Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că 18.100 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 9.985 cu prima doză, transmite News.ro.
Scutirea de plata impozitului specific pentru sectorul HoReCa, decisă inițial până în luna martie, va fi prelungită până la finele acestui an, mai exact până la 25 decembrie, a anunțat premierul Cîțu.
Beneficiarii ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa vor avea obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni, și nu pentru 1 an sau 2 ani, așa cum prevăzuse Guvernul. De asemenea, de finanțare vor putea beneficia organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții, iar eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) include o schemă de minimis pentru digitalizarea IMM-urilor, cu finanțare de 300 milioane euro, cât și o schemă de minimis pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursa, un program pentru participarea la evenimente de brokeraj, dar și un program, finanțat cu 183 milioane euro, pentru atragerea ”resursei umane înalt specializate din străinătate” în activități de cercetare, dezvoltare și inovare.
Beneficiarii ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa vor avea obligația menținerii activității pentru cel puțin 6 luni sau 12 de luni, și nu pentru 1 an sau 2 ani, așa cum prevăzuse Guvernul. De asemenea, de finanțare vor putea beneficia organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții, iar eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Scutirea de plata impozitului specific pentru sectorul HoReCa, decisă inițial până în luna martie, va fi prelungită cu încă 90 de zile.
Eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Scutirea de plata impozitului specific pentru sectorul HoReCa, decisă inițial până în luna martie, va fi prelungită până în vară.
Abia adoptată la finele anului trecut, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus va fi modificată, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Astfel, în timp ce beneficiarii, care vor fi verificați de ANAF și vor plăti experți, sunt obligați să mențină activitatea până la 2 ani în loc de 6 luni, Guvernul a prelungit acum și mai mult durata de semnare a contractelor de finanțare și termenul de plată pentru granturi. Singura veste bună este că printre beneficiari au fost incluși ghizii de turism.
Abia adoptată în urmă cu o lună, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus va fi modificată, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului. Astfel, în timp ce beneficiarii, care vor fi verificați de ANAF și vor plăti experți, sunt obligați să mențină activitatea 2 ani în loc de 6 luni, Guvernul nu mai este obligat să asigure plata granturilor în 30 de zile de la semnarea finanțării, relevă datele analizate de Profit.ro.
Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru susținerea sectorului cultural în sumă de 161,2 milioane lei și va acorda ajutoare de minimis în valoare 212,75 milioane lei pentru același sector. Executivul promisese sprijin pentru sectorul cultural în valoare de 100 milioane euro, dar schemele actuale însumează circa 76,72 milioane euro, la cursul actual, deci cu aproape un sfert mai puțin decât suma promisă.
Guvernul Orban anunțase la începutul lunii că a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. În prima reuniune a noului Guvern, premierul Cîțu a anunțat că, de fapt, ordonanța nu fusese adoptată, avâd nevoie de avize. Miercuri, noul Executiv a anunțat că a adoptat în cele din urmă schema de ajutor de stat.
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că sectorul HoReCa va fi scutit de plata impozitului specific ”până în martie”, Guvernul urmând să adopte în scurt timp și schema de compensare a pierderilor pentru firmele din domeniu și continuarea acordării voucherelor de vacanță în 2021.
Guvernul Orban anunțase la începutul lunii că a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Tot atunci, fostul Executiv a anunțat adoptarea prelungirii până la 31 iunie 2021 a șomajului tehnic suportat de la buget și progrmului de muncă flexibilă (Kurzarbeit). Miercuri seară, în prima reuniune a noului Guvern, premierul Cîțu a anunțat că, de fapt, ordonanțele respective vor fi adoptate abia săptămâna viitoare, avâd nevoie de avize.
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Guvernul a aprobat, vineri seară, schema de ajutor de stat în valoare de 12,4 milioane euro, (60 milioane de lei), destinată sprijinirii producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus.
Guvernul a pregătit ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Schema de ajutor de stat prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019, anunțată în premieră de Profit.ro, va fi discutată de Guvern, în primă lectură, în cursul acestei săptămâni sau, cel târziu, săptămâna viitoare.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat din partea României, în valoare de 12,4 milioane euro, (59,5 milioane de lei), destinată sprijinirii producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus.
Guvernul va discuta, în ședința de joi seara, un memorandum în vedere instituirii schemei de ajutor de stat, prin care vor fi acordate granturi industriei HoReCa, granturi care să acopere 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregistrată în 2020 comparativ cu 2019.
Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică seară, la B1 TV, că Guvernul va introduce o formă de ajutor de stat pentru firmele din HoReCa, compensând 20% din pierderea cifrei de afaceri raportat la 2019, dar a precizat că este necesară aprobarea Comisiei Europene în acest caz.
Un număr de 44 de investitori străini în proiecte locale de producție de energie fotovoltaică, persoane fizice și juridice, majoritatea din Italia, au reclamat statul român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington pentru mai multe modificări legislative care au avut ca rezultat reducerea subvențiilor acordate energiei regenerabile. Este al treilea litigiu de acest tip aflat pe rol la ICSID în care România are calitatea de pârât, pe lângă cele prezentate deja de Profit.ro.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vrea să majoreze la 65 milioane de lei schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, de la 54,04 milioane lei cât era prevăzut inițial, potrivit unui proiect de Hotărâre pentru modificarea articolului 19, aliniatul (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.
Comisia Europeană a aprobat o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro (aproximativ 35,7 milioane lei) destinată României, pentru a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor și care sunt afectate de pandemia de coronavirus.