Rezultatele 1 - 25 din 89 pentru "restaurante bucuresti"

Barbizon Steak House e restaurantul premium al hotelului Pullman, fostul Sofitel. E la parter, destul de mic pentru un restaurant de hotel. Are două saloane, primul e de trecere, nu prea stă nimeni acolo. Bucătăria e la vedere, dă bine.

Pe Candiano Popescu, în capătul dinspre Piața Libertății, e o “alee cu restaurante”, pe o latură a Parcului Carol I. Sunt vreo șase, lipite unul de celălalt, la parterul unui șir de blocuri. Am scris despre ele, acum a venit rândul lui B3ton. Acesta e pe la mijloc, deschis de vreo doi ani.

ROST e un nou restaurant aspirant mare al Bucureștiului, deschis de câteva săptămâni în Bulevardul Primăverii. O impozantă și luxoasă casă boiereasca, o grădină imensă pentru cea mai invidiată și mai scumpă zonă a orașului.

Bucataria românească e în plină efervescență creativă de reinventare, iar domnul Alexandru Consulea a fost mereu în primele rânduri. Nu numai că nu dă semne de oboseală, ci dimpotrivă, vine mereu cu idei noi. Și le mai și pune în practică…

Pe Candiano Popescu, în capătul dinspre Piața Libertății, e o “alee cu restaurante”, pe o latură a Parcului Carol I. Sunt vreo șase, lipite unul de celălalt, la parterul unui șir de blocuri. Am scris despre ele, acum a venit rândul lui La Papile. Acesta e ultimul din șir, deschis de vreo doi ani, ca și celelalte. Ei sunt la parterul unei clădiri noi, pe colț.

E remarcabil că niște oameni reușesc de atâția ani să țină plin adesea cu sute de oameni simultan un spațiu atât de mare cum e Journey Pub. Vin acolo toți studenții și elevii Bucureștiului, plus o mulțime de alții cu copii, de la unii în cărucior și până la mai mărișorii care găsesc o mulțime de prilejuri de joacă.

O altă cina memorabilă la ZenSushi, pregătită de Iulian Constantin, unul dintre cei mai buni chefs de sushi, sashimi și mâncare japoneză, în general, din București. E meniul cu care au participat în faza de preselecție la competiția Topul Restocracy al Mâncărurilor din București 2019. ZenSushi a intrat în concurs la toate cele 4 sub-categorii (sushi, sashimi, ramen și udon), însă cel mai sigur pe el se simte Iulian la sushi și sashimi. Descrierile felurilor de mâncare sunt date de Iulian, desigur…

Am înțeles că Alouette e un restaurant destul de cunoscut al Pieței Unirii, și pe bună dreptate, aș spune eu. Mai ales că sunt foarte puține restaurante bune în zona aceea a mării piețe, cea dinspre bisericile Sfântul Spiridon Nou și Sfânta Ecaterina.

Am făcut o tură zilele trecute pe la restaurantele din Grozăvești, începând cu “tripleta” Yesterday – Pui de Urs – Shorley de pe Economu Cezarescu, și m-am oprit acum și la Potcoava, lângă ele, acesta chiar aproape de malul Dâmboviței.

Spring Time-ul de pe Calea Floreasca, în Parcul Automatica, a avut și etaj la deschidere. Acolo făceau mâncăruri gătite, cu sos, spre diferență de jos, unde erau (și sunt în continuare) shaormele, salatele și ce mai vând ei în acel fast-food. Apoi au închis etajul, și foarte mulți ani a stat părăsit. Însă acum s-au decis să-l reînvie, au făcut un restaurant libanez a la carte acolo. Au renovat, au amenajat destul de bine, colorat, confortabil, cu niște scaune de pluș extrem de comode. Ferestrele mari care dau spre parc, în special, sunt foarte frumoase. Au deschis de câteva zile.

Joseph Hadad mai are mult de lucru cu bucătării lui de la Caju până să-i învețe să fie disciplinați și să respecte cu strictețe rețetele și procedurile stabilite de el, așa cum se face în toate marile restaurante. Nouă ne-au dat o mâncare atât de sărată, încât a rămas în farfurie. Și nu doar la mine (eu sunt sub medie în privința cantității de sare apreciată în mâncare, într-adevăr!), ci și la invitata mea, o foarte bună cunoscătoare în ale gastronomiei și „normală” din punctul de vedere al folosirii sării. Mai multe feluri erau sărate mai mult decât trebuie, însă, în special, spanacul și sosul de la peste, care sos era și înecat în ulei, pe deasupra.

Au două restaurante Potcoava în București. Primul apărut, acesta despre care scriu acum, din Giulești. Cel de-al doilea e în Regie, pe malul Dâmboviței.

Il Destino a ajuns un restaurant cunoscut al Bucureștiului – cel puțin în partea aceea de oraș vechi, cu mult farmec și spiritualitate din jurul maiestuoasei Biserica Sfântul Silvestru, cunoscută oricărui bucureștean, în special datorită părinților Galeriu: bunicul, plimbându-se agale printre sfinți, acum, și nepotul care duce mai departe.

Până la începutul acestui an, exista, practic, un singur pol al restaurantelor de top din București, unde să găsești mai multe foarte bune într-un perimetru restrâns. Parcul Herăstrău, desigur. Dar, de când s-a deschis Agora Floreasca, zona mai largă din Piața Floreasca și în jurul ei a devenit un al doilea astfel de pol. Și dacă vreți un calcul și mai exact, cu harta și cu GPS-ul în față, undeva pe Puțul lui Zamfir, aproape de Floreasca, e locul din București care are cele mai multe restaurante bune în jur.

Suento by Gram se cheamă așa pentru că e al celor care au Gram Bistro în Piața Victoriei, la parterul America House. Suento by Gram e un restaurant deschis pe strada Toamnei, vizavi de Biserica Precupeții Vechi. Acolo au fost mai multe restaurante de-a lungul timpului, printre care Escargot al lui Răzvan Exarhu, pe la începuturi, iar ultimul pe care îl știam era Moudy’s Kitchen, care a avut o viață scurtă.

Octopus e un restaurant, deschis în Parcul Herăstrău, în complexul Bonton Palace, lângă Argentine. E un restaurant mare, au preluat spațiul dinspre Șoseaua Nordului, nu pe cel dinspre lac, acela a rămas o sală de evenimente.

O să revin la Voila după ce voi termina studiile despre boemă. Fiindcă se pare că nu mai există în România o definiție actualizată a boemei, și nici cercetări sistematice pe acest subiect, m-am apucat să schițez eu câte ceva, pornind de la cercetările din alte țări. M-am uitat la definiția din dicționar. Boemi și boema așa cum sunt descriși acolo, nu mai există în Civilizația Occidentală, nici la noi, nici în altă parte. Au apărut acum categorii noi, de neo-boema, post-boema, despre care o să scriu în scurt timp. O abordare pragmatică ar fi să folosim în continuare conceptul de „boema”, fiindcă e cunoscut, folosit și, mai ales, bine marketat, dar să înțelegem prin asta post-boema, care e ceva cu totul și fundamental diferit.

Lugo e fostul restaurant Goccia, sau poate doar în locul lui, pe George Enescu, chiar în spatele blocului Eva, în centrul centrului Bucureștiului. Au un site elegant, bine făcut, te face să crezi că e un loc elegant, cu mâncare fină.

Victorița o chema pe mama lui Don Marino. Iar Don Marino e Marian Cuzdrioreanu, cel care a deschis acest restaurant de peste acum 30 de ani. Se pare că toți cei din familie au avut legătură cu peștele, și au și în continuare, și asta se vede în felul de a face lucrurile.

Caragea 8 (scris Caragea8 de ei, legat) e un loc interesant al Bucureștiului. Numele înseamnă adresa la care au deschis de mai bine de jumătate de an, o stradă liniștită din Bucureștiul vechi din centru. Între Polona și Calea Dorobanților, în capătul dinspre Eminescu. Sunt case vechi acolo, blocuri mici, oameni înstăriți, în general.

Restaurante si alte localuri închise în București în 2019.

Mântuleasa 40 e și numele restaurantului și adresa lui. E într-o casă veche din Bucureștiul literaturii copilăriei noastre, chiar unde se termină bătrâna stradă în bulevardul Carol I.

Blid, sau Blid – locantă românească, pe numele lui întreg, e un mic restaurant nou-nouț al Bucureștiului. Are legătură, dar nu știu precis care, cu Cosmin Dragomir. Cosmin e un jurnalist care scrie foarte mult despre mâncare și care face o treabă excelentă cu proiectul său GastroArt, prin care documentează istoria gastronomiei și ospitalității românești. Practic, e o extensie logică a proiectului, o exemplificare multisenzorială a prețioasei lui arhive documentare.

La Cocoșatu e unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața restaurantelor din București. Restaurantul popular din Băneasa a avut întotdeauna succes, toată faima sprijinindu-se pe micii menționatului personaj. În septembrie a mai apărut un La Cocosatu în peisaj, acesta pe Clucerului. În locul lui La Piovra, restaurant italienesc despre care mi-au spus că tot al lor a fost.

Pata Negra e un restaurant cu specific spaniol, unul dintre puținele din București, oricât de ciudat să auzi asta, și cred că singurul care încearcă să treacă dincolo de meniurile tradiționale spaniole, cele populare, pe care le găsești în toate restaurantele lor. Ca și celelalte țări mari din punctul de vedere al gastronomiei rafinate (Franța, Elveția, Belgia, Italia și alte câteva), spaniolii știu să facă și mâncare fină, sofisticată. Dar asta e foarte greu de făcut, nu e la îndemâna oricui a lucrat prin câteva restaurate de cartier sau de gară în Spania, și gata!, se crede specialist în bucătăria spaniolă.