Iranul este pregătit să facă față sancțiunilor impuse de Statele Unite în domeniul petrolier, a declarat luni o sursă din Ministerul Petrolului de la Teheran agenției de presă semi-oficiale Tasnim, preluate de Reuters. În același timp Gardienii Revoluției, forțele de elită iraniene, au amenințat din nou că vor bloca Strâmtoarea Ormuz.
Statele Unite au impus luni noi sancțiuni împotriva Venezuelei și au cerut blocarea activelor companiei petroliere de stat PDVSA, în urma violențelor soldate cu victime care au blocat intrarea ajutoarelor alimentare în țară, în timpul weekendului, transmite Reuters.
Administrația Trump a intensificat presiunea asupra președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, anunțând sancțiuni împotriva companiei petroliere de stat PDVSA, scrie The Guardian.
Senatul Statelor Unite a respins miercuri un proiect de lege care prevedea continuarea sancțiunilor împotriva firmelor legate de oligarhul rus Oleg Deripaska, printre care corporația Rusal din domeniul aluminiului, informează Reuters.
Statele Unite au emis noi sancțiuni împotriva Venezuelei, din cauza corupției, având ca țintă șapte indivizi și 24 de entități, printre care și firma privată Globovision Tele, conform site-ului Trezoreriei americane, scrie Reuters.
Statele Unite au impus noi sancțiuni Rusiei miercuri, extinzând lista neagră a persoanelor care ar fi fost implicate în amestecul Kremlinului în alegerile prezidențiale americane din 2016, scrie Reuters.
Luna trecută se avea în vedere doar prelungirea perioadei de explorare inițială a perimetrului Neptun Deep, cu încă două faze de extindere opționale suplimentare, fără prelungirea duratei acordului de concesiune ca atare. Asta după ce decizia finală de investiție în proiect a companiilor concesionare, care ar fi trebuit adoptată anul acesta, a fost amânată.
VTB Bank (Europe) SE, ca subsidiară înregistrată în UE a băncii rusești de stat VTB Bank, este exceptată, spre deosebire de banca-mamă, de la sancțiunile dictate de Uniunea Europeană împotriva mai multor persoane și entități din Rusia după anexarea peninsulei Crimea de către Federația Rusă în 2014 și, în consecință, business-ul cu aceasta nu prezintă nici un risc juridic din acest punct de vedere.
Cotațiile petrolului continuă miercuri declinul, după scăderile din tranzacțiile de marți, influențate de datele Administrației americane pentru Informații în Energie (EIA), care au relevat a șaptea creștere săptămânală consecutivă a stocurilor de țiței din SUA.
Departamentul de Stat al SUA a informat marți că va impune noi sancțiuni împotriva Rusiei după ce Moscova nu a oferit asigurări rezonabile că nu va folosi arme chimice după un atac cu o neurotoxină asupra fostului spion rus, Serghei Skripal, în Anglia, scrie Reuters.
Cotațiile petrolului au crescut luni, susținute de intrarea în vigoare a celui de-al doilea val al sancțiunilor americane împotriva Iranului, care vizează și exporturile de țiței, însă avansul a fost temperat de faptul că mai mulți cumpărători importanți au obținut permisiunea temporară de achiziționa petrol iranian.
Statele Unite au promis luni să exercite o presiune ”implacabilă”, pentru a determina Iranul să i se plieze, în timp ce Teheranul spune că intenționează ”să ocolească cu mândrie” sancțiunile drastice reimpuse de Washington sectoarelor petrolier și financiar iraniene, relatează AFP.
SUA au impus Iranului luni „cele mai dure sancțiuni” din istorie, după un val de proteste în Iran, scrie BBC.
Casa Albă a impus joi noi sancțiuni "dure" împotriva Venezuelei, acuzată că face parte, alături de Cuba și Nicaragua, dintr-o "troică a tiraniei" în America Latină, relatează AFP și Reuters.
Sancțiunile SUA împotriva Iranului vor avea „consecințe severe” pentru ordinea mondială, consideră ministrul de Externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, scrie Reuters.
În vara anului trecut, ExxonMobil a fost amendată cu 2 milioane dolari de către Trezoreria de la Washington pentru încălcarea în 2014, în mandatul de CEO al fostului secretar de stat american Rex Tillerson, a sancțiunilor dictate de SUA împotriva Rusiei după anexarea de către Kremlin a peninsulei Crimeea de la Ucraina, prin colaborarea cu o companie rusă al cărei șef este vizat direct și explicit de sancțiunile americane, ca oficial al statului rus care a contribuit la criza ucraineană.
Europenii au anunțat crearea unui sistem de troc cu scopul de a-și păstra comerțul cu Iranul și a evita totodată sancțiuni americane, sfidându-l pe Donald Trump, care a îndemnat marți la ”izolarea” regimului ”corupt” de la Teheran, relatează AFP.
Noi sancțiuni impuse de Statele Unite unei entități chineze care a cumpărat armament rus amenință ”stabilitatea mondială”, a denunțat Serghei Riabkov, un adjunct al ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, care a acuzat Washingtonul că ”se joacă cu focul”, relatează AFP.
Sancțiunile impuse de SUA Rusiei își fac efectul, afectând investițiile din sectorul petrolier, în 2016 și 2017 nefiind lansat niciun proiect upstream important, a declarat, în această săptămână, subsecretarul pentru terorism și informații financiare al Trezoreriei, Sigal Mandelker, în cadrul unei audieri a Congresului SUA.
Iranul începe luni un un proces împotriva Statelor Unite la Curtea Internaționalăde Justiție (CIJ), cu scopul de a încerca să pună capăt reimpunerii sancțiunilor americane - înfruntarea pe tema ambițiilor nucleare ale Teheranului luând astfel o întorsătură judiciară, relatează AFP.
Cotațiile petrolului cresc miercuri pentru a cincea zi la rând, susținute de datele estimative care indică o scădere peste așteptări a stocurilor de petrol din SUA pe parcursul săptămânii trecute.
Sancțiunile economice americane vor lovi din nou Iranul începând de luni, consfințind astfel linia dură adoptată de Donald Trump după retragerea unilaterală a SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian, în timp ce companiile europene vor fi la rândul lor serios afectate.
Statele Unite au respins solicitări ale europenilor de scutire de la sancțiuni pe care urmează să le impună în curând întreprinderilor ce fac comerț cu Iranul, a anunțat ministrul francez al Economiei Bruno Le Maire, relatează Reuters.
Teheranul a îndemnat sâmbătă companiile străine implantate în Iran să nu cedeze ”amenințărilor” americane cu sancțiuni și a anunțat că discută cu constructorii francezi de automobile PSA și Renault să-și păstreze activitățile în această țară, relatează AFP, preluată de News.ro.
SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin. Una menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.