Banca Centrală Europeană trebuie să fie receptivă la deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale a SUA (Fed), care influențează piețele globale, dar nu ar putea imita hotărârile sale, a declarat președintele BCE, Christine Lagarde, la o conferință în Riga, transmite Reuters.
Documente oficiale din SUA centralizate recent indică pentru ultimii ani mii de tranzacții cu acțiuni ale companiilor listate la New York realizate de supraveghetorii acestora, uneori chiar înainte de decizii luate asupra lor. Reprezentanți ai băncii centrale și Trezoreriei au acțiuni bancare, reglementatori ai pieței medicamentelor au dețineri în domeniul farma și în Departamentul Apărării oficiali raportează tranzacții cu titlurile contractorilor. Activitatea unor persoane angajate în agențiile federale acoperă inclusiv operațiuni de piață cu complexitate mare precum vânzări în lipsă sau cumpărarea de opțiuni.
Cotațiile petrolului cresc miercuri, fiind pe cale să încheie tranzacțiile pe plus pentru prima dată după trei zile, în contextul în care stocurile de țiței din SUA au scăzut peste estimări.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat, miercuri, dobânda de referință pentru a treia ședință consecutivă, cu 0,75 puncte procentuale, în linie cu estimările analiștilor.
Acțiunile americane au încheiat prima sesiune de tranzacționare a săptămânii în creștere, după ce au fluctuat între câștiguri și pierderi în cea mai mare parte a zilei, în așteptarea noilor decizii de politică monetară ale Fed.
Banca centrală a SUA va mări dobânda de politică monetară la peste 4% și o va menține acolo după 2023, în încercarea de a elimina inflația ridicată, potrivit majorității economiștilor intervievați de Financial Times.
Cotațiile petrolului scad puternic miercuri, sub presiunea temerilor că noi majorări ale ratelor dobânzii de către Rezerva Federală și o reducere a importurilor de petrol din China prevestesc încetinirea cererii de energie la nivel global.
Dolarul american a urcat luni la maximul ultimilor 20 de ani în raport cu alte valute importante, după ce președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a semnalat că ratele de dobândă vor crește în continuare și vor fi menținute mai mult timp la un nivel ridicat pentru a tempera inflația.
Un indicator al inflației pe care Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite îl folosește ca barometru principal a înregistrat în iunie cea mai mare creștere la 12 luni din ultimii 40 de ani, potrivit Biroului de Analiză Economică (BEA), transmite CNBC.
Franța a înregistrat în trimestrul II o creștere economică de 0,5%, datorită exporturilor și investițiilor, depășind așteptările analiștilor.
Economia SUA s-a contractat din nou în ultimele trei luni, semnalând începutul unei recesiuni. Departamentul de comerț a anunțat că Produsul Intern Brut a scăzut acum cu o rată anuală de 0,9% în al doilea trimestru, după ce a scăzut cu 1,6% în primele trei luni.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat dobânda de referință pentru a doua oară în tot atâtea luni, cu 0,75 puncte procentuale, în linie cu estimările analiștilor.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a majorat dobânda de referință cu 75 puncte de bază, cea mai amplă creștere de după 1994, în contextul în care încearcă să țină în frâu inflația galopantă, aflată la maximele ultimilor 40 de ani.
Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României au crescut cu 358 de milioane de euro la 40,5 miliarde de euro în aprilie. În martie rezerva scăzuse cu peste 1,7 miliarde de lei, pe fondul intervențiilor pe cursul de schimb.
Cotațiile petrolului scad joi, petrolul Brent coborând sub pragul de 100 de dolari/baril pentru prima dată în ultimele trei săptămâni, la o zi după ce Agenția Internațională pentru Energie (IEA) a anunțat că va elibera țiței din rezerva strategică pentru a contracara creșterea prețurilor.
Cotațiile petrolului scad puternic în prima parte a tranzacțiilor joi, pe fondul informațiilor potrivit cărora SUA analizează eliberarea a până la 180 milioane de barili din rezerva sa strategică, cea mai mare cantitate de la înființarea rezervei, în urmă cu aproape 50 de ani.
Comisia Europeană a aprobat plata unei finanțări de 34 milioane de euro pentru România în cadrul Rezervei de ajustare la Brexit, instrument financiar menit să sprijine statele UE afectate de ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
Oficialii Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite au început să analizeze modul în care conflictul care se desfășoară în Ucraina ar putea influența economia și trecerea lor planificată către o politică monetară mai strictă, investitorii și unii oficiali sugerând că războiul declanșat de Rusia ar putea încetini, dar nu și opri o rundă planificată de creșteri ale dobânzii de referință, transmite Reuters.
Oficialii Rezervei Federale a Statelor Unite (Fed) nu vor mai putea tranzacționa diverse active, inclusiv acțiuni și obligațiuni, precum și criptomonede, în conformitate cu noile reguli care au devenit oficiale, transmite Reuters.
Nivelul rezervei de valută (buffer) este unul dintre secretele bine păzite ale Ministerului Finanțelor.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut dobânda de referință aproape de zero, în linie cu așteptările analiștilor, însă a semnalat că va opera “în curând” prima sa majorare de la începutul pandemiei, pe fondul inflației ridicate.
Rezerva Federală (Fed) ar putea efectua prima majorare a dobânzii cheie în luna martieși se află acum ”într-o poziție bună” pentru a lua măsuri și mai agresive împotriva inflației, după cum va fi necesar, după o resetare a politiciiisă luna trecută, a declarat Președintele Fed dinSt. Louis, James Bullard, transmite Reuters.
Guvernul a decis alocarea a 100 milioane lei, din Fondul de rezervă, pentru finanțarea PNDL, etapele I și II, pentru a asigura continuitatea derulării programului în perioada următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la data de 26.11.2021.
Inflația și-a pierdut aseară atributul de "tranzitorie", potrivit comunicatului oficial al Rezervei Federale a SUA, care stabilește ratele dobânzilor pe piața americană. Acest lucru înseamnă că inflația este aici pentru a rămâne cel puțin până anul viitor. Președintele Fed, Jerome Powell, consideră că aceasta se va diminua în 2022 și va reveni la nivelurile anterioare pandemiei în 2024. Prin urmare, Rezerva Federală a decis să dubleze reducerea achizițiilor de obligațiuni pentru a le încheia până în luna martie a anului viitor și să ia în calcul trei majorări ale ratelor dobânzilor în 2022.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut dobânda de referință aproape de zero, în linie cu așteptările analiștilor, însă a decis să devanseze calendarul privind reducerea achizițiilor lunare de obligațiuni și a indicat o majorare a dobânzilor în trei etape pentru anul viitor, cu două mai multe decât anticipa în septembrie.