Dacia a inițiat o rechemare pentru noua generație Sandero, ca urmare a unor posibile defecțiuni ale sistemului de injecție din motorul 1.0 benzină aspirat. În total, sunt circa 10.000 de automobile ce vor ajunge în service.
Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică și gaze naturale de pe piața locală, va contesta în instanță decizia ANRE de a sancționa compania cu o amendă totală în valoare de 800.000 lei
Cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru consumatori casnici din România, Engie, parte a grupului francez omonim, a anunțat că va cere în justiție anularea deciziei ANRE prin care a fost amendat pentru că i-ar fi lăsat să creadă pe unii clienți că încheie contracte de furnizare cu preț fix, fără să îi informeze în avans că își rezervă dreptul de a modifica prețul, și i s-a dat ca dispoziție "să notifice tuturor clienților finali care au acceptat oferte comerciale cu preț fix menținerea prețului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, și, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preț fix".
Cererile de soluționare a unui conflict de muncă vor fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, prevede un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Statul român a abandonat proiectul care aduce acum succes canadienilor. CEO-ul companiei este Andrew Lee, indicat ca lucrând cu companii publice în ultimii 15 ani, anterior implicat în proiecte cu aur în Ecuador și fosfat în Guineea-Bissau. El este și CEO al Phoenix Gold Resources Corp., o companie axată pe explorarea aurului din Nevada, SUA.
Semnificativ mai puțin de jumătate dintre respondenții unui sondaj de opinie realizat luna trecută iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică (40,2%) sau gaze naturale (36,4%), după ce prețurile pentru populație au fost dereglementate de la 1 ianuarie 2021, respectiv 1 iulie 2020.
Mai mult de zece state din SUA conduse de guvernatori republicani au amenințat că își vor retrage activele financiare, estimate la sute de miliarde de dolari, din instituțiile de profil, în special bănci, care își vor "înverzi" politicile investiționale și de creditare și vor tăia finanțările pentru industriile energetice convenționale, cu emisii mari de CO2, de care aceste state sunt dependente, scrie publicația americană Axios.
Cererile de soluționare a unui conflict de muncă vor fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, prevede un proiect legislativ de modificare a Codului Muncii adoptat marți de Senat.
CEO-ul companiei este Andrew Lee, indicat ca lucrând cu companii publice în ultimii 15 ani, anterior implicat în proiecte cu aur în Ecuador și fosfat în Guineea-Bissau. El este și CEO al Phoenix Gold Resources Corp., o companie axată pe explorarea aurului din Nevada, SUA.
Două treimi dintre muncitorii români sunt dispuși să se recalifice, ca urmare a pandemiei, iar cel mai mare interes pentru dezvoltarea de noi competențe a fost observat în rândul celor ce se află la începutul și la mijlocul carierei.
Cererile de soluționare a unui conflict de muncă vor fi formulate în termen de 45 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, prevede un proiect legislativ de modificare a Codului muncii.
Consumatorii finali de energie electrică și gaze și-ar putea schimba furnizorul concurențial peste 5 ani în doar 24 de ore, în cazul implementării unei platforme integrate online, operate eventual de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), este concluzia unui studiu efectuat de Ringhel și avocații Jdelea Mihăilescu, comandat de ANRE și cofinanțat din Fondul Social European.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de ordin care prevede prelungirea până la jumătatea anului a perioadei până la care clienții casnici pot trece de la contractul de serviciu universal cu furnizorul lor de ultimă instanță (FUI) la un contract concurențial semnat cu același furnizor sau cu altul, dând totodată posibilitatea tuturor furnizorilor, FUI sau nu, de a la acorda clienților reduceri comerciale care să compenseze diferența dintre prețul de serviciu universal și prețul concurențial înregistrată între 1 ianuarie și 30 iunie 2021.
Directorul general al companiei de stat producătoare de gaze naturale Romgaz, Adrian Volintiru, a fost demis din funcție.
Consiliul de Supraveghere al E.ON SE, companie prezentă și pe piața de distribuție și furnizare electricitate și gaze din România, a decis, în cadrul ședinței de marți, să îl numească pe Leonhard Birnbaum în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei, începând cu 1 aprilie 2021, accesta înlocuindu-l astfel pe Johannes Teyssen.
Creșterea numărului de români care vor să își schimbe furnizorii de gaze naturale și energie electrică, după liberalizarea primeia dintre piețe de la 1 iulie și în perspectiva liberalizării și celei de-a doua de anul viitor, face ca firmelor implicate în aceste proceduri să gestioneze cu tot mai multă dificultate solicitările clienților în condițiile legislației în vigoare, astfel încât Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) își pune inclusiv problema modificării acesteia, potrivit unui document al instituției.
Valentin Radu a renunțat la funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Electrica SA, pe care o deținea din decembrie 2018, în locul său fiind ales Iulian Cristian Bosoancă, care va ocupa această funcție până la finalul acestui an.
Ringhel, companie software românească care a dezvoltat o suită complexă de aplicații pentru gestionarea activității operatorilor de energie electrică și gaze și a început demersurile de listare pe SeedBlink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din regiune, vrea să se implice în proiectul dezvoltat cu fonduri UE de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), de implementare a unei soluții informatice prin care românii să-și poată schimba online furnizorii de electricitate și gaze în doar 24 de ore, față de 21 de zile în prezent, a declarat, la Profit TV, CEO-ul companiei, Mihai Dârzan.
"Anumiți furnizori abuzează de o poziție dominantă și nu își reduc prețurile la consumatorul final în momentul în care pe piață cumpără gazul de la producători la un preț mult mai mic. În comparație cu cât e acum prețul reglementat la producător, 68 lei/MWh, este o diferență foarte mare și nu văd nici o reacție a celor doi mari furnizori de gaze ", declara ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe 24 iunie, cu referire la Engie și E.ON.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a demarat un proiect de dezvoltare a capacității sale instituționale, finanțat din fonduri UE nerambursabile de aproape 20 milioane lei, care are ca scop adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toți consumatorii implicați în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și de gaze naturale, prin implementarea unei soluții informatice în acest scop.
Consumatorii casnici care nu au semnat până marți, 30 iunie, un contract de furnizare pe piața liberă după desființarea celei reglementate nu trebuie să se teamă că vor rămâne fără gaze, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) impunând o perioadă de tranziție de 1 an în care vor fi taxați de furnizorul actual la nivelul ultimei oferte făcute de acesta, egală cu vechiul preț reglementat.
Compania americană Mars ia în calcul modificarea identității vizuale a mărcii Uncle Ben’s, sub care comercializează orez și sosuri, în contextul în care și alte companii au anunțat schimbări legate de branduri și produse ce pot fi considerate rasiste.
Vojtech Janiak, fost Project Manager al unei reviste culinare din Polonia, Kukbuk, se retrage de la șefia conducerea diviziei de retail a magazinelor de jucării Noriel din România.
Cea mai mare companie de automobile din lume care produce mașini premium și de lux, BMW, a decis să schimbe din nou logo-ul și identitatea de marcă, odată cu prezentarea unui nou concept, al celui de-al doilea model electric al mărcii.
Șefii Renault au anunțat că revizuiesc țintele financiare ale companiei, motivul fiind mediul economic nevorabil. Câteva cifre din rezultatele companiei după 3 trimestre au fost anunțate sumar, înainte de bilanțul planificat peste o săptămână.