Grupul Rompetrol Rafinare, proprietarul și operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a suferit pierderi de aproape 88,8 milioane dolari în primul trimestru al anului, de peste 6 ori comparativ cu perioada similară din 2019 (14,04 milioane dolari), în condițiile scăderii cu 18% a cifrei de afaceri, la 929,13 milioane dolari.
Rompetrol Rafinare și-a majorat pierderile cu 71% în 2019, la 49 de milioane de dolari, în condițiile unei cifre de afaceri mai scăzute cu 1% față de cea din anul precedent, de 5,2 miliarde dolari. Rezultatele companiei au fost afectate de volatilitatea ridicată a mediului de piață al petrolului și gazelor naturale, care au pus o presiune semnificativă asupra marjelor brute de rafinare în 2019.
Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul trimestru al acestui an o pierdere netă de 3,8 milioane de dolari, după ce în perioada similară a anului trecut a raportat o pierdere insignifiantă, de 63.000 de dolari. Pentru acest an, Rompetrol Rafinare SA și-a propus realizarea unui profit net de 35,2 milioane dolari.