Luna trecută, oficiali nenumiți ai grupului spaniol Duro Felguera își exprimau în presa iberică convingerea că vor reuși în cele din urmă să "cadă la pace" cu Guvernul de la București, care controlează Romgaz, și să obțină prelungirea contractului de lucrări de la Iernut. Ei puneau pe seama alegerile parlamentare din România faptul că nu reușiseră să ajungă la o înțelegere în acest sens cu Executivul încă din 2020 și spuneau că se bazează și pe "continuitatea" conducerii Ministerului Energiei de după alegeri (prin Virgil Popescu, PNL) în demersurile lor de obținere a prelungirii contractului.
Noul termen de finalizare a construirii noii centrale a Romgaz de la Iernut este 30 iunie 2021 și nu finalul anului în curs, cum se preconiza inițial, iar Guvernul se vede nevoit să modifice din nou legislația în vigoare pentru ca investiția să nu piardă finanțarea nerambursabilă de peste 320 milioane lei acordată pentru proiect din banii încasați de România din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit de către Uniunea Europeană, în baza normelor comunitare.
Producătorul de gaze naturale controlat de stat Romgaz se pregătește de un posibil litigiu în instanță cu consorțiul de firme care execută lucrările de construcție la noua centrală de producție de energie electrică și termică de la Iernut, proiect vital pentru securitatea alimentării cu energie a României și aflat deja în întârziere.
Măsura a crescut costurile cu forța de muncă ale firmelor contractoare care lucrează la proiect, nefiind încă limpede nici cum se aplică Ordonanța și nici cum vor fi recuperate aceste costuri suplimentare ale contractorilor și subcontractorilor.
Conglomeratul american General Electric va reduce rata de distribuire a dividendelor la jumătate, valoarea dividendului acordat investitorilor scăzând de la 0,24 dolari la 0,12 dolari/acțiune, și va oferi la vânzare active în cuantum de 20 miliarde dolari, urmând să își diminueze costurile cu 2 miliarde dolari.
Conglomeratul american General Electric intenționează să angajeze, în România, specialiști de top din domeniul IT în următorii ani, posturile disponibile fiind de la leadership tehnic și integrare software la inginerie software SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition), atât la nivel mediu, cât și superior.
Conglomeratul american General Electric deschide, săptămâna viitoare, noul sediu al GE Software Solutions (SWS), centrul de soluții software al companiei la București, acesta urmând să funcționeze într-un nou centru de business amplasat pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală.
Noua centrală termoelectrică pe care Romgaz o construiește la Iernuț, investiție de aproape 269 milioane euro, va fi dotată cu turbine și generatoare General Electric (GE). Conglomeratul american a câștigat contractul pentru furnizarea echipamentului cheie necesar construcției, acesta fiind primul acord major încheiat de americani în Europa de Est după preluarea diviziilor de energie de la Alstom, în noiembrie 2015.