Pârtia de schi de la Luna Șes, prima din județul Satu Mare, a fost deschisă după ce s-a reușit omologarea acesteia, a anunțat Consiliul Județean (CJ).
Drumul expres Baia Mare - Satu Mare va fi lansat în licitație publică, iar lucrările ar putea demara în acest, a anunțat deputatul PNL de Maramureș Florin-Alexandru Alexe.
Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux, cel mai mare jucător pe piața europeană de profil, cu fabrică și în România, va opera o nouă rundă de concedieri, vizând 3.000 de angajați la nivel global, în cadrul strategiei companiei de a-și reduce costurile.
Guvernul Ungariei are în plan ca până la sfârșitul anului 2026, în cooperare cu Guvernul României, între orașul maghiar Nyíregyháza și Satu Mare să existe o legătură pe autostradă, a anunțat ministrul ungar al construcțiilor și transporturilor, miercuri, la conferința de presă care a avut loc cu privire la autostrada M49, aflată în curs de realizare, relatează MTI.
Producătorul de componente și echipamente electronice Zes Zollner Electronic, subsidiara locală a concernului german Zollner Elektronik, a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 2,61 miliarde de lei, în creștere cu 74,7% față de anul anterior, conform calculelor Profit.ro.
Producătorul german din industria apărării Rheinmetall a fost ținta unui atac cibernetic la divizia sa de afaceri care se ocupă cu clienții industriali, în principal din sectorul auto, a anunțat compania, adăugând că divizia sa militară nu a fost afectată, transmite Reuters.
Producătorul german de armament Rheinmetall (RHMG.DE) construiește un centru militar de întreținere și logistică la Satu Mare, în România, care ar trebui să înceapă să funcționeze în această lună pentru a asigura mentenanța armelor folosite pentru războiul din Ucraina.
Clădirea considerată simbol arhitectural al orașului din Partium este neutilizată de câteva decenii. Construită în stil secesionist, a fost cumpărată în urmă cu cinci ani de o companie a statului ungar de la un antreprenor român, însă Guvernul Orbán a promis abia recent că va finanța lucrările, transmite Nepszava, citată de Rador.
Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) a dat câștig de cauză companiei Serinus Energy într-o procedură de arbitraj împotriva fostului său partener în concesiunea de la Satu Mare, Oilfield Exploration Business Solutions (OEBS).
Consiliul Județean Satu Mare a semnat un contract în valoare de peste 300 milioane de lei pentru modernizarea Aeroportului Internațional Satu Mare, urmând a fi realizat un terminal nou. De asemenea, se vor extinde terminalul existent și platforma de îmbarcare, iar pista va fi reabilitată.
O hală în care erau ținute circa 9.000 de găini ouătoare a ars în județul Satu Mare, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș”.
Compania de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a suspendat o nouă sondă de explorare în regiune, deoarece nu a identificat suficiente resurse de gaze. Acțiunile s-au prăbușit cu până la 31% pe piața AIM de la Londra.
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat Studiul de Fezabilitate pentru realizarea Drumului Expres care va face conexiunea între Centura Municipiului Satu Mare și graniță, a transmis secretarul de stat Ionel Irinel Scrioșteanu.
Trei persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT după ce ar fi înființat o cultură de cannabis, într-o localitate din județul Satu Mare, o parte din drogurile obținute fiind destinare vânzării.
Lasselsberger Minerals, divizia din România a grupului austriac pentru materii prime destinate construcțiilor, a fost cumpărată de Tarr Const, parte a grupului de firme de construcții Tarr Beton din Satu Mare, cu acționariat maghiar, unul dintre marii producători și distribuitori din regiune.
Producătorul de componente și echipamente electronice Zes Zollner Electronic, subsidiara locală a concernului german Zollner Elektronik, a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 1,49 miliarde de lei, în creștere cu 26,3% față de anul anterior, conform calculelor Profit.ro.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a înregistrat 1.000 de zile de operațiuni continue fără accidente la proiectul din România.
Compania Brick, brand românesc de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI, va deschide la începutul anului viitor primul său magazin din zona de vest a țării, la Satu Mare. Noul magazin Brick din Satu Mare va fi inaugurat pe 15 martie 2022, cu o investiție ce va ajunge la 4 milioane de euro, și face parte din planurile de extindere ale retailerului dobrogean.
Cel mai important tronson al centurii municipiului Satu Mare care conține și un pod nou peste Someș, va fi deschis astăzi, a anunțat fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, și-a înființat o filială pentru comercializarea gazelor naturale pe piața locală.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, operatorul perimetrului de hidrocarburi Satu Mare, a întrerupt activitățile de explorare la sonda Sâncrai-1, din apropiere de Moftinu, în condițiile în care nu a reușit să înregistreze flux de gaz în zonele testate.
Fond de investiții înființat de omul de afaceri polonez Jan Kulczyk, care a decedat însă în 2015. Fiul lui Jan Kulczyk, creditat de Forbes cu o avere de 1,7 miliarde de dolari.
Compania poloneză de petrol și gaze Serinus Energy, controlată de un fond de investiții al miliardarului Sebastian Kulczyk, a obținut venituri de aproape 17 milioane de dolari în România anul trecut, în creștere cu 11% față de anul precedent, în urma punerii în funcțiune a unei noi sonde la Moftinu, în județul Satu Mare.
Asociatul majoritar și administratorul special italian al GPSB Solaris 48 SRL, compania aflată în insolvență care deține parcul solar Livada din Satu Mare, cel mai mare de profil din România, cu putere instalată de 56 MW, nu permite accesul în incinta centralei fotovoltaice a tehnicienilor noii firme de operare și mentenanță a acesteia, contractată de către administratorul judiciar român al GPSB Solaris 48 SRL cu aprobarea creditorilor coreeni.
Danezii de la FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, au finalizat vânzarea a 77 de hectare de teren în vestul României pentru echivalentul a 269.000 de euro. Vânzarea s-a făcut în baza acordului condiționat semnat în luna mai de danezi pentru vânzarea celor 1.675 hectare de teren pe care le dețin în vestul țării.