Comisia Europeană a aprobat luna aceasta modificarea Programului Operațional Infrastructură Mare, respectiv modificarea axei prioritare 8 - Sisteme inteligente și sustenabile pentru energie și gaze naturale în vederea sprijinirii proiectelor de investiții care vizează creșterea nivelului de funcționalitate inteligentă a infrastructurii de distribuție de gaze naturale prin îmbunătățirea flexibilității, siguranței, eficienței în operare, precum și prin integrarea activităților de transport, distribuție și consum final.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis include promisiuni de investiții de câte 8 miliarde lei în extinderea rețelelor de apă și canalizare, precum și în reabilitări termice de clădiri.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim și unde statul român deține 37% din acțiuni, unul dintre cei doi mari distribuitori și furnizori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, a pregătit peste un miliard de lei pentru investiții în reabilitări, sistematizări și optimizări de rețele de distribuție a gazelor pe care le are în concesiune și operare, precum și pentru construirea unora noi în localități care nu au acces în prezent la această utilitate.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, unul dintre cei doi mari furnizori și distribuitori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, vrea să-și externalizeze serviciile de relații cu clienții, atât pe cele care vizează retenția clienților deja existenți, cât și pe cele de promovare și vânzare de produse și servicii către potențiali clienți noi, deopotrivă casnici și industriali.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, unul dintre cei doi mari furnizori și distribuitori de gaze naturale din țară, alături de E.ON, a terminat anul trecut cu un profit net consolidat de 428,7 milioane lei, în creștere cu 25% față de 2017, în principal ca urmare a scumpirii gazelor.
Autoritatea estimează prin bugetul rectificat că va avea în total venituri de peste 606 milioane lei în 2019, față de circa 118 milioane lei, cât se prognoza prin varianta inițială a bugetului, adoptată la finalul anului trecut cu 2 zile înainte de aprobarea OUG 114/2018 de către Guvern.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a propus Guvernului ca excedentul bugetar generat la nivelul Autorității de majorarea prin OUG 114/2018, pentru cele mai multe companii din energie, de 20 de ori, de la doar 0,1% la 2%, a contribuției bănești percepute de ANRE din cifra de afaceri anuală a acestora să fie folosit pentru finanțarea de proiecte de eficientizare energetică a clădirilor publice, domeniu în care România se află sub procedură de infringement declanșată de Comisia Europeană.
Excedentul bugetar generat la nivelul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de majorarea, pentru cele mai multe companii din energie, de 20 de ori, de la doar 0,1% la 2%, a contribuției bănești percepute pe cifra de afaceri anuală ar putea fi utilizat la finanțarea construirii de rețele de gaze naturale în acele regiuni ale țării în care acestea nu există în prezent.
Ministrul Finanțelor Publice (MFP), social-democratul Eugen Teodorovici, a făcut o adevărată demonstrație publică de forță la o conferință pe teme energetice organizată de DC News, șicanându-l în permanență pe colegul său din Guvern, ministrul ALDE al Energiei Anton Anton, și făcându-le reproșuri și trasându-le indicații pe un ton autoritar șefilor companiilor energetice prezenți la eveniment, companii aflate în subordinea ministerului condus de Anton sau la care Ministerul Energiei este acționar principal.
Guvernul și autoritățile locale susțin extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în localitățile unde locuitorii nu au în prezent acces la acest serviciu public, însă pentru mulți români, mai ales din zonele rurale, achiziția de centrale termice individuale și racordarea la rețea sunt prea costisitoare.
Scoaterea la licitație spre concesionare de noi proiecte de rețele locale de distribuție a gazelor este blocată în prezent din cauza faptului că nu a fost aprobată încă hotărârea de guvern cu normele de concesionare, acuză Partidul Național Liberal.
La începutul lunii noiembrie, Fondul Proprietatea a declanșat o nouă acțiune în instanță împotriva Engie România, solicitând Tribunalului București anularea și constatarea nulității absolute a mai multor hotărâri luate într-o AGA Engie din septembrie, prin care au fost aprobate contracte cu o firmă afiliată grupului francez, Engie Energy Management Romania SRL, în sectorul gazelor naturale.
Fondul Proprietatea ar fi bucuros să poată ajungă la o înțelegere cu Engie România pentru rezolvarea litigiului din instanță cu mai mulți foști și actuali administratori ai companiei, în condițiile în care FP are nevoie de sprijinul acționarului majoritar al Engie pentru aprobarea listării la Bursă a companiei, printr-o ofertă publică de vânzare a participației de 12% a Fondului Proprietatea la capitalul Engie România, a declarat Johan Meyer, CEO Templeton Investments și manager al FP, răspunzând unei întrebări din partea Profit.ro.
Planurile Guvernului privind extinderea numărului de localități racordate la rețele de distribuție a gazelor naturale au sens cu condiția ca investițiile în aceste rețele noi să fie eficiente din punct de vedere economic, respectiv dacă locuitorii acestor localități își doresc să se branșeze la gaze și își permit să plătească facturile aferente consumului, a declarat, la Profit Energy.forum, directorul general al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu.
Exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră ar putea face ca România să devină cel mai mare producător din Uniunea Europeană, în condițiile ieșirii Marii Britanii din Uniune, însă în niciun caz țara nu poate concura Rusia pe această piață, a declarat, la Profit Energy.forum, ministrul Energiei, Anton Anton.
Cel mai mult a fost tăiat tariful perceput de Distrigaz celor mai mari consumatori industriali, respectiv cu aproape 30%, de la 19,74 lei/MWh în 2016 la 13,83 lei/MWh în 2017. Tariful reglementat de distribuție a gazelor perceput de Distrigaz Sud Rețele de la consumatorii casnici a fost redus de ANRE cu peste 4%, de la 29,47 lei/MWh în 2016 la 28,24 lei/MWh în 2017.
Pentru refuzul racordării de noi clienți și al finanțării lucrărilor necesare, operatorii vor risca inițial amenzi între 8.000 și 200.000 lei. Dacă se vor încăpățâna să refuze în continuare, amenda va urca la 1% - 5% din cifra de afaceri, iar ulterior operatorii recalcitranți vor fi excluși de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaților are în vedere abrogarea prevederii din Legea energiei care nu permite clienților industriali existenți precum ELCEN racordarea directă la sistemul național de transport al gazelor naturale gestionat de Transgaz. În acest fel, ELCEN ar economisi banii pe care îi plătește în prezent operatorului rețelei de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele.
Engie România, fosta GDF Suez Energy România, respinge acuzațiile Fondului Proprietatea, acționar minoritar al companiei, potrivit cărora aceasta ar fi fost prejudiciată prin contracte de servicii de management și consultanță semnate cu acționarul majoritar francez, și sugerează că momentul formulării publice a acestor acuzații se leagă de faptul că FP, care deține 12% din acțiunile Engie, încearcă să-și vândă participația respectivă.
Potrivit informațiilor grupului-mamă din Franța, Engie România a terminat anul trecut cu un profit net de 80 milioane euro, cu 11% sub rezultatul înregistrat în 2015. Reculul a fost cauzat în primul rând de scăderea tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale stabilite de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.
Pagubele înregistrate de operatorii de distribuție a gazelor naturale din cauza neîncasării sumelor datorate de clienții intrați în faliment ar putea fi suportate pe facturi de toți clienții buni platnici, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. La nivelul lunii septembrie 2016, producătorul de energie termică ELCEN, intrat în insolvență în luna următoare, datora distribuitorului Distrigaz suma totală de circa 147 milioane lei.
Engie România, fosta GDF Suez România, controlată de grupul francez omonim, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale, vrea să încheie un acord-cadru pe 3 ani, cu o singură firmă, pentru achiziția de servicii integrate de investigație și securitate, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de 28,5 milioane lei plus TVA.
Compania a terminat primul semestru al acestui an cu un profit net de 223,05 milioane lei, cu 36% mai mic față de cel obținut în perioada similară din 2015 (351,29 milioane lei), în primul rând din cauza reducerilor de tarife reglementate de distribuție gaze operate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Engie România, fosta GDF Suez România, una dintre cele două companii care domină industria locală de distribuție și furnizare de gaze naturale pentru populație, vrea să extindă rețelele de distribuție de gaze din toate cele 19 de județe unde are concesionate astfel de rețele, plus municipiul București, și estimează că valoarea totală a investițiilor necesare ar putea depăși jumătate de miliard de lei pe 3 ani, cu tot cu TVA.