OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, ar fi depus declarație de comercialitate (DoC) a zăcămintelor de pe perimetru fără studiu tehnico-economic de evaluare a resurselor și rezervelor de pe concesiune, efectul fiind că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu poate confirma aceste rezerve, iar în absența confirmării, lucrările de dezvoltare și exploatare nu se pot executa, susține compania de stat Romgaz, într-un document înaintat Guvernului.
Potrivit acordului petrolier de concesionare a Neptun Deep, declarația de descoperire comercială trebuia depusă obligatoriu până la finalul anului, după ce, în prima parte a lui 2022, concesionarii reușiseră să obțină o amânare de la Guvern.
Procedura de rezervare de capacitate viitoare de transport survine într-un moment în care, din cauza tensiunilor politice generate de refuzul Austriei de a accepta intrarea României în Schengen, compania-mamă austriacă a OMV Petrom a devenit pe plan local ținta criticilor publice, fiind vehiculată inclusiv ipoteza că unul din motivele poziției Vienei pe acest dosar este dorința grupului OMV ca autoritățile de la București să modifice Legea offshore în favoarea sa, eliminând prevederea privind preemțiunea statului român la accesarea cantităților de gaze vândute de concesionari prin contracte bilaterale.
Decizia Comisiei înseamnă, printre altele, că OMV Petrom, în calitate de operator al perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, concesiune la care este partener cu compania de stat Romgaz, nu va mai trebui să deruleze licitații și să facă anunțuri de atribuire în mod public cu privire la contractorii angajați să lucreze la proiect, așa cum făcea fostul său partener de concesiune (și ex-operator al acesteia), gigantul american ExxonMobil.
Proiectul Neptun Deep, în care OMV Petrom este partener cu Romgaz, a avansat pe lista de priorități a principalului acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, a declarat șeful grupului austriac, Alfred Stern.
Finalizarea tranzacției de vânzare către Romgaz a subsidiarei locale care deținea 50% din drepturile asupra Neptun Deep, cea mai mare concesiune offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, a fost pusă de gigantul petrolier american ExxonMobil în prim-planul rezultatelor sale financiare-record din trimestrul III al anului, fiind menționată chiar în lead-ul comunicatului prin care au fost anunțate aceste rezultate.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat cu gigantul petrolier de stat al Azerbaidjanului, SOCAR, un memorandum privind o investiție comună într-un terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) la Marea Neagră.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, va semna miercuri cu gigantul petrolier de stat al Azerbaidjanului, SOCAR, un memorandum privind o investiție comună într-un terminal de gaze naturale lichefiate (LNG) la Marea Neagră, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Tranzacția Romgaz-ExxonMobil, în valoare de 1,06 miliarde dolari, a fost finalizată pe 1 august. Acum, Romgaz vrea să schimbe denumirea fostei subsidiare a americanilor în Romgaz Black Sea Limited.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, vrea să schimbe denumirea subsidiarei gigantului american ExxonMobil pe care a cumpărat-o cu peste 1 miliard de dolari și care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore Neptun Deep, ce conține cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Neagră românească.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dezvăluit o prevedere din acordul petrolier de concesiune a perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, care stipulează că operatorii concesionari ai perimetrului, OMV Petrom și Romgaz, sunt obligați să declare oficial, până la finalul acestui an, că zăcămintele descoperite au valoare comercială și pot fi exploatate în condiții de rentabilitate economică.
BCR intră în contractul prin care compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a împrumutat, în martie, 325 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank, din care va finanța o parte din necesarul de peste 1 miliard de dolari destinat achiziției subsidiarei românești a gigantului petrolier american ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră românească.
Gigantul petrolier american ExxonMobil a anunțat oficial că a convenit cu compania românească de stat Romgaz vânzarea contra a peste 1 miliard de dolari a subsidiarei sale românești care deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească.
ExxonMobil Exploration and Production Romania, subsidiara locală a gigantului petrolier american omonim pe cale de a fi preluată de compania românească de stat Romgaz și care deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre, a câștigat în primă instanță unul dintre procesele pe care le are cu ANAF.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a contractat un împrumut în valoare de 325 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank, din care va finanța o parte din necesarul de peste 1 miliard de dolari destinat achiziției subsidiarei românești a gigantului petrolier american ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra concesiunii offshore de gaze Neptun Deep din Marea Neagră românească.
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
Asta în contextul în care autoritățile de la București nu s-au ținut deocamdată de promisiunea de a modifica Legea offshore, iar OMV Petrom a anunțat că, din această cauză, decizia finală de investiție în proiectul Neptun Deep va fi amânată pentru 2023. În plus, Romgaz a informat recent că semnarea contractului de preluare a subsidiarei locale a ExxonMobil, ce deține 50% din drepturile asupra Neptun Deep, contra sumei de peste 1 miliard de dolari, "încă nu a avut loc, motivat de necesitatea de a clarifica anumite detalii de implementare".
În timp ce România a întârziat cu un deceniu exploatarea gazelor din Marea Neagră, Turcia, la numai 2 ani de la descoperirea resurselor aflate în apropierea blocului Neptun Deep, a anunțat deja testarea cu succes a primei secțiuni din sonda de evaluare Türkali-1 din zăcământul de gaze Sakarya. Oficialii români, prin vocea președintelui PNL, Florin Câțu, anunță, că "prioritatea zero" în sesiunea parlamentară care începe la 1 februarie va fi modificarea legii offshore.
Ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, a declarat la PROFIT NEWS TV că coaliția de guvernare discută în prezent modificarea Legii offshore, el explicând că nu ar fi fost oportună modificarea actului normativ înainte de aprobarea în AGA a tranzacției prin care compania de stat Romgaz va prelua subsidiara românească a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile asupra concesiunii Neptun Deep, cel mai mare perimetru de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre.
Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de statul român, va plăti în total cel mult 1,07 miliarde dolari pentru a prelua subsidiara locală a gigantului petrolier american ExxonMobil, care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre, potrivit unui anunț al Romgaz care confirmă informațiile publicate anterior de Profit.ro.
Gigantul petrolier american ExxonMobil a schimbat conducerea subsidiarei sale care deține 50% din drepturile concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din sectorul românesc al Mării Negre, chiar în luna în care a demarat negocieri exclusive cu producătorul român controlat de stat Romgaz pentru cedarea subsidiarei, negocieri despre care Romgaz a anunțat marți că au fost finalizate cu succes.
Producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră.
Acordul de exclusivitate încheiat în iunie între producătorul de gaze naturale Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, și gigantul petrolier american ExxonMobil cu privire la negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, a fost prelungit cu o lună, până la 15 noiembrie.
Președintele Klaus Iohannis a declarant recent, la întâlnirea cu o delegație a grupului austriac OMV, compania-mamă a OMV Petrom, condusă de noul CEO Alfred Stern, că finalizarea negocierilor ExxonMobil-Romgaz creează "premise încurajatoare" pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare de gaze naturale din Marea Neagră.
Principalul producător de gaze autohton, deținut majoritar de statul român, Romgaz, mai are la dispoziție mai puțin de 3 săptămâni pentru a finaliza tranzacția pentru achiziționarea companiei membră a grupului ExxonMobil care deține 50% din proiectul Neptun Deep, tranzacție care ar putea debloca potențialul offshore al României, se precizează într-un articol publicat de publicația de specialitate Petroleum Economist.