Ne-am propus cu această ocazie să tratăm aspecte de practică din viața cotidiană a avocatului care activează în domeniul avocaturii de instanță (soluționării disputelor), spre a releva în ce măsură avocatul are un rol în obținerea rezultatului urmărit de către clientul său. Astfel, în cele ce urmează, vom încerca să arătăm viziunea noastră asupra modalității în care avocatul ar putea să controleze ceea ce, în concret, este de necontrolat sau greu de controlat - procesul civil - și asupra modului în care cu multă muncă, abilitate, sprit anticipativ și spontaneitate poți schimba soarta unui proces.