Doi clienți Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, au reclamat la Protecția Consumatorului că operatorul telecom le-a cerut să achite despăgubiri pentru că au reziliat abonamentele înainte de expirarea perioadei contractuale minime. În urma controlului efectuat, instituția a constatat că reclamațiile sunt întemeiate, a aplicat companiei de telefonie mobilă un avertisment și a hotărât să anuleze despăgubirile solicitate de operator clienților, al căror cuantum s-a ridicat la 91,67 euro și, respectiv, 376,21 lei.
Producătorul de lactate Dorna a atacat cu recurs o decizie a Curții de Apel București din luna februarie a acestui an, care a respins cererea de anulare a unei amenzi aplicată de Consiliul Concurenței în noiembrie 2016 pentru nereguli în cazul unor licitații organizate în 2010 și 2011 în județele Giurgiu, Ialomița și Dolj, în cadrul Programului Cornul și Laptele.
RCS&RDS, unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații, a pierdut definitiv litigiul în care a contestat o amendă de 5.000 de lei pentru că ar fi depășit termenul de conectare la rețea al unui consumator, care, conform contractului încheiat, este de cel mult 180 de zile.
O platformă de socializare din Germania, Knuddels.de, a fost amendată cu 20.000 de euro în urma unei breșe de securitate care a expus informațiile personale a 330.000 de utilizatori, incluzând parole și adrese de e-mail, a afirmat responsabilul cu protecția datelor din regiunea Baden-Württemberg, citat de blogul din România al producătorului de soluții de securitate Eset, transmite Agerpres.ro.
Autoritatea antitrust din Italia a amendat Apple și Samsung cu câte 5 milioane de euro pentru practici neloiale, suma maximă permisă de legislația italiană în domeniu, cele două companii fiind acuzate că au încetinit funcționarea telefoanelor mobile prin actualizări de software, fără să informeze utilizatorii în prealabil.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atacat la instanța superioară o decizie a Curții de Apel București din noiembrie 2017, care a anulat o amendă aplicată de instituție fostului șef al Asirom Juraj Lelkes, sancționat cu 10.000 lei la începutul anului precedent.
Raluca Țintoiu a câștigat procesul cu ASF și a obținut anularea interdicției de a conduce un administrator de pensii private. Țintoiu, fost director general al NN Pensii, a primit cea mai dură amendă aplicată vreodată de ASF pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private (Pilonul II). Ea a cerut instanței atât anularea amenzii, în cuantum de 100.000 lei, cât și reautorizarea ca director general al administratorului de pensii. De asemenea, ea a cerut obligarea ASF să-i plătească și 1.000 euro ca daune morale.
Curtea de Apel București a rămas în pronunțare în litigiul anulării amenzii aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) fostului director general al NN Pensii Raluca Țintoiu, sentința urmând să fie comunicată părților în dosar în data de 16 octombrie, la condică.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a amendat cu 5.000 de lei operatorul de telecomunicații RCS&RDS pentru că ar fi informat eronat un client cu privire la dreptul de retragere din contractul încheiat la distanță. Compania a contestat decizia, dar instanța a respins definitiv cererea.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor confirmă oficial că a sancționat Bancpost și a dispus restituirea dobânzilor plătite de consumatori, aferente creditelor cesionate către un SRL din Olanda, informație publicată în premieră de Profit.ro și anunță că a informat și alte autorități publice privind posibile ilegalități.
Uber a fost amendat de autoritățile române cu 200.000 de lei pentru un incident de securitate a datelor cu caracter personal, cu argumentul că operatorul nu l-a notificat, conform legii, “fără întârziere” către autoritatea de supraveghere deși avea cunoștință de acesta încă din noiembrie 2016, conform informațiilor transmise pentru Profit.ro de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Raluca Țintoiu, fosta șefă a NN Pensii Private, care a primit cea mai dură amendă aplicată vreodată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a venit astăzi în instanță pentru a cere, prin intermediul avocatului, atât anularea amenzii, cât și reautorizarea ca director general al administratorului de pensii. Țintoiu vrea ca instanța să oblige ASF să-i plătească și 1.000 euro ca daune morale.
Judecătoria Pitești a admis cererea Vodafone România de anulare a unei amenzi de 5.000 de lei, sancțiune aplicată în martie 2017 de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru încălcarea prevederilor legale privind portabilitatea numerelor.
Statele Uniunii Europene pot interzice și sancționa penal exercitarea ilegală a activității de transport, precum Uber, fără să notifice în prealabil Comisiei proiectul de lege care incriminează o astfel de exercitare, a decis astăzi Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurenței de către compania Orange, care a abuzat de poziția sa dominantă în relația cu firma SC Netmaster Communications SRL. De asemenea, instanța a redus amenda de la 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro) la 110,9 milioane lei (23,83 milioane euro), informează Consiliul Concurenței, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro, cu mult înainte pe Profit Insider.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a redus cu 37 de milioane de lei, la 110,9 milioane de lei, o amendă aplicată de Consiliul Concurenței în februarie 2011 companiei Orange România, liderul pieței locale de telefonie mobilă. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.
Comisia Europeană a decis să trimită România și alte trei state europene în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând impunerea unei sancțiuni financiare împotriva României de peste 42.000 euro pe zi.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este pe cale să finalizeze un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privința majorării dobânzilor la creditele în franci elvețieni, a declarat, în Parlament, președintele ANPC Marcel Bogdan Pandelică. Oficialul spune că efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare și că vor fi extinse controalele și la alte bănci.
City Insurance, liderul pieței locale a asigurărilor, încearcă la Înalta Curte să anuleze amenda de 30.000 lei care i-a fost aplicată de ASF la finalul anului trecut pentru nerespectarea metodologiei interne de instrumentare a dosarelor de daună RCA și plata despăgubirilor în afara termenului legal. În vara acestui an, Curtea de Apel București i-a respins cererea de anulare a amenzii, dar City a atacat acum, cu recurs, la Înalta Curte această decizie.
Majorarea exagerată a limitelor de pedeapsă în cazul falsificării alimentelor sau medicamentelor nu este o soluție eficientă pentru combaterea criminalității, a transmis Guvernul parlamentarilor, după ce un proiect de lege prevedea în multe cazuri dublarea acestor pedepse. Executivul arată că pedepsele respective au fos deja majorate în noul Cod Penal, iar în cazul efectelor cu vătămare corporală a falisificării, regimul sancționator este mult mai sever.
Enterprise Services Romania (fosta Hewlett-Packard Romania SRL) a atacat cu recurs o sentință prin care Curtea de Apel București a respins, în octombrie 2016, o cerere a companiei pentru anularea unei amenzi de aproape 3 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă.
Banca Națională a României (BNR) a sancționat cu avertisment scris subsidiara din România a băncii ungare OTP, după ce un manager de nivel mediu a votat într-un comitet al băncii, deși nu primise aprobarea obligatorie din partea băncii centrale.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a sancționat Vodafone Romania, al doilea jucător de profil, cu amendă de 100.000 lei pentru că nu a aplicat plafonul financiar sau de volum maxim care limitează consumul de date în roaming la costul implicit de 50 euro/lună (fără TVA) sau la un alt nivel ales de utilizatori dintre cele puse la dispoziție de propriul furnizor.
Autoritățile antitrust din Franța au amendat Orange cu o sumă record de 350 milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața locală de telecomunicații, relatează AFP. Potrivit autorității franceze, Orange s-a folosit de poziția sa dominantă pentru a limita accesul rivalilor pe segmentul corporate timp de peste 10 ani.