Compania petrolieră italiană Eni și compania spaniolă Repsol ar putea începe să livreze petrol venezuelean în Europa de luna viitoare pentru a compensa țițeiul rusesc, au declarat cinci persoane familiarizate cu chestiunea, reluând schimburile de petrolul contra datorii care au fost oprite în urmă cu doi ani, când Washingtonul a intensificat sancțiunile împotriva Venezuelei, transmite Reuters.
OMV Petrom a confirmat știrea Profit.ro, potrivit căreia, în urma retragerii Repsol din proiectul offshore Han Asparuh din Bulgaria, va prelua o participație mai mare, de 42,86%, și nu una de doar 30%, așa cum convenise inițial cu compania mamă OMV, prețul rămânând însă același, de aproximativ 27 milioane de euro.
OMV Petrom va explora zăcămintele de petrol și gaze din apele teritoriale georgiene din Marea Neagră, câștigând în acest sens o licitație pentru licența blocului II Marea Neagră din Georgia.
OMV Petrom va prelua o participație de 42,86% din proiectul offshore Han Asparuh din Bulgaria, și nu una de doar 30%, în cazul în care tranzacția cu compania mamă, deja anunțată, se va finaliza, în urma deciziei guvernului bulgar de a aproba transferul participației deținute de Repsol către ceilalți doi parteneri, Total E&P Bulgaria și OMV Offshore Bulgaria. Totodată, licența de explorare a fost extinsă cu doi ani, urmând a expira pe 15 mai 2022.
Licența de explorare a perimetrului Han Asparuh din Marea Neagră, deținută de OMV, principalul acționar al Petrom, cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, alături de Total și Repsol, a fost prelungită cu 109 zile de către guvernul bulgar.
Total E&P Bulgaria a declanșat, alături de partenerii săi OMV și Repsol, lucrările aferente forării celei de-a treia sonde de explorare la mare adâncime, perimetrul 1-21 Han Asparuh din Marea Neagră, aflat în zona economică exclusivă a Bulgariei.
În raportul pe primele 9 luni din 2018 al grupului spaniol Repsol se arată că, anul acesta, compania a forat o singură sondă în România, cu rezultate negative. "Cheltuielile de explorare mai mari, legate în special de operațiunile din România, au contribuit negativ cu 63 milioane euro la veniturile operaționale", relevă documentul citat.
Prima descoperire de țiței din perimetrul El-Sharara a fost făcută de către Rompetrol în 1980, care în același an a încheiat un contract de explorare și împărțire a producției cu compania petrolieră de stat a Libiei. Contractul s-a derulat până în 1992, când, din lipsa banilor pentru investițiilor masive necesare pentru dezvoltarea zăcământului, participația românească la El-Sharara a fost cedată spaniolilor de la Repsol.
Teheranul a semnat contracte cu principalele companii energetice europene privind vânzarea de petrol, la cinci luni după implementarea acordului referitor la programul său nuclear, a anunțat sâmbătă Mohsen Qamsari, director pentru afaceri internaționale la Compania Națională Iraniană de Petrol (NIOC), transmit MNA, PressTV și IRNA.
Anul acesta, spaniolii au majorat capitalul subsidiarelor românești care explorează după hidrocarburi alături de OMV Petrom, cu peste 160 de milioane de lei.