Inspecții fiscale au fost declanșate la numeroase companii austriece din Bulgaria, ministrul de Finanțe, Assen Vassilev, respingând însă orice legătură cu poziția Austriei față de aderarea totală a Bulgariei la Schengen, scrie Novinite. Vassilev a precizat că inspecțiile care au implicat un mare lanț alimentar austriac și o benzinărie au făcut parte din evaluările periodice ale riscurilor fiscale impuse de regulamentul privind declarația de bunuri.
Agenția Vamală bulgară a înăsprit, începând cu 2024, controalele asupra tuturor mărfurilor transportate spre și dinspre Austria, la toate vămile și punctele de frontieră și pe întreg teritoriul Bulgariei, informează duminică site-ul BTA.
Guvernul bulgar a precizat că, în înțelegerea cu Austria cu privire la aderarea la Air Schengen, nu a acceptat în privința migranților nicio condiție suplimentară față de cele prevăzute în Regulamentul Dublin, care stabilește că prima țară prin care un migrant intră în UE este responsabilă cu tratarea cererii sale de azil, relatează Euractiv și agenția Novinite.
Documentul de acord privind înțelegerea cu Austria pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, prevede o serie de obligații pe care fiecare parte și le-a asumat.
Mediul de afaceri din Austria a salutat acordul parțial anunțat sâmbătă seara care permite intrarea României și Bulgariei în Schengen mai întâi cu granițele aeriene și maritime și a solicitat continuarea negocierilor pentru o integrare deplină, inclusiv cu granițele terestre.
Ministerul de Interne anunță că a fost adoptată Decizia privind aplicarea acquis-ului Schengen în România și în Bulgaria. Decizia se aplică din martie 2024 și vizează frontierele aeriene și navale. România și Consiliul Uniunii Europene vor continua eforturile pentru obținerea unei decizii referitoare la eliminarea controalelor la frontierele terestre.
Aeroportul Internațional Otopeni Henri Coandă și Aeroportul Internațional Băneasa Aurel Vlaicu sunt deja pregătite pentru operare în sistem Schengen, trecerea la noul mod de operare urmând să aibă loc instantaneu, fără ca traficul de pasageri să fie perturbat, a transmis pentru Profit.ro Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Austria a confirmat acordul cu România și Bulgaria referitor la "Schengen Air", adică intrarea pe calea aerului fără control la frontieră, a confirmat sâmbătă Ministerul de Interne de la Viena pentru agenția austriacă APA. Cel mai probabil, decizia se va aplica din martie. Totuși, a ținut să precizeze Ministerul austriac de Interne, în prezent nu există negocieri privind aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen fără frontiere și, prin urmare, nu există nicio dată fermă pentru aceasta.
Austria a ținut să reamintească joi că deschiderea spațiului maritim și aerian european pentru România și Bulgaria nu constituie o apartenență deplină la spațiul Schengen și că nu a prezentat un calendar de implementare în acest sens, conform AFP.
România, Bulgaria și Austria au ajuns la un „acord politic” privind extinderea spațiului Schengen, potrivit guvernelor de la București și Sofia. Potrivit acordului, Bulgaria și România vor aplica acquis-ul Schengen la frontierele lor aeriene și maritime începând cu martie 2024, a anunțat miercuri Ministerul român de Interne. Ministerul de Interne de la Viena s-a limitat să precizeze joi că negocierile continuă în prezent, transmite DPA.
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă și aeriană a României și Bulgariei la spațiul Schengen se află la autoritățile austriece, care analizează documentul și urmează să facă observații pe marginea acestuia, au precizat surse guvernamentale.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în această seară, că din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă.
Austria a rămas singura țară din Uniunea Europeană care nu vrea România și Bulgaria în Schengen, punând condiții care împing termenul de aderare totală chiar și până în 2025. Olanda, care în decembrie anul trecut se opusese integrării Bulgariei și, astfel, indirect și a țării noastre, nu mai are oficial acum nicio obiecție.
Parlamentul olandez a aprobat joi seara târziu poziția guvernului țării în favoarea aderării Bulgariei ca membru cu drepturi depline la spațiul fără frontiere Schengen, a anunțat vineri ministrul bulgar de interne Kalin Stoianov, citat de agenția BTA.
Ungaria se va opune intrării Bulgariei în zona Schengen, dacă Sofia nu va elimina taxa de tranzit pentru gazul rusesc, a anunțat Ministerul ungar de Externe, informează Reuters și MTI.
Guvernul olandez a informat Parlamentul de la Haga că sprijină intrarea Bulgariei în Schengen, a anunțat vineri ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, Willemijn van Haaften.
România ar putea afla până la Crăciun calendarul aderării la spațiul Schengen.
Premierul bulgar Nikolai Denkov a răspuns recent, pe Facebook, la întrebările cetățenilor și jurnaliștilor cu ocazia împlinirii, pe 6 decembrie, a șase luni de mandat în fruntea guvernului de la Sofia. El a spus că Bulgaria nu va accepta condiții suplimentare din partea Austriei, dar e de acord să întărească paza frontierelor pentru aderarea la Schengen. El a vorbit și despre ”o oarecare inconsecvență” a României în relația cu Austria, transmit publicațiile 24Chasa și Mediapool, citate de Rador Radio România.
Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunțat luni în premieră că Viena e dispusă să relaxeze veto-ul austriac la Schengen în cazul României și Bulgariei, astfel încât cele două țări să intre mai întâi cu aeroporturile. El a făcut declarațiile la televiziunea publică “Ö1” și a confirmat astfel informațiile apărute pe surse în week-end în presa austriacă.
Discuțiile recente dintre fostul ambasador al SUA în Austria, Ronald Lauder, și diplomatul american responsabil pentru Europa, James O'Brien, cu politicienii de la Viena ar fi fost decisive pentru schimbarea de discurs a Austriei în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la Schengen, scrie Der Standard.
Premierul Marcel Ciolacu anunță că Austria ”și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, explică el.
Așa cum se anticipase, miniștrii Justiției și cei Afacerilor Interne ai țărilor din UE (Consiliul JAI), reuniți astăzi la Bruxelles, nu au dat undă verde primirii Bulgariei și României în spațiul Schengen.
Nicole de Moor, secretar de stat pentru migrație și azil în guvernul Belgiei, a declarat marți, la sosirea la Consiliul Justiție și Afaceri Interne că există discuții despre extinderea spațiului Schengen în viitor, dar că mai întâi sistemul însuși trebuie reformat.
Austria se opune ferm în continuare aderării României și Bulgariei la Schengen, argumentând că „înainte de a deveni mai mare spațiul european de liberă circulație trebuie să devin mai bun”, scrie Euronews. Ultimul avertisment a fost transmis de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, înaintea reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Bruxelles.
Maria Malmer Stenergard, ministra pentru Migrație din Suedia, a declarat, înainte de Consiliul JAI, că înainte de a extinde spațiul Schengen, mai întâi ar trebui reformat acesta, nu doar sistemul de migrație.