Economia a crescut cu mult peste așteptările economiștilor în ultimul trimestru din 2020. O “surpriză pozitivă uriașă”, notează BCR, ce determină analiștii să ridice estimările pentru acest an, ceea ce ar însemna o recuperare economică la nivelul de dinaintea pandemiei mai rapidă.
Produsul intern brut a scăzut anul trecut cu 3,9%, date mai bune decât erau anticipate atât în prognoza oficială, cât și în estimările băncilor. Evoluția vine după o creștere puternică în trimestrul patru, deși economia a fost afectată de noi restricții legate de pandemia COVID-19 începând cu toamna anului trecut.
Banca Națională a României arată, în minuta recentei ședințe de politică monetară, în care a redus dobânda cheie la 1,25%, că scăderea ratelor de dobândă din piețele financiare vine pe fondul constituirii unui nou Guvern și că măsurile anunțate deja pe partea de cheltuieli arată o consolidarea a veniturilor bugetare mai devreme decât era prognozat. Deși rămân incertitudini, cel puțin până la votarea bugetului pe 2021, BNR arată că un deficit fiscal mai mic ar aduce costuri de finanțare mai reduse. Strângerea relativă a pungii finanțelor publice pare a fi principalul motiv pentru care banca centrală a relaxat politica monetară.
Acțiunile Carrefour continuă, în ședința de luni, să scadă abrupt pe bursa de la Paris, după ce, în weekend, canadienii de la Couche-Tard au retras oferta de preluare pentru retailerul francez.
Cotațiile bitcoin scad abrupt luni, pe fondul unui climat de aversiune la risc în piețele de capital și financiare, dar și al marcării profiturilor de către unii investitori.
Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) vine cu o reducere importantă în primul trimestru din 2021 și urmează să scadă și din trimestrul al doilea. Pentru prima dată în ultimul an IRCC scade mai rapid decât ROBOR.
Executivul PNL-USR-UDMR are ca obiectiv închiderea rapidă a decalajului față Uniunea Europeană și atingerea unui nivel al producției pe locuitor de 85% din media comunitară în 2024, ceea ce presupune cea mai rapidă creștere în raport cu restul țărilor din ultimii 30 de ani și atingerea unui nivel similar de dezvoltare al celor din țările baltice, indică date analizate de Profit.ro. Ce ne mai promit noii guvernanți.
Activitatea economică din zona euro a ajuns aproape de nivelul de stabilizare după o creștere neașteptată în decembrie, ceea ce ar putea indica o rezistență la valul doi al pandemiei COVID 19.
Capacitatea de cazare turistică în funcțiune a structurilor de primire turistică a fost, în primele nouă luni din 2020, cu 31% mai mică față de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
O aeronavă a companiei naționale TAROM, care trebuia să zboare sâmbătă spre Londra, a fost întoarsă înapoi pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”, în urma identificării unei ”indicații neconforme”, după cum a relatat compania.
Traficul de pasageri pe aeroportul Henri Coandă-Otopeni, cel mai mare aeroport al țării, a înregistrat în fiecare dintre ultimele trei zile, chiar de weekend, scăderi de 80-90% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la cel mai mic nivel de după perioada de lockdown, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții aeroportului. "Este din ce în ce mai rău."
ING Bank vede o creștere economică mai mică în 2021, de la 5,2% la 4,1%, după ce datele din trimestrul 3, deși au arătat o revenire a activității, s-au plasat sub așteptările analiștilor, iar restricțiile legate de pandemia COVID 19 amenință cererea externă.
Grupul austriac Erste, proprietarul BCR, estimează o revenire mai lentă a economiei românești și, în consecință, a revizuit în scădere prognoza de creștere a PIB în 2021.
Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de stat prin Ministerul Economiei, a decis să abandoneze unul dintre cele 9 mari perimetre de hidrocarburi din România la care deține participație de 100%, 8 Est Depresiunea Panonică, după ce lucrările de prospectare și explorare derulate acolo nu au dus la descoperirea de zăcăminte de gaze exploatabile comercial.
Guvernul a aprobat, printr-un memorndum, planul de restructurare a companiei naționale TAROM și ajutorul de stat care va fi acordat în acest scop.
Economia României va scădea cu mai puțin decât indicau estimările anterioare, potrivit Comisiei Europene, care avertizează însă că produsul intern brut nu va reveni la nivelurile dinaintea izbucnirii pandemiei decât la finele anului 2022.
Compania aeriană națională TAROM are un plan de restructurare, analizat de Profit.ro, pentru care a estimat un cost de până la 1,84 miliarde lei (aproximativ 380,3 milioane euro), din care solicită 923,6 milioane lei (aproximativ 190,8 milioane euro) ca ajutor de stat individual de restructurare din partea Guvernului. Promite în schimb scăderea cu 33% a numărului total al angajaților, inclusiv reducerea cu 50% a pozițiilor de management, respectiv reducerea cheltuielilor prin închiderea unor agenții, optimizarea rutelor operate și a costurilor privind combustibilul
Economia zonei euro a crescut cu 12,7% în trimestrul al treilea, în timp ce, la nivelul întregii Uniuni Europene, avansul a fost mai temperat, de 12,1%, relevă datele Eurostat.
Banca Centrală Europeană (BCE) a lăsat joi nemodicat nivelul dobânzilor, dar a semnalat că ar putea adopta, în decembrie, noi măsuri de stimulare.
Producția de gaze naturale a producătorului de profil controlat de stat Romgaz a scăzut cu 23,8% în trimestrul al treilea din 2020, potrivit informațiilor preliminare publicate de companie, de la aproape 1,25 miliarde metri cubi în T3 2019 la 952 milioane metri cubi în perioada similară a anului în curs.
Indicatorii privind activitatea companiilor din zona euro arată o încetinire în septembrie pe fondul scăderii sectorului serviciilor, în condițiile în care cazurile de COVID-19 sunt în creștere la nivel european.
Comparativ cu semestrul I 2019, numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică a scăzut cu 62,5%, numărul de înnoptări ale turiștilor români înregistrând o scădere cu 59,8%, iar cel al turiștilor străini cu 72,9%, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Cotațiile petrolului și-au adâncit marți declinul din ultimele zile și au atins cel mai redus nivel din luna iunie, scăderile fiind dictate de temerile privind evoluția cererii în condițiile unei evoluții îngrijorătoare a noilor cazuri de Covid-19.
Banca Comercială Română a revizuit în sus prognoza de creștere economică pentru 2022-2024 cu 1,2 – 1,4 puncte procentuale, ca urmare a efectelor benefice așteptate din planul european de recuperare.
Acțiunile americane se depreciază puternic joi, indicele S&P 500 înregistrând cea mai amplă corecție din ultimele aproape trei luni, în condițiile în care investitorii își reduc expunerile pe titlurile companiilor din tehnologie, considerate supraevaluate.