Comisia Europeană a anunțat că a somat șase state membre, între care Belgia și Germania, să motiveze, în zece zile, restricțiile de circulație impuse din cauza Covid-19 pe care le consideră exagerate, potrivit AFP.
În încercarea de a stopa creșterea numărului cazurilor de Covid-19, începând de joi, 22 octombrie, regiunea italiană Lombardia a decretat restricții de circulație pe timpul nopții și cere limitarea călătoriilor în întreaga regiune.
Traficul rutier este restricționat sâmbătă pe Transfăgărășan din cauza organizării competiției cicliste ”Turul României”.
În momentul publicării acestui articol, valoarea totală a amenzilor aplicate pentru încălcarea restricțiilor de deplasare impuse prin ordonanțele militare a depășit 600 milioane lei lei, iar numărul total al celor amendați a ajuns la peste 300.000, potrivit informărilor zilnice ale Grupului de Comunicare Strategică.
Guvernul liberalo-militar va trebui să se roage ca, în pofida recomandărilor unor specialiști, fumătorii să nu renunțe la viciu, pentru ca măcar cea de-a doua sursă ca importanță a veniturilor bugetare să funcționeze relativ normal, după ce primul motor al încasărilor, industria energetică, s-a gripat în urma carantinării economiei prin Ordonanțe Militare.
Decizia a fost luată într-un proces în care o fostă judecătoare de la instanța supremă a atacat una dintre ordonanțele militare emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de la instituirea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus și a solicitat suspendarea aplicării unora dintre prevederile acesteia, respectiv a celor cu privire la restricționarea circulației persoanelor de cel puțin 65 de ani, ca fiind discriminatorii pe motiv de vârstă, după cum a relatat Profit.ro.
În martie, statul român a cerut, printr-o notă verbală, activarea articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că ”în caz de război sau de alt pericol public care amenință existența unei națiuni”, un stat membru ”poate lua măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenție, în măsura strictă în care situația o impune și cu condiția ca aceste măsuri să nu contravină altor obligații care decurg din dreptul internațional”.
Polițiștii din București au făcut o acțiune, în sectoarele 2 și 5, pentru a verifica respectarea restricțiilor de circulație. Au fost opriți peste 280 de conducători auto și legitimate sau verificate la domiciliu peste 300 de persoane, fiind aplicate 85 de amenzi.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că au fost ridicate restricțiile de tonaj pe DN 1 (E 60) Ploiești - Brașov, pe durata stării de urgență.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că traficul este restricționat pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța București, la km 26+900 - 33+100, pentru lucrări de frezare a dalelor de beton, consolidarea fisurilor și repararea rosturilor degradate, transmite News.ro.
Brigada Rutieră a Capitalei a instituit restricții de circulație, începând de sâmbătă, de la ora 6.00, pentru continuarea lucrărilor la proiectul “Lărgire Șos. Fabrica de Glucoză între Calea Floreasca și Șos. Petricani”.
Restricțiile de circulație pe Valea Oltului vor continua până în 15 noiembrie pentru lucrări de rănguire a versanților, a anunțat, luni, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Mașinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe Autostrada Soarelui și pe două drumuri naționale, de la 1 iulie până la 31 august. Restricțiile vor fi valabile în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 6.00 și 22.00.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Slovenia că, în conformitate cu datele transmise de ministerul sloven al infrastructurii, începând cu data de 1 iunie 2019, se restricționează parțial circulația autovehiculelor de transport marfă în zona de nord - est a țării.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Grecia că, în perioada 25 aprilie - 1 mai 2019, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, vor fi instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu sarcină de peste 1,5 tone.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, de vineri până luni, vor fi instituite restricții de circulație pentru vehiculele cu sarcină de peste 1,5 tone.
Circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe teritoriul Ungariei va fi restricționată, de joi până vineri seară, și de sâmbătă până duminică seară, întrucât ziua de 15 martie este sărbătoare națională în statul vecin.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi anunță pe cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Muntenegru că autoritățile locale au instituit restricții de circulație din cauza unor lucrări de construcție/reabilitare de drumuri. De asemenea, autoritățile muntenegrene atrag atenția că schimbările meteorologice din ultima perioadă impun șoferilor o conduită atentă, adaptată condițiilor meteo, stării carosabilului și semnalizărilor rutiere.
Traficul rutier este restricționat la această oră pe DN 1, în Snagov, după ce o mașină a lovit scuarul despărțitor al sensurilor de mers, blocând o bandă de circulație, relatează News.ro.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat vineri restricții pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă mai mare de 3,5 și 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de luni 30 aprilie si marți 1 mai, pe autostrada A2 și pe drumurile naționale DN 7 și DN 39.
Lucrările de reparații la podul de la Mărăcineni vor începe, miercuri, începând cu ora 9.00 fiind aplicate restricții de circulație. Pentru început vor fi executate lucrări la rostul de dilatație de pe banda întâi, astfel că pe sensul Buzău - Râmnicu Sărat se va circula doar pe o bandă din cele două.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ungaria că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în perioada Sărbătorilor Paștelui romano-catolic (30 martie – 2 aprilie 2018), pe întreg teritoriul ungar se aplică restricții de circulație pentru autovehiculele de transport marfă,a căror masă totală depășește greutatea de 7,5 tone.
Polițiștii au impus mai multe restricții de trafic în Capitală pentru organizarea Revelionului în Piața George Enescu, manifestare la care organizatorii estimează că vor participa 30.000 de persoane. În unele zone restricțiile au intrat în vigoare, în altele urmând a fi valabile de duminică după-amiază.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) impune restricții de circulație autovehiculelor comerciale pe Autostrada Soarelui (A2) și pe două drumuri naționale, începând de duminică, de la ora 16.00. Luni și marți, restricțiile sunt valabile în intervalul 6.00 - 22.00
Traficul rutier va fi restricționat în următoarele zile pe mai multe artere din centrul Capitalei, începând de miercuri, pentru funeraliile Regelui Mihai I.