Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru a pune plățile instantanee în euro la dispoziția tuturor cetățenilor și întreprinderilor care dețin un cont bancar în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE).
Veolia România Soluții Integrate (VRSI), furnizor de servicii de exploatare, întreținere și management al sistemelor de apă, canalizare și energie termică, subsidiară locală a gigantului francez omonim al utilităților, a preluat operatorul de apă din comuna ilfoveană Chiajna, precum și contractul de delegare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă și canalizare din localitate pentru următorii 19 ani.
Mai mulți senatori, președinți de comisii, au solicitat și au primit aprobarea folosirii mașinii de serviciu, pusă la dispoziție de Parlament, și pe perioada celor două luni de vacanță a Legislativului, respectiv între 1 iulie - 31 august, invocând și pentru acest interval un volum ridicat de activitate. Și deputații au voie să folosească mașinile în vacanță, conform unei decizii luate recent.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) cărora urmează să le expire contractul de furnizare energie electrică în următoarele două luni sau cele care beneficiau de serviciul universal nu ar trebui să se culce pe o ureche ca urmare a faptului că guvernul a extins plafonarea prețului și în cazul lor până pe 31 martie. Dacă nu semnează un contract concurențial, acestea riscă să achite un preț prohibitiv după 1 aprilie, de furnizare de ultimă instanță, de câteva ori mai mare decât cel plafonat, după expirarea perioadei de plafonare, mai ales că, prin ordonanța de urgență 143/2021 consumatorii non-casnici nu mai pot beneficia de serviciul universal, ci numai consumatorii casnici.
Eu Valeting Services, startup-ul care a dezvoltat aplicația Valetino, lansată pe piață în vara anului trecut, țintește afaceri de 500.000 de euro în 2022 și să se extindă în 17 orașe la nivel național. Internaționalizarea și ridicarea unei runde de finanțare sunt, de asemenea, printre planurile companiei.
Cei mai puțin afectați sunt moldovenii. La finalul lunii septembrie erau 3,7 milioane de consumatori casnici care nu semnaseră contracte concurențiale.
Primarul comunei Cislău Dumitru Mitroiu, unul dintre cei mai longevivi primari din județ aflat în fruntea comunității din anii '90, a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu de magistrații Curții de Apel Ploiești după ce fusese achitat de instanța de fond.
Ani de zile la rând, Poșta Română a fost desemnată de ANCOM ca furnizor universal în domeniul serviciilor poștale. A apărut însă teama de Pink Post.
Autoritatea de reglementare în comunicații a anunțat lansarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz și 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile. Este vorba de mini-licitația 5G programată a fi finalizată în acest an, în care cumpărarea întregului spectru disponibil în licitație la prețul de pornire ar conduce la obținerea sumei de 72,5 milioane de euro.
RCS&RDS (DIGI), unul dintre cei mai mari jucători locali de telecomunicații, va participa la viitoarele licitații pe care arbitrul pieței (ANCOM) la va organiza pentru a vinde spectru de frecvență, spune Valentin Popoviciu, vicepreședintele RCS&RDS.
Comcast și ViacomCBS vor lansa un nou serviciu de videostreaming în 20 de state din Europa, inclusiv în România.
Startup-ul olandez de plăți Mollie a atras 665 de milioane de dolari în cea mai recentă rundă de finanțare, evaluarea companiei urcând astfel la 5,4 miliarde de euro. Mollie a devenit, în urma noii finanțări, al treilea mare unicorn fintech din Europa.
LPR-La Palette Rouge, furnizor de soluții pentru utilizarea în comun a paleților, și-a deschis subsidiară în România.
Furnizorul suedez de plăți și soluții de retail banking Klarna, cel mai valoros “unicorn” european și al doilea cel mai valoros fintech privat din lume, a intrat pe piața românească de e-comerț, printr-un serviciu de comparare produse dedicat comercianților.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) are în pregătire, într-o locație nespecificată din București, un proiect clasificat la nivelul "secret de serviciu", de construire a unui ansamblu imobiliar-militar constând în 2 pavilioane, mai multe anexe, plus teren de antrenament pentru activități de pregătire fizică, justificarea investiției fiind, printre altele, "prevenția și contracararea amenințărilor externe".
Termenul de efectuare a serviciului militar în Grecia va crește de la 9 la 12 luni în cadrul unei măsuri de ''consolidare a forțelor armate'', a anunțat vineri ministrul grec al Apărării, Nikos Panagiotopoulos, relatează AFP.
Pentru a diminua riscul răspândirii Covid-19 în cazarmă, armata elvețiană a decis că mai multe mii de recruți să își înceapă serviciul militar acasă, relatează AFP.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a elaborat un proiect de ordin care prevede prelungirea până la jumătatea anului a perioadei până la care clienții casnici pot trece de la contractul de serviciu universal cu furnizorul lor de ultimă instanță (FUI) la un contract concurențial semnat cu același furnizor sau cu altul, dând totodată posibilitatea tuturor furnizorilor, FUI sau nu, de a la acorda clienților reduceri comerciale care să compenseze diferența dintre prețul de serviciu universal și prețul concurențial înregistrată între 1 ianuarie și 30 iunie 2021.
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un nou dosar pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, fiind acuzat că a realizat lucrări la Herghelia Mangalia și pe malul lacului Corbu deși aceste obiective nu făceau parte din domeniul public al județului Constanța. Procurorii estimează că în acest dosar prejudiciul depășește 5,5 milioane de lei.
Bucureștenii care în prezent primesc energie electrică la preț reglementat și care nu vor opta pentru un furnizor concurențial vor achita începând din luna ianuarie a anului viitor facturi mai mari cu 23,4%. Similar și în cazul consumatorilor Enel din Bant sau Dobrogea, care vor plăti 25,7%, respectiv 18% în plus față de cât plătesc în prezent.
Consumatorii casnici care în prezent beneficiază de prețuri reglementate și care semnează, în luna ianuarie, un contract concurențial nu vor achita prețurile de serviciu universal anunțate de furnizorii de ultimă instanță, mai mari cu 13-17,5% decât cele reglementate, pentru energia consumată după 1 ianuarie și până la data semnării contractului concurențial, ci prețurile din contractul concurențial semnat, a decis Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Consumatorii casnici din Oltenia ai CEZ care în prezent primesc energie electrică la preț reglementat și care nu vor opta pentru un furnizor concurențial vor achita începând din luna ianuarie a anului viitor facturi mai mari cu 17,5% decât cele actuale.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern de modificare a Normelor de aplicare a Legii minelor care, printre altele, elimină din actul normativ prevederile referitoare la clasificarea anumitor informații din fondul geologic național (FGN) și din fondul național de resurse/rezerve minerale (FNR/R), modificare legislativă solicitată în mod repetat, de ani buni de zile, de reprezentanții industriilor de profil.
Deși au rămas aproximativ 3 săptămâni până la liberalizarea totală a pieței de energie electrică, o parte dintre consumatori nu știu că de la 1 ianuarie 2021 trebuie să opteze pentru un furnizor concurențial, arată un sondaj efectuat de Asociația Energia Inteligentă (AEI).