilor, potrivit unei propuneri de regulament adoptate de Comisia Europeană luni.
Zece mii de euro pentru a tipări bibliorafturi pline cu documente, acțiuni în justiție care durează mai mulți ani, angajarea contractorilor locali pentru a face lobby printre birocrații din micile orașe, producătorii de energie spun că toate aceste blocaje birocratice zădărnicesc planurile Europei de a renunța la gazul rusesc și a deveni independentă.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordin care clarifică unele aspecte ale reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate. Printre acestea sunt termeni precum cifra de afaceri, informații referitoare la recunoașterea veniturilor corespunzătoare cifrei de afaceri sau privind condițiile de capitalizare a costurilor îndatorării.
România a coborât trei poziții în clasamentul mondial al libertărții economice realizat de Fraser Institute, până pe locul 26, dar s-a menținut pe o poziție fruntașă la nivelul Europei Centrale și de Est, fiind depășită doar de statele baltice.
Gigantul tech Tencent, cea mai valoroasă companie chineză listată la bursă și una dintre cele mai mari din lume, și-a majorat de peste 8 ori investițiile în străinătate în acest an, preluând inclusiv o companie din România, în condițiile în care Beijingul întărește controlul asupra operațiunilor locale ale companiilor din tehnologie.
Comisia Europeană vrea interzicerea tranzacțiilor anonime cu Bitcoin și alte criptomonede în Uniunea Europeană, parte a unui pachet mai larg de reforme în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.
Cel mai important producător de echipamente pentru minarea criptomonedelor, Bitmain, a suspendat vânzarea produselor de top, după ce prețurile acestora au scăzut cu aproximativ 75% în ultimele luni. Prețurile au scăzut după ce China și-a redus drastic capacitatea de minare, iar minerii și-au scos la vânzare platformele de minare
Bitcoin a coborât, marți, sub pragul de 30.000 de dolari pentru prima dată de la începutul anului, extinzând corecțiile precipitate de noi măsuri pentru limitarea mineritului în China.
Cotațiile bitcoin s-au prăbușit cu peste 10% în tranzacțiile de luni, pe fondul unui val de vânzări pe piața criptoactivelor, alimentat de noi măsuri pentru limitarea mineritului în China.
Analiștii avertizează că bitcoin ar putea continua prăbușirea, după ce, față de recordul atins în aprilie, criptomoneda a pierdut circa 30.000 de dolari. Dacă moneda va coborî sub suportul de 30.000 de dolari, valul de vânzări s-ar putea intensifica, împingând bitcoin rapid spre pragul de 20.000 de dolari.
Un ONG înființat în ianuarie anul acesta, Asociația pentru Dreptul Urbanismului (ADU), condus de un expert în urbanism, arhitectură și drept care a lucrat în trecut pentru Asociația Salvați Bucureștiul, organizația care l-a făcut notoriu ca activist pe actualul primar al Capitalei Nicușor Dan, a atacat în contencios administrativ recentele hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de suspendare pe un an de zile a Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) ale sectoarelor 2-5 ale Bucureștiului, inițiate de Nicușor Dan.
Un ONG înființat în ianuarie anul acesta, Asociația pentru Dreptul Urbanismului (ADU), condus de un expert în urbanism, arhitectură și drept care a lucrat în trecut pentru Asociația Salvați Bucureștiul, organizația care l-a făcut notoriu ca activist pe actualul primar al Capitalei Nicușor Dan, a anunțat că vrea să atace în contencios administrativ recentele hotărâri ale Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de suspendare pe un an de zile a Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) ale sectoarelor 2-5 ale Bucureștiului, inițiate de Nicușor Dan.
Companiile europene, în special cele din sectoarele mari consumatoare de energie și cu emisii semnificative de gaze cu efect de seră, cer de mult timp introducerea unei taxe CO2 la granița Uniunii Europene, pentru compensarea pierderii de competitivitate cu care se confruntă industria din Europa în raport cu concurenții din state din afara UE, cu legislații de protecție a mediului mult mai laxe și mai puțin costisitoare.
Cei care aleg să investească în bitcoin ar trebui să fie pregătiți să "piardă toți banii", consideră Gabriel Makhlouf, membru în Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE). Criticile sale la adresa criptomonedei sunt în linie cu avertismentele altor oficiali ai instituției.
Parlamentul European a adoptat, în pofida opoziției din partea României și a altor state UE, un pachet de modificări ale legislației în domeniul transportului rutier, cunoscut sub denumirea de Pachetul mobilitate 1.
Guvernul a prelungit joi cu 3 luni, prin ordonanță de urgență, mandatele unui număr de 3 membri ai Comitetului de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) care expirau chiar în ziua respectivă.
Rețeaua de socializare Facebook a avertizat luni asupra riscurilor asupra inovației și libertății de exprimare, înaintea publicării de către Uniunea Europeană a unui proiect cu reguli menite să frâneze avansul companiilor americane și chineze din sectorul înaltelor tehnologii, relatează agenția Reuters.