Inițiativa apare după ce, în toamna anului trecut, compania minieră de stat Remin SA din Maramureș, aflată de 14 ani în insolvență, a discutat cu britanicii de la Vast Resources, care exploatează mina polimetalică Băița Plai din Bihor, o potențială asociere pentru reluarea activității pe perimetrele istorice ale Remin, iar subsidiara românească a Vast Resources care operează mina tot polimetalică Mănăila din județul Suceava, aflată în stare de conservare și mentenanță, a intrat la rândul ei în insolvență.
Senatorii au aprobat un proiect de lege inițiat pentru ca societăți de stat, precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim, să beneficieze în insolvență de posibilitatea de scăpa de datoriile bugetare prin conversia creanțelor în acțiuni. Măsura a fost extinsă și la instituții publice, dar Guvernul nu o susține, deși a fost propusă chiar de PSD.
Guvernul nu susține planul propus de parlamentari pentru ca societăți de stat, precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim, să beneficieze în insolvență de o nouă posibilitate de scăpa de datoriile bugetare. Măsura, prezentată în premieră de Profit.ro, a fost propusă chiar de PSD.
Companii de stat precum Remin Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare sau chiar Oltchim ar putea beneficia în insolvență de o nouă posibilitate de scăpa de datoriile bugetare. O măsură în acest sens va fi discutată în perioada următoare de parlamentari.