Rezultatele 1 - 25 din 121 pentru "restaurante bucuresti"

Pentru cine nu e din București, când îi spui de un restaurant cu numele de Piccolo Mondo, cred că la orice se gândește, numai că acesta ar fi un restaurant libanez nu.

Salon Golescu e un restaurant frumos în spatele Blocului Eva, aproape de Atheneul Roman, între mai multe alte restaurante care sunt în zonă. A fost deschis cu câțiva ani în urmă la parterul unei clădiri vechi de pe Nicolae Golescu, de unde își trage și numele.

Damascus Palace a ajuns să fie destul de cunoscut printre restaurantele arăbești din București, chiar dacă e departe de centru. Asta pentru că au un chef sirian bun, pe Ahmad Hammadi, foarte serios și muncitor. Și care mai e și plăcut la stat de vorbă cu el. Neobosit, mereu cu zâmbetul pe față, săritor, gata să facă orice efort în plus ca să-ți fie bine.

Am trecut de la multe ori pe la Copper’s Pub anul acesta, și nu am reușit să mănânc ceva la ei. De fiecare dată ajungeam la prânz, și nu era nimeni. Nu de mirare că nici picior de client, însă nici bucătarul nu era, deși câte un chelner ce părea rătăcit pe acolo spunea că ar fi trebuit să ajungă cu cel puțin un ceas înainte. Asta este, nu ai întotdeauna noroc la bucătari, după cum am scris de mai multe ori.

O cină spaniolă memorabilă pregătită de Angelica Ilie la restaurantul său Pata Negra din București. E momentul în care pot spune că Angelica a trecut de la bucătăria spaniolă clasică, tradițională, la una contemporană mai creativă, și chiar bucătărie fină, pe alocuri. Și prezentare a a evoluat, în egală măsură.

E frumos restaurantul acesta. Nici nu mă așteptam să văd vreo schimbare semnificativă, la a doua vizită. Și pentru că e destul de nou, și pentru că au făcut foarte bine totul de la început, deci nevoie de vreo schimbare nu va apărea prea curând. Doar muzica ni s-a părut cu totul deplasată, stridentă, agresivă, însă asta se rezolvă pe loc, cu o simplă apăsare de buton.

Întai am mâncat, și abia apoi am citit pe Wikipedia cum e când mănânci Kaiseki. Ca să o iau în ordine inversă:

La Taifas e unul dintre cele mai vechi restaurante ale Bucureștiului, și primul bistrou în adevăratul sens al cuvântului. Prima dată au deschis pe Georges Clemenceau, între Piața Amzei și Athenee Palace, la un demisol, și au avut un succes nebun.

În 2018 s-a deschis Bistromar, pescăria-bistrou, sau restaurantul pescărie, cum se prezintă ei, în Piața Floreasca, chiar în interiorul pieței.

Iar am mers pe coclauri la recomandarea cuiva care băga mâna în foc că Beijing Garden din Pipera Plaza e cel mai bun restaurant chinezesc din București. Sau aproape București, mă rog…

Lucrurile stau cam așa: Raionul de Pește din Piața Dorobanților a fost un fenomen gastronomic și social pe piața bucureșteană. Un succes cu totul neașteptat pentru mulți, însă meritat, fără îndoială. Nu e de mirare, așadar, că au făcut pasul următor, au deschis un nou restaurant după același concept în Agora Floreasca, cu numele luat de la anturaj, adică Raionul Floreasca. Acela mult mai mare și mai spectaculos că design. Și au închis Raionul de Pește din Dorobanți. Mulți au crezut că definitiv, și e foarte posibil ca și ei înșiși să-și fi făcut acest plan inițial.

Acest restaurant chinezesc Xi Lai s-a deschis de puțin timp în locul vechiului (primului) Alioli, unde Popa Tatu se taie cu Știrbei Voda. Un parter de casă veche, cu o amenajare minimală, cu economie, doar să-i dea o fată cât de cât, dar fără vreo pretenție de design. Oricum, așa sunt cam toate restaurantele chinezești, deci nici nu ne-am fi așteptat la altceva.

Trattoria della Nonna despre care scriu acum e Il Calcio Amzei, de fapt. Și-a schimbat doar numele la începutul anului, când cei doi acționari de la Il Calcio s-au despărțit. Celălalt a rămas cu câteva restaurante care au păstrat brandul Il Calcio, acesta și-a făcut un nume nou, pe care l-a mai lipit pe vreo trei dintre restaurantele care i-au revenit.

De câte ori trec prin fața frumoasei case de pe strada Sfântul Ștefan mă pufnește râsul. Îmi aduc aminte de o întâmplare de acum câțiva ani. Cred că deschiseseră de curând, cu același nume, Le Boutique. Iar chiar vizavi era un alt restaurant, Mamma Mia, pe care îl luaseră de concurent, după cum aveam să deduc.

Tocmai am descoperit un nou mare chef tânăr în București, în întunecimea de la Loft. Pentru că Loft e foarte cunoscut de toată lumea ca un mare club pentru petreceri, însă foarte puțini îl asociază cu un restaurant. Într-atât de mult, încât cei de acolo au ajuns să-l lase deschis doar două zile pe săptămână. Asta după ce ani de-a rândul degeaba le dădeau mâncare bună clienților, că ei tot cu gândul la petrecere stăteau. Acum s-au adaptat cererii și poți mânca la ei doar vinerea și sâmbătă de la ora 21 încolo.

Decadance e restaurantul unui mare complex de birouri din centrul Bucureștiului, Landmark Business Center, deschis în august 2018. Între Lascar Catargiu și Căderea Bastiliei, unde sunt multe case și blocuri burgheze vechi și puține clădiri noi. Sunt jos de tot, la un fel de demisol, ceea ce îi costă destul de mult la ambianță. Împart josul acela cu alte mici comerțuri, buticuri cu diverse produse și servicii pentru corporatiști.

Deși între timp am fost la Kanpai de mai multe ori, abia acum am observat că nu am mai scris despre ei de ceva vreme. O fac acum, cu toate că nu sunt multe lucruri noi de spus.

Am mâncat de foarte multe ori la Maize, și de fiecare dată foarte bine, chiar dacă nu am mai scris despre ei. La deschidere, și încă mai bine de un an după aceea, numele lor a fost aproape sinionim cu cel al lui Alex Petricean. Apoi Petricean a plecat și și-a deschis un restaurant numai al lui, pe Popa Nan, cu numele de Noua. După el a venit Alexandru Antal ca chef la Maize, și el un bucătar foarte bun, cam din aceeași generație cu Petricean și cu aceeași Nouă bucătărie românească fină, o bucătărie creativă și foarte interesantă. Iar de vreo lună sau două a venit Costin Daniel Palici, un chef pe care l-am întâlnit prima dată în București la La Vinuri, lângă Atheneu. Tot bucătărie nouă, tot creativă, Noua bucătărie românească fină și la el.

Politică și Delicatețuri e un nou restaurant al lui Mircea Dinescu, deschis acum câteva luni în spatele Halei Traian. O casă veche, fără etaj, însă destul de mare, cu mansardă și subsol amenajate și funcționale. Au mai fost restaurante acolo. Primul de care îmi aduc aminte a fost Bucureștiul Insular, cu oarecare succes la început, apoi intrat în umbră.

Golden Blitz a rămas în folclorul urban pentru că se ducea Traian Băsescu să mănânce acolo când era președinte. Și nu doar pentru că Golden Blitz e chiar vizavi de Palatul Cotroceni și trebuia doar să treacă strada, ci și pentru că era amic cu cei care l-au făcut, niște oameni cu afaceri mari în construcții, și nu numai.

ZenSushi de pe George Călinescu, între Beller și Piața Floreasca (își spun ZenSushi Dorobanți), e unul dintre cele 4 restaurante japoneze cu acest nume din București, dintre care cel de pe Lascar Catargiu, Zen Fusion, e poziționat puțin diferit, mai sus, spre bucătăria fină, după cum sugerează și numele.

Nan Jing, restaurantul chinezesc de la parterul hotelului Minerva, de unde începe Dumitru Lemnea din bulevardul Lascăr Catargiu, e acolo de zeci de ani, de pe vremea comuniștilor

Am fost uimit să aflu că e un restaurant deschis recent la câțiva pași de biroul meu, și încă unul foarte bine amenajat, calm, și, înainte de orice altceva, cu mâncare chiar bună.

Mozzafiato, sau Mozzafiato Ristorante & Bar a fost deschis la sfârșitul lui 2016 la parterul unui bloc nou de birouri din Calea Floreasca, chiar la Piața Floreasca, mai precis spus. E un restaurant mare, cu o sală mare la parter și cu o terasă nu prea largă la stradă.

Cucinetta e și nu e un nou bistrou al Bucureștiului. Au deschis sub acest nume, Cucinetta, însă nu e ceva schimbat față de ce era acolo înainte, cu numele Pasta Restaurant. Ba da, e o schimbare, totuși, și una important a fi spusă: eleganta chelneriță, pe care nu am văzut-o până acum.