Acțiunile americane se apreciază vineri, pe fondul datelor încurajatoare privind evoluția pieței muncii. Economia SUA a creat un număr “sănătos” de locuri de muncă în august, conducând la un scenariu Goldilocks pentru piețele de capital, potrivit analiștilor.
Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu după depășirea pragului de 3 la mie în privința ratei de infectare cu noul coronavirus, iar restaurantele, cinematografele și teatrele sunt închise. Măsura a intrat în vigoare de la miezul nopții de miercuri spre joi și este valabilă 14 zile.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, în ședința de duminică, restricțiile care se vor aplica în următoarele 14 zile, după ce incidența cumulată a depășit 3 cazuri la mia de locuitori. Intrarea în scenariul roșu se face duminică, la miezul nopții.
Actorul Hugh Grant a apelat la rețelele de socializare pentru a recupera un scenariu care i-a dispărut, mașina sa fiind spartă, relatează Reuters.
Acțiunile europene ar putea înregistra corecții de până la 25% în perioada imediat următoare unui eventual Brexit, potrivit unui test de stres realizat de firma de analiză de risc Axioma.