Pierderile cumulate generate în economie în perioada 2003-2014 de către firmele autohtone a fost de 190 miliarde lei, iar în cazul celor străine de 203 miliarde lei, potrivit unei lucrări publicate de BNR referitoare la schimbările structurale în economia României.
Primele produse care vor ajunge pe rafturile magazinelor din străinătate sunt mărci proprii Auchan, fabricate în România. În prezent, peste 800 de produse marcă proprie sunt fabricate în România de către 90 de firme partenere. La nivelul pieței autohtone, peste 90% din totalul furnizorilor Auchan România sunt companii românești.
Două treimi dintre români consideră că produsele alimentare românești sunt mai bune calitativ decât cele străine, iar circa 40% spun că sunt la fel de scumpe, potrivit unui studiu INSCOP realizat pentru Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).
Rețeaua de supermarketuri Mega Image, deținută de grupul belgian Delhaize, a deschis miercuri al doilea magazin sub brandul ”Gusturi românești”, în cartierul Drumul Taberei din București, care comercializează produse sub marcă proprie, realizate după rețete tradiționale românești, a anunțat retailerul.