iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, vrea să emită obligațiuni în sumă de 7 milioane de lei pentru creșterea producției și majorarea stocurilor produselor actuale și gamei noi de produse aferente anului 2021, pe fondul cererii în creștere și a susținerii extinderii în Ungaria și Bulgaria, a declarat pentru Profit.ro Cezar Cătălin Stroe, șeful iHunt și acționar majoritar.
iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, a consemnat în primul semestru al acestui an o creștere a cifrei de afaceri de 52,4%, la 14,73 milioane de lei. Profitul net obținut în perioada analizată a fost de 1,88 milione de lei, de la o pierdere de 614.196 lei la 30 iunie 2019.