H&M, al doilea mare retailer de modă din lume, a amânat începutul unor campanii de primăvară/vară pentru a se adapta la întârzierile de expediere cauzate de criza de securitate din Marea Roșie, a declarat CEO-ul Daniel Erver, citat de Reuters.
BRK, casă majoră de brokeraj bursier, divulgă că deține peste 1 milion de acțiuni emise de compania canadiană Gabriel Resources, cu puține momente în care România să își afle decizia în dosarul Roșia Montană, așteptarea fiind că îi vor fi impuse despăgubiri substanțiale la plată.
Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că personal este în favoarea organizării unui referemndum pe subiectul Roșia Montană, în care românii să își spună părerea cu privire la explotarea aurului.
Grecia, gazda sediului operațiunii UE de a proteja navele de atacurile rebelilor yemeniți houthi în Marea Roșie, speră să joace un rol mai central în asigurarea securității blocului celor 27 de națiuni, a declarat ministrul apărării elen, Nikos Dendias, citat de Reuters.
Eurocommerce, principala organizație reprezentantivă a sectorului de retail european, a făcut vineri un apel către instituțiile Uniunii Europene precum și către statele membre UE să rezolve criza din Marea Roșie care perturbă comerțului, subliniind că această criză are deja un impact semnificativ asupra afacerilor, transmite Reuters.
A.P. Moller-Maersk, al doilea cel mai mare transportator oceanic la nivel mondial, sfătuiește clienții să se pregătească pentru o criză la Marea Roșie care s-ar putea extinde până în a doua jumătate a acestui an, transmite CNBC.
Britanicii ar putea să se confrunte cu lipsa anumitor tipuri de ceai, una dintre băuturile lor favorite, după ce supermarketurile au avertizat că există riscul unor probleme în aprovizionare, ca urmare a perturbărilor provocate transportului maritim prin Marea Roșie, transmite Reuters.
Operatorul de nave de croazieră Carnival va redirecționa itinerariile pentru 12 nave de croazieră programate să traverseze Marea Roșie, pe măsură ce tensiunile cresc în Orientul Mijlociu, transmite CNBC.
Atacurile asupra navelor de către militanții Houthi susținuți de Iran în Yemen au perturbat comerțul internațional pe cea mai scurtă rută de transport maritim dintre Europa și Asia.
Rebelii Houthi vor asigura trecerea în siguranță a navelor chineze și rusești în Marea Roșie, în timp ce continuă atacurile asupra navelor comerciale, ca răzbunare pentru războiul Israelului din Gaza, a declarat joi un purtător de cuvânt al militanților susținuți de Iran, pentru presa rusă, informează CNN.
Patru fabrici din Spania deținute de producătorul francez de anvelope Michelin intenționează să oprească, din nou, producția la finele săptămânii următoare, din cauza întârzierilor apărute la livrarea de materii prime, ca urmare a atacurilor asupra navelor din Marea Roșie, a anunțat subsidiara spaniolă a grupului Michelin, transmite Reuters.
Marea companie petrolieră Shell a suspendat pe termen nelimitat operațiunile în Marea Roșie, relatează Wall Street Journal, citată de Sky News.
Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilier din lume, își menține planurile de a reduce prețurile, în pofida faptului că atacurile asupra rutelor maritime din Marea Roșie au majorat costurile, a declarat Jesper Brodin, director general la Ingka Group, entitatea care deține 90% din magazinele de mobilă IKEA din întreaga lume.
Volvo Car, deținută de grupul chinez Geely, a declarat că suspendă o parte din producția din Europa din cauza deficitului de componente, acesta fiind primul semn clar că atacurile asupra transporturile maritime din Marea Roșie lovesc producătorii din regiune, transmite Reuters
Prețurile petrolului au urcat cu 1% vineri, după ce unele petroliere au deviat cursul de la Marea Roșie în urma loviturilor aeriene și maritime din timpul nopții ale Statelor Unite și Marii Britanii asupra țintelor Houthi din Yemen, ca reacție la atacurile rebelilor din Yemen asupra transportului maritim.
Traficul de portcontainere în Marea Roșie a scăzut cu aproximativ 70% de la jumătatea lunii noiembrie, ca urmare a atacurilor rebelilor houthi asupra navelor comerciale din regiune, a declarat Ami Daniel, proprietarul unei companii de consultanță și expertiză în domeniul transportului maritim, potrivit AFP.
Maersk va întrerupe toate transporturile prin Marea Roșie și Golful Aden până la noi ordine, după ce una dintre navele sale a fost atacată de militanți în weekend, a anunțat compania marți, transmite CNBC.
Maersk și CMA CGM, două dintre cele mai mari companii de transport maritim din lume, vor impune tarife suplimentare după ce au decis să redirecționeze navele, în urma atacurilor asupra acestora din Marea Roșie, transmite CNBC.
Cotațiile petrolului au revenit pe scădere joi, întrerupând un raliu de trei zile declanșat de întreruperea transporturilor comerciale în Marea Roșie.
Companiile de transport maritim sunt încă în întuneric în legătură cu o nouă coaliție navală internațională formată de Statele Unite pentru a combate atacurile din Marea Roșie, multe nave continuând să evite zona sau anulând contracte, au declarat surse citate de Reuters.
Ikea se confruntă cu întârzieri și posibile penurii ale unor produse, în contextul în care transportatorii maritimi redirecționează navele departe de Marea Roșie, în urma atacurilor militanților Houthi.
Compania daneză de transport maritim A.P. Moller-Maersk va întrerupe toate transporturile de containere prin Marea Roșie până la o nouă notificare și le va trimite printr-un ocol în jurul Africii, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Reuters.
Deja au început în metrou (cel puțin pe magistrala 4 din București) colindele de Crăciun ale unor mame și copiii lor. Vin sărbătorile. În această perioadă începe goana după cadouri: consumerism în toată splendoarea, deși această sărbătoare are de-a face cu nașterea lui Iisus.
O navă de război americană și mai multe nave comerciale au fost atacate duminică în Marea Roșie, a anunțat Pentagonul, ceea ce ar putea marca o escaladare majoră a unei serii de atacuri maritime în Orientul Mijlociu legate de războiul dintre Israel și Hamas, relatează AP.
O româncă a fost ucisă în urma unui atac al unui rechin, în timp ce înota în Marea Roșie, la sud de orașul Hurghada.